Pe blogul zum-cititor-viteaz & dudul-somnoros, sub o postare cu titlul Dilemateca & blogurile pe 9 iunie 2010, ora 10.23 pm, Dan Sociu (după un comentariu datorat lui mulliganoglu şi, înaintea acestuia, unul făcut de însăşi zum) are următoarea intervenţie: „criticii, ca sa fie credibili, ar trebui sa se tina la distanta de scriitori (cam ca psihoterapeutii de clientii lor, desi motivele sint diferite) si sa nu lucreze pentru edituri. bloggerii nu au insa de ce sa respecte un astfel de cod, pentru simplul motiv ca nu au nimic (sau prea putin) de cistigat de pe urma activitatii lor”.
După ce se mai gândeşte puţin, la ora 11.05 pm, Sociu revine: „e adevarat ca daca folosim aceste principii ca pe briciul lui okham, nu ramin prea multi indies in picioare (cel putin dintre cronicarii literari) – poate iovanel, poate rogozanu, poate cernat (din pacate, nu si sotia lui, angajata a unei edituri), poate alex matei (prieten, totusi, cu prea multa lume literara), poate terian (la fel)…la capatul celalalt al spectrului sint marius chivu (care si-a construit cariera lipindu-se bine de numele grele, din zona humanitas in primul rind, si ca sa demonstreze ca are, totusi, simt critic, i-a ras pe cei fara prestigiu, neriscind astfel mai niciodata nimic) dan c. mihailescu (humanitas), daniel c. enache (polirom) si altii (ii stie toata lumea). joburile sau prieteniile nu-i fac neaparat critici prosti (ba pe chivu da), dar ii face mai putin credibili”. După încă două minute, Sociu revine cu o corectură: „fac* mai putin credibili, scuze, e miezul noptii”.
Miezul nopţii trece, se face dimineaţa zilei următoare, Sociu convorbeşte tot acolo cu Alex. Leo Şerban, mai zice şi zum ceva, şi se face iar noapte, şi dup-aia iar dimineaţă. Pe 12 iunie începe o lungă şi istovitoare polemică între criticul „prost” Marius Chivu şi independentul Dan Sociu, şi iarăşi zum, iarăşi alş, şi iarăşi sociu, iarăşi chivu, iarăşi zum, şi-apoi un k, şi-apoi iar alş, şi din nou mulliganoglu, şi caprikorn 13, şi zum, şi k, şi tot aşa, zi de vară până-n seară. Pe 17 iunie, zum, uşor sastisită, ne anunţă: „avand in vedere ca discutia o cam ia razna inchid, pentru a doua oara , comentariile. cred ca ati cam zis tot ce aveati de zis deci nu-i nici o problema.”
Ehei, zum, e posibil ca pentru Dan Sociu abia acum să înceapă problemele. Cu o anumită întârziere, desigur, dar bună şi ea. Căci de pe 9 iunie 2010 şi pînă pe 17 martie 2011, aş spune că Sociu a avut suficient timp pentru a-şi revizui etichetele şi a-şi retracta măgăriile gratuite.
Am spus „gratuite”? Nu-s chiar aşa. Gratuitatea lui Dan Sociu nu e întru totul convingătoare; şi ea face casă bună cu o principialitate ocolitoare şi selectivă. Căci, dacă eu sunt consilier la Polirom, ceea ce mă face mai puţin credibil în ochii lui Sociu, Bogdan-Alexandru Stănescu, de pildă, lipseşte de pe lista ruşinii, aşa cum lipsesc Nicolae Manolescu şi Mircea Mihăieş (Cartea Românească), Mircea Martin (Paralela 45 şi Art), Ion Bogdan Lefter (Paralela 45), Ioana Pârvulescu (Humanitas); dar apare, în schimb, Bianca Burţa-Cernat (Cartea Românească). Ei, sigur, Dan Sociu e foarte inteligent şi extrem de şmecher: el se referă la cronicarii activi, domnule, nu la criticii care consiliază o editură sau alta. Problema lui este legată strict de independenţa cronicarilor, domnule. El nu poa’ să doarmă noaptea şi comentează până la plicty pe blogul lui zum fiindcă, domnule, este de neînţeles pentru el cum de criticii participă la lansările de cărţi. Sociu discută principial, domnule. Dan Sociu are criterii.
Dragă Dan, amândoi ştim că tu citeşti, acum, acest text. Eşti un tip foarte inteligent; şi, de vreme ce ai postat comentarii la texte ale mele, nu mai trebuie să demonstrez că ele îţi stârnesc un anumit interes. Mai ştim că tu eşti un poet internaţional şi nu te încurci în polemici cu adversari de doi bani. Amândoi ştim că mi-a fost uşor, prea uşor, cu apărătorul anonim al unui plagiator şi cu un infantil ranchiunos mincinos. Nu mai trebuie să le dau numele: îi ştim, nu-i aşa? Dar, dragă Dan Sociu, vreau să-ţi mai spun ceva. Nu mi se pare corect ca infantilul ranchiunos mincinos să plătească – numai el – pentru porcării, măgării şi comportamente deviate pe care le ilustrează şi alţii, cu mai multă inteligenţă, dar nu cu suficientă perversitate ca să mă încurce. Bunăoară, tu. Nu eşti un pervers chiar atât de mare, dragă Dan Sociu. Eşti, desigur, un poet internaţional; dar ca pervers, eşti cam de Trei.
Ai înţeles deja că, după anunţul de săptămâna trecută, acum îţi dau şah. Şi dacă nu faci mutarea corectă, dragă Dan Sociu, săptămâna viitoare eşti mat. Ştii ce înseamnă aici mutarea corectă, nu? Înseamnă mutarea cinstită. Şi cinstea nu este de mai multe feluri, dragă Dan. Ea este – sau nu este. Eu sunt un om cinstit, dragă Dan Sociu; în schimb, în legătură cu cinstea ta, am unele îndoieli. M-aş bucura (pentru tine) să mi le spulberi, aici şi acum, şi să redevii tu credibil în ochii mei. A rămas că nu eşti ininteligent şi te faci că n-ai văzut articolul ăsta. L-ai văzut, îl citeşti chiar acum. Şi ştim amândoi că nu mai ai loc de întors. Te rog deci să răspunzi, cinstit, la următoarea simplă întrebare:
Dragă Dan Sociu, în cronicile pe care le-am scris eu despre cărţile tale, au contat în vreun fel faptul că ele au apărut la o editură sau la alta şi faptul că eu am fost consilier la o editură sau la alta?
După ce îţi tatonezi puţin conştiinţa de scriitor, răspunde, rogu-te, cu da sau nu. Dacă spui nu, aştept după aceea să-ţi ceri scuze pentru măgăria de pe zum-cititor-viteaz & dudul-somnoros. OK, ai greşit, îţi ceri scuze, ţi le primesc. Mergem eventual şi în piaţa endependenţi şi ne pupăm demonstrativ. Dacă minţi însă şi spui da, perversule de trei…
Ei, dar amândoi ştim, dragă Dan, că atunci va fi neplăcut – însă numai pentru unul dintre noi.
Daniel Cristea-Enache
Daniel, nu inteleg de ce te infurii atit de tare de fiecare data cind apare in discutie subiectul asta, relatia critici-edituri. Imi amintesc ca ai avut cam aceeasi reactie si la un text al lui Alex Matei, in care spunea exact ce am spus si eu mai apoi in comentariile de pe zumcititor. Şi, la fel, ai incheiat amenintator (aprox) „nu-ti va fi bine, Alex Matei…” S-ar zice ca opiniile astea iti ating o coarda sensibila, poate niste indoieli?, poate esti un pic de acord cu ele, dar nu-ti permiti sa fii? altfel de ce atita ura? Dar sa lasam psihanaliza pentru perversii de la Trei, cum le zici tu…
Ce am spus eu era un fel de plasare intr-un orizont al idealului, un fel de „cum ar fi frumos sa fie”. De aia si spun „ar trebui” si nu „trebuie”, de aia spun „e adevarat ca daca folosim aceste principii ca pe briciul lui okham etc etc”, adica – sunt frumoase, dar nu sunt, deocamdata, realiste. Teatrologii europeni discuta de citiva ani despre un cod etic al cronicarului de teatru si unul dintre puncte e „distanta cit mai mare dintre cronicar si lumea teatrului”. Sigur ca intr-o tzara ca Anglia sau Germania sau mai stiu eu care tzara bogata un cronicar poate trai din articole de ziar sau numai din cursurile universitare si la noi nu. Dar de ce sa nu am dreptul, ca participant la jocul literar, sa visez la reguli cit mai curate? Si tu ai pretentii absurde de la scriitori – un romancier trebuie sa scrie ani de zile la o carte, altfel nu e de luat in seama. Tu stii ca sint carti foarte bune (si pot sa-ti dau oricind o lista) care s-au scris in citeva saptamini, dar te prefaci ca nu stii si ceri un fel de cod al muncii scriitorului care nu are nici o legatura cu mecanismele creatiei. Si tu iti permiti sa citesti intentiile din spatele cartilor (Sociu s-a apucat de roman ca sa fie tradus in strainatate – chiar daca ar fi asa, chiar daca l-as fi scris in scopuri si mai mirsave, si ce daca? ce legatura are asta cu textul?), de ce nu mi-as permite si eu sa banuiesc ca faci critica strategica, din motive exterioare actului critic pur, asa cum „ar trebui” sa fie acesta. Si am motive sa banuiesc asta, dar n-o sa le expun aici, pentru ca nu ar fi fair. Sa zicem ca e doar intuitia mea care imi spune ca un critic care lucreaza la o editura e influentat de interesele editurii. E o prejudecata de-a mea, s-o lasam asa.
Ma intrebi daca in cronicile pe care le-ai scris despre cartile mele a contat faptul ca tu lucrezi la o editura sau alta. Habar n-am. Nu am de unde sa stiu asta si nici nu m-am plins vreodata de asa ceva. In general, e nedemn pentru un scriitor sa se plinga de cronici. As zice ca m-au enervat exagerarile (ZERO PROZA se chema o cronica a ta la Urbancolia – chiar asa, zero?) sau povestea aia cu intentiile, lucruri extra-text, cum spuneam, dar mi-a trecut repede. La fel, m-a enervat-amuzat felul in care cazi in capcana autorului si ii construiesti un profil psihologic pe baza a ceea ce spune el despre sine – si la mine ai facut-o, dar e ok, imi place sa vad critici care se aventureaza si in psihologie, psihanaliza etc., e un semn de interes pentru autor. In general, cronicile tale mi-au fost utile, dar asta nu are nici o importanta. Un critic nu e o institutie (si asta e greseala de perceptie pe care o fac poetii cu care te tot certi in ultima vreme), e un om care citeste carti si scrie despre ele. Poate suna ipocrit, dar nu sint atit de obsedat de ierarhiile momentului cum crezi tu, am meciurile mele secrete cu poeti din toate timpurile si cu mine insumi in primul rind. Ce spun criticii e interesant, dar nu e esential. Dar imi doresc sa fie un joc mai curat, orice joc, de la fotbal (care nu ma intereseaza) pina la critica, asa cum imi doresc mai multa dreptate sociala – si stiu ca nu se poate realiza asa, toata, deodata, acum, dar e bine si sa evoci principiile, sa reamintesti, cu glas tare, de anumite valori (de aia imi si place stinga politica, poate nu e mai eficienta decit dreapta, dar macar vorbeste despre anumite valori pe care le considera eterne, in timp ce dreapta le negociaza). Asa sint eu, mai poet, mai idealist, ce pot sa fac. E greu pentru toata lumea sa faca un ban si trebuie sa faca compromisuri (uite, eu scriu articole pentru o revista asociata cu ziarul Adevarul, ziar care nu-mi place), dar ca sa nu se duca compromisurile alea in grotesc, e bine sa avem un ideal la care sa ne raportam, de care sa nu ne indepartam prea mult. Si pentru mine unul dintre ele e asta – criticul literar cit mai independent. Esti multumit? Stiu ca nu mi-am cerut scuze, dar nu vad de ce sa-mi cer, nu am spus ca esti corupt, am spus doar ca esti (tu si altii) mai putin credibil. E vorba de cum sunt vazute lucrurile astea din afara ta (si a altora). Tu poate esti pur 100% (dar ma indoiesc), dar din afara se vede altfel. Si n-o sa schimbi perceptia asta cu amenintari sau cu pamflete.
PS: Pe Bogdan nu l-am pus in lista pentru ca nu mai scria pe atunci cronici de intimpinare la carti rominesti. Acum a revenit, totusi, nu face parte din nici un juriu si, sincer, nici nu are pretentiile tale, de critic suprem (tu spui asta, nu eu – tu esti cel care se autointituleaza „ultima reduta”, cel care ii cearta pe ceilalti critici ca s-au lasat pacaliti, care ameninta etc)
Nu, nu sunt multumit, draga Dan. Si nu ma cred nici „criticul-institutie”, nici un om „pur 100%”. Sa nu exageram. Sunt doar un un tip corect. In schimb, tu nu faci parte din categoria asta.
Nu cred ca m-am infuriat vreodata in polemici. Cred ca mai degraba s-au infuriat altii, pe care i-am demontat bucata cu bucata. Te demontez si pe tine saptamina aceasta; n-ai avut onestitate nici macar in ceasul al paispelea. Sa fugi la prietenii tai de la Polirom si de la Cartea Romaneasca, sa te justifice. Pentru mine, ce faci tu e de nejustificat.
Dupa care iti promit ca o sa te las cu „idealismul” tau, cu „principiile” tale, cu meciurile tale secrete, cu poetii din toate timpurile…
Alt comentariu nu mai fac aici.
sah etern?