Sâmbătă, înainte de Hranghel, se fac moși. De Hranghel fiecare om trebuie să aprindă o lumânare care îi va fi „lumina de veci“ în lumea de dincolo. Finii merg cu colăcei la nași. Se amestecă berbecii cu oile. În acest scop se face turta araților (berbecilor) care se aruncă între oi. Dacă ea cade cu fața în sus, oilor le va merge bine. Se serbează „cu desăvârșit nelucru“. Irina Nicolau
Muzeul Național al Țăranului Român marchează sfârșitul toamnei și ultimele zile de dulce înainte de intrarea în Postul Crăciunului invitându-și publicul la Târgul de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, unde, timp de trei zile, de vineri, 8 până duminică, 10 noiembrie 2024, de la orele 10 de dimineață până la 6 seara, 50 de meșteri, anticari și artiști vin din toată țara cu obiecte din ceramică, țesături, icoane, podoabe, obiecte din lemn.
De-ale gurii puteți găsi: miere, prăjituri, turtă dulce, plante de leac, țuică, sucuri naturale, fructe și legume.
Vă așteptăm să redescoperiți frumusețea gesturilor ce stau mărturie în lucrurile meșteșugite deopotrivă de țărani, artizani și artiști.
Coordonatorii târgului: Oana Constantin și Simona Hobincu, MNȚR
Intrarea este liberă.
Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, Agenția Națională de Presă AGERPRES, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, aiciastat.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, arthood.ro, www.News24.ro, www.qmagazine.ro, visitbucharest.today, zelist.ro
*****
Luna noiembrie, din punct de vedere religios, are în centru, sărbătoarea Sfinților arhangheli Mihail și Gavriil. Prima săptămână din lună este numită în popr Săptămâna Miriștei, deoarece este săptămâna în care se termină însămânțările de toamnă și începe aratul miriștilor pentru însămânțările de primăvară. Cea de- a doua săptămână are în centru sărbătoarea Sfințiilor Arhangheli Mihail și Gavriil, cei cu săbii și puteri ocrotitoare asupra oamenilor și a turmelor de oi.
În folclorul religios românesc, dintre cei doi arhangheli, mai venerat este Mihail. Se spune că el poartă cheile raiului, este un înfocat luptător împotriva diavolului și veghează la capul bolnavilor, dacă acestora le este hărăzit să mai trăiască, fiind și un stăpânitor al văzduhului, alături de prorocul Ilie.