La Editura Polirom, în colecţia „Historia”, a apărut volumul “Comunism și totalitarism” de Stephane Courtois, în traducerea Anei Ciucan Ţuţuianu. Cartea va fi lansată la Bucureşti pe 11 iulie 2011, în prezenţa autorului. Stephane Courtois este unul dintre cei mai importanţi istorici contemporani ai comunismului. Universitar şi cercetător, Courtois este cunoscut în România datorită volumelor sale („Cartea neagra a Comunismului” sau „Dicţionarul comunismului”), dar prin participarea constantă la manifestările organizate de Memorialul Victimelor şi al Rezistenţei de la Sighetu Marmaţiei, fiind rectorul Şcolii de Vară de la Sighet.
“Comunism și totalitarism” propune, după două decenii de la căderea Zidului Berlinulu, noi perspective asupra originii și evoluției totalitarismului.
În opozitie cu tezele tradiționale ale lui Hannah Arendt și George Mosse, care văd rădăcinile totalitarismului în statul nazist și în cel stalinist, Courtois subliniază rolul fundamental al lui Lenin și al bolșevismului în apariția acestui fenomen politic. Pe baza informațiilor extrase din arhivele de la Moscova, el redefinește rolul lui Stalin și natura crimelor în masă comise de regimurile comuniste – așa-numitul „genocid de clasă”, singurul fenomen care poate explica foametea din Ucraina sau asasinatele din Cambodgia. În final analizează memoria tragică a comunismului în Europa Centrală și de Est, memoria glorioasă a comunismului în Europa Occidentală – în special în Franța – și memoria paradoxală a URSS-ului în Rusia lui Vladimir Putin care îl reabilitează pe Stalin. Un capitol special este dedicat dictaturii comuniste din România și crimelor comise în numele acesteia.
“Structura lucrării reflectă evoluția gândirii mele, pe parcursul a zece ani.
Cartea se deschide cu „Lenin, inventatorul totalitarismului”; fără Lenin sau gândirea sa doctrinară, fără organizarea lui revoluționară, fără hotărâtoarea sa trecere la fapte din 1917, nu ar fi existat bolșevismul, acesta nu ar fi preluat puterea la 7 noiembrie 1917, nu s-ar fi creat primul partid-stat comunist. Cu riscul de a-i contrazice pe istoricii marxiști, susținători ai explicației prin structura și conjunctura revoluționară „împrejurările”, aici, rolul individului, al „marelui om”, este de neocolit. Chiar dacă noua documentare distruge mitul „bunului Lenin” – mult timp opus lui „Stalin cel rău” și prezintă un lider bolșevic extremist, fanatic, crud – pe scurt, inventatorul fenomenului totalitar și al cortegiului său de crime împotriva umanității.
A doua parte este consacrată credinciosului său urmaș, Iosif Stalin, care nu numai că a înțeles natura regimului totalitar instaurat de Lenin, dar l-a și stabilizat și sistematizat, permițând astfel puterii sovietice și sistemului comunist mondial să dăinuie mai mult de trei decenii după dispariția „tătucului popoarelor”.
Această perioadă stalinistă implică, în al treilea rând, aplecarea asupra naturii criminale a regimurilor comuniste. Realizez că acest demers, care se referă atât la domeniul juridic, cât și la cel moral, este respins de către unii colegi. Totuși, mie mi se pare fundamental; cu condiția să se bazeze pe o documentare incontestabilă și bogată, istoricul nu se poate mulțumi cu o abordare pozitivistă destinată să ocolească interogarea valorilor unui fenomen istoric, chiar ale unei întregi epoci. Chiar dacă aceasta problematică deranjează foarte tare – oameni care se reclamă de la un Bine superior au instaurat un Rău absolut – și trimite încă o dată la comparația cu nazismul.
În sfârșit, ampla reînnoire a studierii istoriei comunismului, de 15 ani, nu lasă indiferente societățile contemporane. Deși această reînnoire contribuie la perpetuarea durerii victimelor regimurilor comuniste – în Europa Centrală și de Est, în fosta URSS, în China, în Cambodgia etc. -și le reactivează acestora memoria tragică, ea ranește, în schimb, profund memoria glorioasă a comunismului. Aceasta este încă vie în Europa Occidentală, unde comunismul nu a fost niciodată la putere și unde imaginea lui este asociată cu episoadele de recunoștință în memoria colectivă, ca Frontul popular, antifascismul sau Rezistența – în special în Franța și în Italia. Ea rămâne foarte puternică în Rusia, unde puterea postcomunistă încearcă, inclusiv prin mijloace permise și juridice, să ignore atât tragedia căreia i-a căzut victimă poporul rus, cât și responsabilitatea pe care o are puterea sovietică – deci și urmașii ei – în persecutarea popoarelor „eliberate” de către Armata Roșie și anexate cu forța Uniunii Sovietice, în timpul războiului civil, în timpul alianței Hitler-Stalin din anii 1939-1941 și în anii 1944-1945. Cât despre puterea chineză, aniversarea masacrului din piața Tiananmen din 1989 demonstrează că nu este pregătită să-și asume responsabilitatea. Acest dublu conflict, între istorie și memorie și între memoriile conflictuale, ar trebui să se rezolve cu răbdare, dacă vrem să depășim piața unică și reglementarea comună, pentru a obține o adevărată unitate de spirit în Europa.”, a scris autorul.
Stephane Courtois, istoric, director de cercetări la CNRS (Sophiapol-Paris-X). S-a specializat în comunismul francez și internațional și în totalitarism. Director al revistei Communisme, director al colecției „Democratie ou totalitarisme” (Le Rocher). Autor a numeroase lucrări, a fost mai ales artizanul principal al volumului Le Livre noir du communisme (Robert Laffont, 1997; trad. rom. Cartea neagră a comunismului, 1998) și a coordonat Les Logiques totalitaires en Europe (Le Rocher, 2006) și Communisme en France (ICES/Cujas, 2007).