spot_img

Primul show de blues și de povești din România, la Creart, cu Florin Iaru și Bogdan O. Popescu 

Luni, 14 octombrie 2024, de la ora 19.00, la CREART – SALA TEATRELLI din Bucureşti (Piaţa Alexandru Lahovari nr. 7), asociația Euro CulturArt a prezentat show-ul de povestiri și blues ”Atelierul de Povești”, în cadrul proiectului omonim. Evenimentul a fost găzduit și susținut de Primăria Municipiului Bucureşti, prin CREART – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti. Protagoniști au fost Florin Iaru și Bogdan O. Popescu, alături de patru adolescente de la Colegiul Național „Ion Creangă” din București și Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” din Bucureşti, Elis Ali-Agi, Andreea-Ilinca Stancu, Rebeca Maria Cîrcea și Ana Patricia Josanu. Povestirile invitaților au rezonat cu sonorurile muzicale ale trupei Mike Godoroja & Blue Spirit. Amfitrionul evenimentului a fost poetul și managerul cultural Dan Mircea Cipariu.

Dan Mircea Cipariu

”O seară fastuoasă! – vă spune Dan Mircea Cipariu, din sufrageria CREART, unde avem o penultimă secvență a proiectului Atelierul de povești, pe care îl facem împreună cu Florin Iaru. După cum probabil ați citit pe rețelele web, de câteva luni de zile antrenăm pe Zoom, nu antrenăm niște pisici siameze, și nici altfel de animale vorbitoare, antrenăm pe câțiva dintre cei mai talentați liceeni bucureșteni, dar și din țară. Ideea noastră este de a crea în 2025 o tabără, o rezidență de creație pentru cei care au această plecare spre literatură. Florin Iaru este un spectacol, ar trebui să-l vedeți pe Zoom, el are un talent teribil de a fi și pedagog, dar și de a transmite foarte multă informație. Am făcut, pentru prima dată în România, un Atelier de Povești și ne-am gândit să facem și primul show de blues și de povești din România. Nu o să mă lungesc foarte mult cu vorbele meșteșugite pe care uneori le am, alteori nu. 

Înainte de a invita la microfonul Atelierului de Povești câțiva dintre liceenii care au fost la atelierele noastre de scriere creativă, o să-l rog pe domnul Florin Iaru să spună ceva memorabil, după două-trei luni de Zoom. Ce experiență ți se pare interesantă după aceste ateliere?”

Florin Iaru

Florin Iaru: ”Ca să fiu cinstit, ar trebui să mă împart în vreo zece, douăzeci de identități simultane, fiindcă eu sunt convins că sunt foarte multe talente care se pierd pe drum, mai ales în școală, fiindcă învață ce e mai rău din artă, și din arta plastică, și din arta muzicală, și din arta scrierii. Termină liceul în două faze: ori urăsc literatura, ori o scriu prost. În masa asta există tineri care ar vrea să iasă puțin la lumină și nu are cine să-i scoată de acolo, dintr-un soi de mediocritate. Ei bine, marea plăcere e când auzi un tânăr care vine cu un text care îți gâdilă frumos urechile, simți că acolo există talent și lucrul fără de care scrisul nu are rost și nici căpătâi, și anume lectură. Toți cei care scriu, citesc. Deși noi credem aici în România că vine muza, în ciuda acestei credințe, talentele au nevoie în primul rând de cultură. Nu pot decât să mă bucur dacă există o mică comunitate în care oamenii se simt congeneri, asta e partea cea mai frumoasă a cursului.”

Dan Mircea Cipariu și Ana Patricia Josanu

Primele povești citite în cadrul evenimentului au aparținut celor patru eleve invitate. Elis Ali-Agi, elevă a liceului ”Ion Creangă” a citit povestirea ”Lovitura”. Andreea Erica Stancu, elevă a liceului ”Ion Creangă”, a citit povestirea ”Ștergătoare furioase”. Rebeca Maria Cîrcea, elevă a liceului ”George Coșbuc”, a citit povestirea ”Confesiunile unei oglinzi”. Ana Patricia Josanu, elevă a liceului ”George Coșbuc”, a citit povestirea ”Spin de trandafir”.

Dan Mircea Cipariu și Elis Ali-Agi

Dan Mircea Cipariu: ”Tot ceea ce facem noi, zi de zi, are o poveste și, așa cum spunem de obicei la cursurile noastre de scriere creativă, traducem în fiecare zi imagini interioare, imagini ale memoriei, le formăm, le reformăm, le deformăm. Ei bine, o poveste de blues și jazz este și relația aceasta, care are aproape douăzeci de ani, în care Mike Godoroja & Blue Spirit vin și rezonează cu poezia, iar astăzi cu povestirea. De altfel, veți găsi o poveste în spatele tuturor pieselor interpretate de Mike Godoroja & Blue Spirit, pe care vă rog să-i aplaudați.”

A urmat un moment muzical primit cu entuziasm de public și invitați, Mike Godoroja & Blue Sprit au interpretat melodia ”Blues bizar de București”.

Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu, Bogdan O. Popescu

Dan Mircea Cipariu: ”Trebuie să vă spun că această piese minunată a fost realizată în sufrageria Ioanei Crăciunescu, acum vreo zece ani, împreună cu Mihai Zgondoiu, cel care a făcut și partea vizuală pentru Atelierul de povești, cu Florin Iaru, Ioana Crăciunescu și Mike Godoroja. Împreună am realizat proiectul Aer de București, în sufrageria aceea am făcut un renshi, mai multe zile la rând, iar o parte din acel renshi este acest Blues bizar de București. Acuma, pentru că elevii care au participat la atelierele noastre au vrut să-l asculte pe Florin Iaru citind și din povestirile sale, trei dintre ele sunt deja pe atelieruldepovesti.ro. Așa că o să-l rog să ne citească două – trei povestiri. Domnul Florin Iaru!”

Florin Iaru a citit povestirile ”Mic micuț” și ”O mare treabă”.

În sufrageria CREART a avut loc un moment muzical marca Mike Godoroja & Blue Spirit, care au cântat melodia ”Nopți de Sânziene”.

Mike Godoroja & Blue Spirit

Dan Mircea Cipariu: ”Pentru că Elis Ali-Agi mi-a amintit de tabăra Tinere Condeie, trebuie să vă spun că la cenaclul Săgetătorul s-a născut o mișcare literară. În 1996, a apărut grupul Marfă. Sorin Gherguț, Dan Pleșa, Florin Dumitrescu, Bogdan O. Popescu și Dan Mircea Cipariu. Noi am scos după cincisprezece ani un al doilea volum, Marfă reîncărcată, iar acuma pregătim, în 2026, Marfă cu diamante, o parafrază la deja iconicul Aer cu diamante. L-am rugat pe Bogdan O. Popescu să citească un poem pe care l-am citit aseară și mi se pare genial, este genial, nu mi se pare. Cu atât mai mult cu cât este o exemplificare, iată Florin Iaru, a ceea ce spunem de ani de zile, că în tot ceea ce facem, chiar și în poezie, structurăm un miez epic, un conflict, creăm personaje, iar acest poem al lui Bogdan O. Popescu ilustrează strălucit această ideea. În aplauzele voastre, Bogdan O. Popescu!”

Mihai Zgondoiu, Bogdan O. Popescu, Dan Mircea Cipariu

Bogdan O. Popescu: ”Dane, mulțumesc mult pentru evocare, pentru invitație, pentru cuvintele acestea frumoase, sunt foarte fericit să încalc aici intimitatea ta și a lui Florin Iaru. Și mă bucur să fiu între voi, cei tineri, am fost și noi ca voi. Mă bucur să regăsesc aici mulți prieteni și mă bucur că ți-a plăcut poemul ăsta, Dan. E un poem scris pentru proiectul Marfă cu diamante. Eu lucrez acum la o altă carte care îmi întregește trilogia de poezie a temelor mari. Dar voi citi acest poem care ți-a plăcut, el se numește Concurs de tristețe.”

După lectura scriitorului Bogdan O. Popescu, Mike Godoroja & Blue Spirit au interpretat melodia ”Cristina”.

Show-ul de blues și povești s-a încheiat cu povestirea ”Carnetul de bal, scrisă și citită de Dan Mircea Cipariu, urmată melodia ”Vă rog să aveți o viață frumoasă”, cântată de Mike Godoroja & Blue Spirit, alături de invitați și public. 

Tudor VOICU

fotografii de Mihaela PETRE

Cu sprijinul financiar al AFCN (Administrația Fondului Cultural Național) și cu susținerea CREART, ”Atelierul de Povești” propune un  proiect de promovare a culturii scrise contemporane pentru liceeni prin ateliere de scriere și lectură creativă (online și offline) susținute de câțiva dintre cei mai importanți profesori de scriere și lectură creativă din România: Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu.  

Liceenii selectați  în proiect se întâlnesc cu nume reprezentative ale prozei române contemporane care au publicat cărți în ultimii ani, la edituri prestigioase și din generații diferite: Ruxandra Burcescu, Paula Erizanu, Nora Iuga, Cristian Fulaș, Simona Goșu, Cosmin Perța și Cristian Teodorescu. Art director-ul proiectului este artistul vizual Mihai Zgondoiu.

Proiectul ”Atelierul de Povești” nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

www.atelieruldepovesti.ro 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508