Numitorul comun al celor două spectacole: Federico García Lorca, cel mai popular și mai influent scriitor spaniol din secolul XX.
În luna noiembrie, două producții celebre ale Teatro Real din Madrid vor putea fi văzute la București, în cadrul Festivalului Internațional MERIDIAN – SONIMAGICON, cu sprijinul Institutului Cervantes din București. Ambele video-proiecții vor avea loc la Universitatea Națională de Muzică București – Studioul de Operă şi Multimedia, iar accesul publicului este gratuit.
Prima seară de video-operă va avea loc pe data de 4 noiembrie, de la ora 20.00, când va fi proiectat spectacolul „El público” /„Publicul” – Operă în 5 scene şi un prolog, o producție a Teatro Real din Madrid, în regia lui Mauricio Sotelo (2015), după un libret scris de Andrés Ibáñez. Bazat pe piesa omonimă scrisă de Federico García Lorca (1928), considerată una dintre cele mai importante lucrări ale teatrului spaniol al secolului XX, „El público” /„Publicul” vorbește despre teatru și despre dorință, printr-un joc al măștilor în care ficțiunea și realitatea se suprapun.
„«El Público» este cea mai dificilă și misterioasă operă a lui Lorca și unul dintre marile mituri ale teatrului spaniol modern. Piesa este concepută ca un strigăt de sfidare împotriva ipocriziei burgheze și este o pledoarie pentru libertatea iubirii și libertatea artistică. În piesă se confruntă două moduri de a înțelege arta: teatrul în aer liber, care este comercial și dornic să mulțumească publicul, și teatrul sub arenă, care își propune să dezvăluie ceea ce este ascuns și să pună la îndoială valorile stabilite. Piesa abordează, de asemenea, tema măștii în teatru, care conduce la inima piesei și care definește o realitate aflată într-o stare de perpetuă schimbare, un fel de vis în care personajele și identitățile își schimbă rolurile la nesfârșit.” (teatroreal.es)
Cea de-a doua proiecție va avea loc pe data de 8 noiembrie, de la ora 20.00. Este vorba despre „El abrecartas”, în regia lui Luis de Pablo (2022), Operă într-un prolog şi şase scene, de asemenea, o producție a Teatro Real din Madrid.
Libretul este semnat de Vicente Molina Foix, bazat pe romanul său omonim, din 2006. Romanul, distins cu Premiul Național de Literatură în 2007, începe cu scrisorile pe care un prieten din copilărie le scrie în al doilea deceniu al secolului XX lui García Lorca, inspirația îndepărtată a dorințelor și viselor sale.
„«El abrecartas» s-a născut la inițiativa lui Luis de Pablo, care, la sfârșitul anului 2010, i-a comunicat scriitorului Vicente Molina Foix dorința de a-și transforma romanul omonim într-o nouă – „ultima” sa – operă. Sarcina de a comprima într-un libret – «cea mai dificilă sarcină din viața mea», în cuvintele lui Molina Foix – acest dens roman coral în care aproape un secol de istorie spaniolă se împletește cu poveștile private ale unui grup de ratați, escroci și supraviețuitori, a luat o turnură definitivă atunci când Luis de Pablo a propus să își limiteze opera la prima jumătate a romanului. Astfel, „El abrecartas”se deschide la începutul secolului XX cu un cor de copii dintr-un mic sat din Granada și se încheie, după 200 de pagini din carte și cincizeci de ani mai târziu, cu duetul final a cappella cântat de coprotagoniștii inventați ai acestei povești despre pierdere, exil și pasiuni foarte vii, după cum spunea o figură foarte importantă a literaturii noastre.” (teatroreal.es)
Cele două spectacole prezentate pe 4 și 8 noiembrie prin video-proiecții la București în cadrul Festivalului Internațional MERIDIAN – SONIMAGICON sunt producții create sub umbrela programului Creadores teatrales españoles, program derulat de Instituto Cervantes, în parteneriat cu Teatro Real.
În decembrie, alte două video-proiecții din programul Creadores teatrales españoles vor avea loc la București: Tosca de, Giacomo Puccini și Îngerul de foc, de Serghei Prokofiev – pe 5, respectiv 12 decembrie, de la ora 19.00, la Universitatea Națională de Muzică București – Studioul de Operă şi Multimedia, publicul având, de asemenea, acces gratuit.
–-
Festivalul Internațional de muzică contemporană MERIDIAN are loc la Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi. Organizatorul evenimentului este Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, prin SNR-SIMC, Secțiunea Naționala Română a Societății Internaționale de Muzică Contemporană, cea mai mare rețea culturală din domeniul muzicii noi, având peste un centenar de existență şi reprezentanțe în peste 50 de țări.
Institutul Cervantes din Bucuresti, deschis în 1995, este unul dintre cele peste 90 de centre de pe cinci continente ale Institutului Cervantes din Spania, fiind principalul loc de popularizare a culturii spaniole în capitala țării noastre. Înființat la Madrid în 1991, Institutul Cervantes, ce poartă numele legendarului scriitor iberic, are ca scop declarat promovarea și predarea limbii spaniole și a face cunoscută cultura Spaniei și a țărilor de limbă spaniolă.
Este situat pe Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38, în clădirea Hotelului Cișmigiu, și dispune de săli de curs, bibliotecă, un auditorium şi sală de expoziţii.
Institutul Cervantes din capitala țării noastre organizează, în colaborare cu diferite instituții locale și străine, activități culturale diverse, atât literare, cât și muzicale sau de artă plastică, tocmai pentru a prezenta o panoramă variată a culturii spaniole. De asemenea, Institutul dispune de o bibliotecă cu aproximativ 30.000 de volume, care constituie punctul de referință pentru cei ce folosesc limba spaniolă ca instrument de lucru.