Cartușeria, de Dan Mircea Cipariu, propune o explorare profund simbolică și stratificată a spațiilor de artă amplasate în foste arsenale din Europa. Aceste zone, cândva destinate războiului și violenței, au fost transformate în centre culturale, galerii și muzee, dar istoria lor persistă în pereții și în energia acestor locuri. Dan Mircea Cipariu se adâncește în acest contrast dintre trecut și prezent, unde spații cândva impregnate de conflict găzduiesc acum creativitate și expresie. Prin Cartușeria, Cipariu sugerează că arta însăși acționează ca o formă de vindecare și confruntare, dialogând cu umbrele istoriei pentru a ilumina viitoare potențiale. O carte însoțită de șapte desene de Mihai Zgondoiu.
Paradis Arsenale
creierul meu îngroapă dezgroapă
ținte vii
radiografii stampe sinestezii
locuiesc într-un câmp de tragere
cu nopți psihedelice
zăcăminte melancolice intraductibile
castane de carnaval arancini
escapade invizibile
creierul detonează
dictează și scrie
Paradis Arsenale
fuga din imagine
din ideologie
Paradis Arsenale este o meditație puternică asupra conflictului dintre creativitate și distrugere și asupra dorinței de eliberare de constrângerile ideologice și culturale.
Poemul se deschide cu versul „creierul meu îngroapă dezgroapă / ținte vii”, sugerând că mintea este un loc complex, volatil, în care gândurile și emoțiile sunt în continuă schimbare.
Expresii precum „nopți psihedelice” și „zăcăminte melancolice intraductibile” reflectă un sentiment de supraîncărcare senzorială. Versul „radiografii stampe sinestezii” indică, de asemenea, o percepție senzorială sporită, mintea procesând realitatea într-un mod care nu este linear sau pur logic, ci multistratificat și profund experiențial.
Creierul este un agent activ care „detonează / dictează și scrie”, evocând atât puteri creative, cât și distructive. Versurile finale, „fuga din imagine / din ideologie”, sugerează dorința de eliberare dintr-un cadru limitativ – temă mai largă în opera lui Dan Mircea Cipariu: nevoia de libertate individuală într-o lume dominată de presiuni externe, ideologii și tehnologii care limitează potențialul minții.
Utilizarea imaginilor suprarealiste este caracteristică unei abordări moderniste a poeziei, în care narațiunea tradițională este descompusă pentru a reflecta stările psihice interioare, cititorul fiind invitat să se implice în poezie atât la nivel emoțional, cât și intelectual. Fiecare cuvânt este atent ales pentru a ilustra asocieri complexe printr-un text dens și profund reflexiv.
Inocența și Imaginatul
traduc vise și instincte întoarse pe dos
un elefant violet
cu tatuaje și pălărie de cardinal
scrie / rescrie
cuvinte secrete
imagini mentale
semne și avertismente
CARTUȘERIA e o capitală interioară
cu mașinării virgine
în care descarc și încarc
întuneric și adrenalină
traduc demonii și florile devoratoare
din oglinzile selfie
din cartușele unicat
țesătoriile de întuneric dau ora de stingere
în vitrina cu faetoane
Inocența și Imaginatul
fac reverențe și recită
CARTUȘERIA
Câte gloanțe tot atâtea vieți
și aproape mai nimic
despre lumile noastre ascunse
Poemul sondează adânc în complexitatea psihicului uman, explorând interacțiunea dintre inocență, imaginație, întuneric și creație. Versul „traduc vise și instincte întoarse pe dos” sugerează faptul că actul creativ este un efort de a transforma elementele subconștiente ale minții umane (vise, instincte) în ceva tangibil și expresiv.
Imaginea „un elefant violet / cu tatuaje și pălărie de cardinal” evocă un sentiment al absurdului, inspirându-se din tradiția suprarealistă, cu simboluri care se întrepătrund în moduri neașteptate și care sfidează logica și așteptările societății.
CARTUȘERIA este metafora centrală care desemnează spațiul mental și emoțional interior al poetului, un punct nodal al energiei creative. „Mașinăria virgină” ne trimite către un spațiu creativ pur, necorupt. De asemenea, „Inocența” reprezintă o stare nealterată de lumea exterioară, dar care, pe măsură ce poemul înaintează, este umbrită de forțele întunecate (demoni) prezente în sinele poetic.
Referirea la „oglinzile selfie” introduce un comentariu al modului în care, prin autoreflexie, facem vizibile luptele interioare încărcate și descărcate „de întuneric și adrenalină”.
Strofa finală subliniază natura trecătoare a vieții, chiar dacă, pe parcursul ei, ne sunt atribuite roluri sau identități multiple („atâtea vieți”).
Totuși, dincolo de această creație constantă, există un sentiment de incompletitudine: „aproape mai nimic / despre lumile noastre ascunse” nu a fost dezvăluit cu adevărat. Acest lucru reflectă dificultatea exprimării depline a propriului sine și a profunzimii experienței umane.
Structura fragmentată a poemului îl transportă pe cititor între simbolic („Inocența și Imaginatul”) și material („gloanțe”, „cartușele”), reflectând atracția și respingerea dintre lumea intangibilă a minții și rezultatele tangibile ale creației.
Utilizarea, de către poet, a suprarealismului subliniază caracterul imprevizibil al minții și efortul de a ne exprima sinele într-o realitate care, adesea, nu lasă decât să se întrevadă „lumile noastre ascunse”.
traducerea unui vechi cântec de dragoste
șabloane pescăruși tramvaie
nimic de reformat
nimic de reciclat
în liniile palmei
ARITMETICĂ ȘI POSEDARE
selecția naturală oferă carne și circ
cruzime taxe și corectitudine politică
tu ești lista mea de eșecuri
în pupilele dilatate
în anotimpuri de rapiță
în fotografia în care ai scris cu ruj
„și fii my little baby fericit”
socotelile mint și dezmint
POSEDARE ȘI ARITMETICĂ
„liniștea ne minte cel mai mult!”
Poemul se deschide cu imagini aparent aleatorii „șabloane pescăruși tramvaie”, care evocă un sentiment de repetiție, rutină și banalitate. Aceste simboluri ale vieții cotidiene sugerează că dragostea – sau, poate, viața însăși – și-a pierdut vitalitatea. Expresia „nimic de reformat / nimic de reciclat” vorbește despre un sentiment de resemnare. Poetul își exprimă o decepție profundă, subliniind eșecul încercării de a repara sau de a reînvia ceva care și-a atins deja sfârșitul.
Versurile recurente „ARITMETICĂ ȘI POSEDARE”, „POSEDARE ȘI ARITMETICĂ” sugerează o abordare rece a dragostei și a vieții. Aritmetica simbolizează o abordare calculată, logică a emoțiilor, reducându-le la numere sau la rezultate măsurabile. Pe de altă parte, posedarea evidențiază latura întunecată a iubirii, în care afecțiunea se transformă în proprietate și control.
Versurile „selecția naturală oferă carne și circ / cruzime taxe și corectitudine politică” reflectă critica acerbă a poetului la adresa societății moderne. Trimiterea la „carne și circ” face aluzie la conceptul roman antic de „pâine și circ” (panem et circenses), conform căruia conducătorii ofereau divertisment și mâncare pentru a distrage atenția populației de la problemele reale. Versul sugerează că societatea, care se concentrează pe nevoile materiale și pe distracțiile superficiale, și-a pierdut busola morală. „cruzime taxe și corectitudine politică” se referă la contradicțiile vieții moderne, unde cruzimea (inegalitatea economică sau socială) este instituționalizată, în timp ce prin „corectitudine politică” sunt soluționate superficial probleme mai profunde.
Tonul poetului devine mai personal cu versul „tu ești lista mea de eșecuri”, indicând că a adunat greșeli și oportunități ratate. Imaginea mesajului scris cu ruj «„și fii my little baby fericit”» este deopotrivă tandră și sarcastică, dezvăluind un moment de ironie în mijlocul tulburărilor emoționale. Expresia „socotelile mint și dezmint” subliniază tema înșelăciunii, atât personală, cât și la nivelul societății. Recunoașterea – moment de adevăr sau de judecată – devine coruptă, transformându-se într-un alt strat de minciuni.
Versul de încheiere «„liniștea ne minte cel mai mult!”» este o afirmație puternică privind natura tăcerii. Tăcerea este adesea văzută ca neutră, dar aici este descrisă ca fiind cel mai mare înșelător; lucrurile lăsate nespuse se înmulțesc și cresc. În acest context, tăcerea devine mai periculoasă decât cuvintele.
Cristina POTERĂȘOIU
Dan Mircea Cipariu este un proeminent poet, jurnalist și manager cultural, cunoscut pentru modul inovator și modernist în care abordează poezia. Poemele sale îmbină teme contemporane cu reflecții asupra identității și rolului individului în societate. A devenit o voce reprezentativă pe scena literară românească în anii ’90. Lucrările sale reflectă o sensibilitate postmodernă, caracterizată de o preocupare îndreptată către fragmentarea identității, interacțiunea limbajului și explorarea conflictelor personale și sociale. Poezia sa este marcată de un amestec de ironie, introspecție și de un ascuțit simț al observației, explorând frecvent intersecția dintre tehnologie și experiența umană. El abordează frecvent teme precum alienarea urbană și transformarea digitală. De asemenea, Dan Mircea Cipariu este cunoscut pentru îmbinarea formelor poetice tradiționale cu elemente multimedia, încorporând adesea componente vizuale și performative în lecturile și prezentările sale. Poeme-cheie: Tsunami (2006), singurătatea vine pe facebook (2012), META VERS (2022), Cartușeria (2024).
Mihai Zgondoiu este artist, curator și galerist cu studii masterale și doctorale în domeniul artelor vizuale. În practica sa artistică, oscilează cu lejeritate într-o arie largă de genuri și tehnici vizuale, de la desen, colaj și print experimental, la video-instalații, acțiuni-performance și intervenții urbane. Proiectele sale evocă un spirit critic (și autocritic după caz) față de clișeele de gândire din societatea noastră actuală, parodiind falsele valori și icon-uri create de noile media prin diferite tipuri de propagandă fake news.
Cristina Poterășoiu este redactor și traducător. A scris, coordonat și implementat trei proiecte câștigătoare în cadrul programului de traduceri literare Europa Creativă al Uniunii Europene (2018-2023). A fost Director Executiv al Asociației Editorilor din România. A scris numeroase articole în publicații literare. În prezent, este Director de Program la Editura Ars Libri. Este membru al Societății de Gestiune pe Drepturi de Autor OPERA SCRISĂ.RO.
