Luni, 4 aprilie 2011, ora 16:00, la Librăria Mihail Sadoveanu (Bucureşti), va avea loc lansarea volumului “Firul negru. Romanul unui fost deţinut politic” de Agricola Rângheanu, Editura Minerva. La eveniment vor fi prezenţi pentru a vorbi despre volum: Mircea Stănescu, Valentin Hossu Longin şi autorul.
„Dedic această carte tuturor foștilor detinuți politici care sunt încă pe acest pământ, cât și celor care s-au dus acolo sus, în înălțimile albastre.”, a scris autorul în Motto-ul cărții.
“Agricola Rânghianu este unul dintre probabil ultimii vârstnici care depune mărturie despre ce s-a întâmplat în acei ani de după Război, în România Populară sau mai bine zis cotropită și îngenunchiată de dictatura sovietică. Calvarul prin care a trecut ar fi putut să-l îngenuncheze, stuctura sa verticală, forța morală și, probabil, un bagaj genetic de invidiat, l-au salvat. Astăzi este un profesor de franceză pensionar, octogenar, care scriindu-și memoriile își tratează sufletul, se vindecă, astfel, de ultima povară. O face cu eleganță desăvârșită, fără nici o umbră de ranchiună, fără nici o vorbă oțioasă la adresa celor care s-au străduit din răsputeri să-i zdrobescă tinerețea și cariera, în cartea „FIRUL NEGRU, romanul unui fost deținut politic”. Un roman realist care nici nu înfrumusețează și nici nu întunecă de fel istoria proprie sau pe a celor alături de care a trăit clipe de coșmar.
Agricola Rângheanu s-a născut în Franța, la Montpellier și a venit în România când a împlinit vârsta de zece ani. Mama sa, franțuzoaică, aparține unei familii aristocratice. Tatăl, român, este inginer agronom care și-a desăvârșit studiile la Universitatea din Montpellier. Tânărul Agricola era la douăzeci de ani, când a fost arestat, student la Litere și la Drept, unde studia Dreptul Internațional, dorind să aibă o carieră în diplomație, asemenea bunicului său francez. Ce se va întâmpla cu aceste vise? Vor sfârși încarcerate odată cu tânărul Agricola în Fortul 13, Jilava, unde împarte un timp celula 16 cu acela ce fusese prim-ministrul României, Ion Gigurțu, cu baronul Mociorni-Starcea și cu alți 60 de deținuți, „dușmani periculoși ai surorii noastre mai mari, invincibila Uniune Sovietică”. Fortului 13 i-au urmat anii de muncă silnică în colonia morții, Peninsula – Valea Neagră.
Cinci ani din viața unui om a cărui poveste începe la douzeci de ani, cu: „În urma mea, un zgomot surd de ușă metalică trântită cu putere. Încolo nimic. În juru-mi, întuneric beznă, un întuneric care te înfioară.” Dincolo de relevarea unor vieți și destine zdrobite, de rememorarea unor personalități cu a căror existență i-a fost dat să-și intersecteze firul vieții, romanul se sfârșeste în momentul când, „cu lacrimi în ochi, am intrat pe poartă. În capul scării, tot cu lacrimi în ochi de bucurie, era mama. Ajunsesem acasă după cinci ani.” De acolo a început o altă viață, revenirea la normalitate.”, a scris în prefața cărții Marcel Petrișor.
O màrturie extraordinarà si adevàratà care face parte din istoria poporului Roman.
O recomand tuturor cititorilor.