La Editura Polirom, în colecţia “Biblioteca Polirom”, a apărut o nouă traducere a romanului “Crimă şi pedeapsă” de F.M. Dostoievski, o carte care i-a influenţat decisiv pe unii dintre cei mai mari prozatori ai secolului XX. Volumul este tradus de Adriana Liciu, una dintre cele mai importante traducătoare de limba rusă din România. Prima traducere a volumului “Crimă şi pedeapsă” de F.M. Dostoievski a apărut în România în urmă cu 50 de ani.
Publicat pentru prima oară sub formă de foileton în revista “Russki Vestnik” pe tot parcursul anului 1866, romanul „Crimă şi pedeapsă” este o analiză psihologică a crimei şi a implicaţiilor sale morale. „O fiinţă superioară are oare dreptul să săvârşească o crimă dacă aceasta este în folosul întregii umanităţi?” – iată întrebarea care îl macină necontenit pe Raskolnikov, un fost student idealist, excentric şi mizantrop, în ceasurile lungi de meditaţie din odaia sa strâmtă de la mansardă. Sub presiunea sărăciei cumplite, a însingurării şi a sentimentului de zădărnicie a tuturor aspiraţiilor sale, această teorie îndrăzneaţă este pusă peste noapte în aplicare, ducând la un dublu asasinat de o sălbăticie care zguduie întreg oraşul Sankt Petersburg. Dostoievski analizează cu intuiţia unui fin psiholog cauzele crimei, dilemele personajului său, pendulările sale lăuntrice între bine şi rău, raţional şi iraţional, psihologia ucigaşului şi a anchetatorului, avansând în final posibilitatea mântuirii prin iubire, umilinţă şi jertfă de sine. Original, fascinant şi tulburător, romanul “Crimă şi pedeapsă” ilustrează admirabil criza socială şi spirituală a epocii, având o influenţă profundă asupra ficţiunii secolului XX.
„Dostoievski este singurul psiholog de la care mai pot învăţa ceva.” (Friedrich Nietzche)
„Un scriitor al cărui interes se îndreaptă mai degrabă către condiţia umană mizeră, către păcat, viciu şi către hăurile poftei trupeşti şi ale păcatului, decât către nobleţea sufletului şi a trupului.” (Thomas Mann)
„Crimă şi pedeapsă” este povestea unei idei, pe care o întruchipează, pro şi contra, toate personajele cărţii şi nu doar Raskolnikov: ideea naturilor superioare, înfrângând obstacolele, a luptei cu stupidele prejudecăţi umanitariste, a aleşilor ce dispun în voie de inertul material uman, a conducătorilor cu drepturi nelimitate şi subjugând pe temeiul unui plan calculat la rece milioane de sclavi, a forţei neîndurătoare căreia trebuie toţi să i se supună fără să crâcnească, ideea cezarismului, ideea napoleoniană, ideea supraomului!” (Ion Ianoşi)
„Frumuseţea este un lucru pe cât de misterios, pe atât de teribil, iar asta mi se pare greu de suportat. Dumnezeu şi diavolul se ceartă, şi nu şi-au ales alt teren de luptă decât omul.” (F.M. Dostoievski)
Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881), unul dintre cei mai importanţi şi mai influenţi scriitori ai lumii, s-a născut la Moscova, unde tatăl său a lucrat o vreme ca medic la Spitalul Mariinski. La o vârstă fragedă a suferit prima criza de epilepsie, boală care îl va urmări pe parcursul întregii vieţi. După moartea mamei, a plecat împreună cu fratele său la Sankt Petersburg, pentru a urma cursurile Academiei Tehnice Militare, pe care a absolvit-o cu brio, în ciuda puternicei sale înclinaţii pentru literatură. În 1846, după o serie de încercări literare lipsite de succes, a publicat romanul epistolar “Oameni sărmani”, atrăgând imediat atenţia criticilor, care au văzut în el un nou Gogol. I-au urmat la scurt timp microromanele “Nopţi albe” (1848) şi „Netoska Nezvanova” (1849), care i-au confirmat talentul şi i-au adus recunoaşterea literară. Momentul crucial al vieţii scriitorului l-a reprezentat însă anul 1849, când a fost arestat şi condamnat la moarte pentru legăturile sale cu un grup subversiv de intelectuali liberali din Cercul Petrasevski. Abia în ultima clipă, sentinţa i-a fost comutată de către ţar la deportare şi muncă silnică. După patru ani de ocnă, urmaţi de alţi cinci de serviciu militar obligatoriu în cadrul Regimentului Siberian, a revenit la Sankt Petersburg şi şi-a reluat activitatea literară. Influenţat şi îmbogăţit de experienţele din această perioadă, a început să scrie masiv, publicând mai întâi romanul “Amintiri din casa morţilor” (1861-1862) şi concepând apoi seria marilor capodopere, în care se înscriu romanele “Crimă şi pedeapsă” (1866), „Idiotul” (1868-1869), „Demonii” (1871-1872), „Adolescentul” (1875) şi “Fraţii Karamazov” (1879-1880), unde Dostoievski atinge deplina maturitate literară. Cărţile sale au fost traduse în toate limbile, după ele realizându-se numeroase spectacole de teatru şi ecranizări celebre.
