În ultimul timp, am observat că tot mai mulţi scriitori încearcă să afle părerea “oamenilor vii”, a cititorilor formaţi sau a celor ocazonali despre cărţile lor, motivând că nu mai au încredere în opinia criticii literare din România. De cele mai multe ori, părerile pertinente, fie că te pot anxieta sau te pot bucura, venite din partea prietenilor, cunoscuţilor sau necunoscuţilor, din partea unor cititori care fac sau nu parte din mediul literar, contează înzecit şi sunt percepute fără componenta “agresivă” a comentariului critic. O părere venită de la un prieten, amic, perceput drept un egal, şi nu din partea unui critic literar, o posibilă voce autoritară, creează un habitat în care emoţiile şi sensibilitatea celui vizat îşi pot găsi mult mai uşor un teren care să autostimuleze competiţia cu sine însuşi a scriitorului, nu o posibilă competiţie încărcată de o doză de conflict, îndreptată către o ţintă sigură.
Dacă am aplica o psihoterapie tranzacţională asupra unei cărţi şi autorului său, în care rudele “cărţii” şi „scriitorului”, opiniile despre acea carte, relaţiile iscate pe diferite paliere temporale între ce a zis X sau Y, încadrările în diferite curente pe care autorul le poate accepta sau nu, emoţiile pozitive sau negative pe care autorul le-a resimţit în diverse situaţii în mediile literare, atunci scriitorul ar putea ajunge să ştie, să înţeleagă care este locul său în toată pleiada de informaţii cu care a fost bombardat. Şi-ar putea construi pe baza acestor informaţii, înţelese, atât imaginea de sine, ca scriitor, cât şi raporturile, limpezite, cu ceilalţi, fie ei scriitori, cititori sau critici literari.
Cum nu avem cu toţii posibilitatea să ne raportăm astfel, sub o strictă supraveghere şi consiliere psihoterapeutică, la problemele pe care viaţa literară le presară, recurgem la părerile venite din partea “oamenilor vii”, iar părerile “de specialitate”, venite din partea criticilor literari se transformă, fără voie, în păreri generatoare de conflicte, de traume şi dorinţe de eliberare de sub teroarea pe care au generat-o în anumite circumstanţe.
Probabil că e normal să fie astfel, atâta timp cât nici scriitorii şi nici criticii literari nu ar accepta, eventual, şi o terapie de cuplu.
Andra Rotaru
cred ca partile astea doua ar trebui sa coexiste. ma refer la parerile celor multi cu parerile criticilor
Ca scriitor daca tii cont de acest „ghiveci” cu atat mai bine.
pentru ca sa ai o imagine cat mai buna a operei tale trebuie sa tii cont si de ce spun criticii specializati dar in acealsi timp nu poti ignora nici partea cititorilor. mai ales ca acum e mult mai usor sa-ti testezi textele in on-line
Dar la urma urmei tot publicul este decident, pentru ca o opera nevanduta nu-si are rostul. si nu e vorba doar de partea financiara