„Globalizarea nu este doar economică, ea afectează şi modurile de viaţă, inclusiv în partea lor cea mai intimă…”

Jean-Claude Kaufmann s-a născut la 12 aprilie 1948. Este sociolog, specialist în viaţa cotidiană, cercetător la Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice, director al Departamentului Relaţiilor Sociale de pe lângă Universitatea Paris Descartes – Sorbona. A scris numeroase cărţi şi a susţinut conferinţe pe teme ca viaţa de cuplu, drame conjugale, corpul femeii şi privirea bărbatului, femeia singură, prima dimineaţă de după, identitatea şi sinele, dragostea. Traducerile cărţilor lui în limba română au intermediat cunoaşterea unei personalităţi cu discurs revelator şi încărcat de seducţie. În perioada 11 – 15 aprilie 2011 va fi prezent la Universitatea Bucureşti, Colegiul Naţional „Mircea Eliade” din Sighişoara şi Universitatea „Petru Maior” din Tâgu Mureş. Scriitoarea Mariana Gorczyca a dialogat cu Jean Claude Kaufmann, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro.

De ce sociologia?

În prezent, intrăm într-un nou tip de societate în care fiecare pluteşte într-un ocean de informaţii şi doreşte să-şi desluşească singur existenţa, cu ajutorul uneltelor pe care ni le oferă gândirea ştiinţifică. Iată de ce există o cerere considerabilă, şi din ce în ce mai mare, de cunoştinţe psihologice ori sociologice. Mass-media interoghează specialiştii, care răspund unor întrebări din ce în ce mai numeroase, din toate domeniile. Vrem să ştim tot, ca să ne hrănim mai bine, să ne creştem copilul mai bine, ori… să ne alegem mai bine partenerul de viaţă! Rostul cercetătorului din domeniul sociologiei nu este să dea răspunsuri (fiecare trebuie să şi le găsească singur). El oferă elementele care ne permit să înţelegem mai bine.

S-a demondat cumva instituţia căsătoriei?

Căsătoria nu este demodată, ba chiar, într-un fel, moda ei revine. Visuri despre iubire, familie, ceremonie de neuitat. Şi totuşi, ştim cu toţii prea bine că în zilele noastre viaţa în doi a ajuns să fie greu de clădit, că despărţirile sunt din ce în ce mai numeroase (unul din trei oameni trăieşte singur). Cum se explică această contradicţie aparentă?

De acum cuplul porneşte la drum cu paşi mărunţi, în uşurinţa lipsită de griji a clipei prezente. Important e să fii liber, să aspiri până în adâncul plămânilor viaţa, să prelungeşti şi iar să prelungeşti tinereţea. Stârneşte nelinişte ideea de a te închide prea curând în existenţa bine stabilită, de a-ţi limita orizontul, de a trece pe lângă alte fericiri posibile. Ca şi cea de a te înşela în alegerea partenerului. Aşadar, fiecare şovăie să se implice prea mult şi are grijă să nu se lase prins cu totul atunci când începe o poveste de dragoste. În prima fază sunt puţine proiecte, de căsătorie ori de a apariţie a copiilor: angajamentele serioase sunt lăsate pe mai târziu.

Ce schimbare faţă de universul părinţilor noştri! Odinioară, cuplul pornea la drum cu căsătoria, care fixa destinul încă de la începutul vieţii în doi. Era o instituţie, inevitabilă şi fondatoare; a devenit un act voluntar şi gratuit (putem foarte bine să trăim în cuplu fără să ne căsătorim vreodată). Cu toate acestea, ea nu este doar cireaşa de pe tortul conjugal. Căsătoria modernă are o forţă tainică, pe care trebuie să o înţelegem.

De ce ne vine într-o bună zi ideea de a ne căsători? De ce stârneşte ea atât de repede o dulce exaltare? Pentru că partenerii şi-au dat seama că nu mai sunt aceiaşi. Surprinşi şi mândri de această nouă identitate, îşi doresc dintr-odată să proclame evenimentul, în faţa familiei şi prietenilor, în mod foarte intens, foarte oficial. Ca pentru a confirma această schimbare. Chiar dacă îndoielile n-au dispărut cu totul, chiar dacă adesea rămâne prezentă voinţa de a păstra în cuplu o anumită respiraţie personală, dorinţa de a se angaja a devenit cea mai puternică. Uşurinţa prezentului nu le mai este de-ajuns. Au nevoie să se înscrie cu hotărâre într-un viitor plin de proiecte construite în jurul unor copii voioşi şi al ideii de familie. Căsătoria cristalizează o mutaţie interioară.

Cum să fie ceremonia? Uneori, primul lucru care le vine în minte este o petrecere originală, cu prietenii, ca să nu cadă în ritualurile de care îşi băteau joc cândva. Se distrează grozav făcând scenarii care de care mai bramburite. Însă visele profunde spun altceva: dorinţa unei rochii strălucitoare, unei comuniuni intense, unui eveniment solemn. În ziua de azi căsătoria a devenit simbolul unei treceri. Iar simbolurile nu funcţionează decât dacă îşi au rădăcinile într-o tradiţie îndelungată. Iată de ce, chiar dacă este modernă şi are unele detalii personalizate, rămâne o căsătorie clasică. Doar aşa emoţia va fi intensă, evenimentul îi va duce, cu o forţă surprinzătoare, altundeva. Va fi, aşadar, acea zi desprinsă din basme care marchează întreaga viaţă.

A devenit femeia singură un subiect contemporan?

Este un subiect enorm. Şi mondial. Creşterea numărului persoanelor care trăiesc singure se înscrie într-un proces istoric irezistibil, masiv, regulat. Globalizarea nu este doar economică, ea afectează şi modurile de viaţă, inclusiv în partea lor cea mai intimă. Fireşte, există mari diferenţe de la un continent la altul în privinţa comportamentelor familiale. Însă dorinţa de inventare a sinelui (care explică mărirea numărului de persoane ce trăiesc singure) cuprinde astăzi lumea întreagă, sau aproape întreagă, adaptându-se particularităţilor culturale şi istorice ale fiecărei ţări. Prin urmare, diversitatea formelor şi ritmurilor nu trebuie să mascheze faptul că de acum mişcarea este globală şi se dezvoltă în mod simultan (chiar dacă diferit) pe întreaga planetă.

Femeile sunt în miezul acestui ciclon care răstoarnă formele familiale. Căci, în mod tradiţional, prin faptul că se dăruiau cu trup şi suflet soţului şi copiilor, ele purtau pe umeri întregul edificiu familial. Noua lor autonomie schimbă complet felul nostru de a trăi împreună.

Mai este religia un liant social ?

Religia a suferit aceleaşi răsturnări ca restul domeniilor societăţii: este din ce în ce mai mult organizată în jurul individului însuşi. Credinţele au devenit mai puţin obligatorii şi instituţionale, de acum sunt o chestiune personală.

Religiile au stat la originea societăţilor noastre, şi ele sunt cele care au fondat legătura socială, structurând o ordine a semnificaţiilor în care s-au înscris indivizii. Ele mai pot şi în ziua de azi să alimenteze legătura socială, însă într-un mod mai flexibil şi schimbător, pornind de la credinţele fiecărui individ.

În societatea noastră de azi, cu o foarte vizibilă centrare pe individ, poate fi echivalată facilitatea alegerii (a propriei morale, a propriului adevăr, a canalelor TV etc….) cu o boală ?

Nu este o boală, chiar dacă viaţa din zilele noastre poate să fie uneori foarte obositoare; este o adevărată schimbare a societăţii. Există un fir al Ariadnei care ne permite să înţelegem răsturnările vieţii personale de care suntem înconjuraţi: individul. Nu individul concret, realitate complexă cu hotare neclare, ci categoria intelectuală (fiinţă autonomă, răspunzătoare de propriul destin), fondatoarea modernităţii. Democraţia nu este doar un regim politic. Sau, mai degrabă, ea începe cu un regim politic, după care plonjează din ce în ce mai adânc în obişnuitul vieţii personale. Aceasta este revoluţia pe care o trăim acum şi care este, fără îndoială, de abia la începutul său. De acum fiecare vrea să aleagă. Să-şi aleagă adevărul, să pună sub semnul întrebării tot ceea ce era trăit ca atare. Să-şi aleagă morala; „Fiecare face ce vrea!”a înlocuit vechiul cod al bunelor maniere. Să-şi aleagă legăturile sociale; internetul a acoperit satul. În sfârşit, să-şi aleagă identitatea, care odinioară era conferită de locul în societate. Nici măcar latura biologică nu mai este o constrângere insurmontabilă, corpul poate fi lucrat şi el, devenind instrumentul unui proiect de viaţă. Rolurile atribuite au devenit intolerabile (mai ales pentru femei, care nu ocupau cele mai bune poziţii), individul se sufocă în cadrele care îi sunt impuse. Are nevoie de aer, de spaţii de inventivitate. Nu vrea să treacă pe lângă fericire, vrea să fie singurul care hotărăşte în această privinţă.