Să nu mă părăsești, de Kazuo Ishiguro, este un roman de ficțiune speculativă care abordează complexitatea etică și emoțională a unei societăți care folosește oameni clonați pentru recoltarea de organe. Prin povestirea sa emoționantă și conținutul tematic bogat, romanul îi provoacă pe cititori să reflecteze asupra dimensiunilor morale ale progresului științific și asupra respectului pentru demnitatea umană, invitând, în cele din urmă, la o înțelegere mai profundă a ceea ce înseamnă să fii om într-o lume plină de dileme morale și existențiale. În esență, romanul analizează semnificația unei existențe cu scop predeterminat și felul în care indivizii se confruntă cu conștientizarea mortalității, a iubirii și a pierderii.
Acțiunea este plasată într-o Anglie distopică în care clonele umane sunt crescute și educate cu unicul scop de a-și dona organele. Povestea este narată de Kathy H., care își amintește zilele petrecute la școala-internat Hailsham alături de prietenii ei Tommy și Ruth. Hailsham reprezintă un microcosmos al societății care în același timp își hrănește și își exploatează membrii. Copiii-clone sunt încurajați să creeze artă și să rămână sănătoși, însă motivația le este inițial neclară. În fapt, lucrările de artă ale elevilor sunt o măsură a umanității și individualității lor, menite să demonstreze că au suflet. Paznicii (profesorii) le divulgă ocazional indicii cu privire la rolurile lor viitoare, dar elevii nu le înțeleg pe deplin decât mult mai târziu, când soarta lor este inevitabilă.
Deși Kathy și prietenii ei sunt crescuți pentru un scop unic, ei tânjesc după sens, dragoste și conexiune. Relațiile dintre ei sunt complexe și ilustrează profunzimea umanității lor.
Kathy și Ruth sunt prietene apropiate, dar relația lor este marcată de tensiune și competiție, în special în privința lui Tommy. De multe ori, Ruth exercită o dominație subtilă asupra lui Kathy, manipulând situațiile pentru a-și impune controlul. Există însă o legătură profundă între ele, Kathy rămânându-i loială lui Ruth chiar și în momentele dificile.
Kathy și Tommy împărtășesc o legătură tainică, nerostită. În copilărie, Kathy îl liniștește adesea pe Tommy în timpul izbucnirilor sale emoționale și îl înțelege la un nivel la care Ruth nu poate ajunge. Există un sentiment de „ce ar fi putut fi” între Kathy și Tommy, relația lor romantică înflorind abia mai târziu.
Relația dintre Ruth și Tommy este oarecum forțată, Ruth fiind adesea dominatoare și manipulatoare. Deși sunt împreună de ani de zile, relației lor îi lipsește legătura emoțională profundă pe care o împărtășesc Kathy și Tommy. Spre sfârșitul vieții, Ruth își exprimă regretul pentru că i-a ținut departe pe Tommy și Kathy.
Ceea ce îi unește cel mai mult pe Kathy, Tommy și Ruth este destinul lor comun. În timp ce încearcă să trăiască ca niște adolescenți și tineri adulți normali, interacțiunile lor sunt mereu marcate de realitatea inevitabilă că ei există doar pentru a-și dona organele. Fiecare reacționează la această realitate sumbră în moduri diferite. Ruth încearcă să trăiască o viață mai plină afirmându-și controlul asupra relațiilor sale, Tommy caută răspunsuri și speranță, iar Kathy își acceptă în liniște rolul, rămânând o prezență fermă până la sfârșit.
În pofida faptului că află despre viitorul lor sumbru, personajele continuă să se bucure de viață, căutând bucurie și consolare. În Să nu mă părăsești, clonele nu încearcă să scape de destinul lor, acceptare care poate fi văzută ca o reflecție asupra modului în care indivizii se confruntă cu mortalitatea lor și cu rolurile care le sunt impuse de societate. Ishiguro folosește situația clonelor ca o metaforă pentru experiența umană. Scurta lor călătorie prin viață reflectă căutarea universală a identității; deși își cunosc soarta predeterminată, se străduiesc să se înțeleagă mai bine pe ele însele și să găsească un sens existențial prin relații, artă și amintiri.
Scriitura lui Kazuo Ishiguro se remarcă prin claritate, subtilitate și capacitatea de a evoca răspunsuri emoționale profunde fără a recurge la un limbaj vădit sentimental. Narațiunea la persoana întâi oferă o perspectivă intimă asupra evenimentelor și le permite cititorilor să se conecteze la gândurile și sentimentele lui Kathy. Tonul reflexiv al narațiunii îi invită pe cititori să mediteze la semnificația trecutului și la natura efemeră a vieții. Limbajul său este elegant, dar surprinzător de simplu. Ishiguro nu recurge la descrieri elaborate. Simplitatea prozei sale permite complexității emoționale și filosofice să apară treptat, fără a copleși cititorul cu explicații sau descrieri excesive.
Ishiguro abordează teme importante – identitatea, moartea, liberul arbitru, conformismul social – prin intermediul relatărilor cu caracter intim, personal. În Să nu mă părăsești, temele clonării, eticii și valorii vieții sunt explorate prin experiențele și relațiile de zi cu zi ale personajelor, mai degrabă decât prin discuții filosofice. Elementele distopice sunt aproape secundare față de explorarea emoțiilor și a relațiilor umane. Concentrându-se pe aspectele personale mai degrabă decât pe cele de ordin politic sau științific, Ishiguro reușește să-l sensibilizeze pe cititor cu privire la impactul acestor teme asupra vieții fiecăruia dintre noi.
În concluzie, proza lui Kazuo Ishiguro din Să nu mă părăsești este un amestec de simplitate și profunzime, subtilitate și rezonanță emoțională. Prin alegerea atentă a stilului narativ, a tonului și a detaliilor, Ishiguro creează o poveste răvășitoare și provocatoare, care rămâne în memoria cititorilor mult timp după terminarea lecturii.
Cristina POTERĂȘOIU
„Romanul este tulburător pe mai multe planuri – Kazuo Ishiguro îi furnizează în permanență cititorului mici detalii provocatoare de neliniște. Această tehnică funcționează precum introducerea unei muzici sinistre într-un film cu puțin timp înainte de momentul terifiant. Din acest motiv, odată cu personajele, cititorul își dă mereu seama de ceea ce se întâmplă cu adevărat, uneori cu mult înainte ca povestea să prindă contur.” – THE GUARDIAN
Kazuo Ishiguro, Să nu mă părăsești, Editura Polirom, 2006, 2011
Traducere din limba engleză de Vali Florescu.
Kazuo ISHIGURO a debutat ca prozator în 1982 cu Amintirea palidă a munţilor. În 1986, i-a apărut al doilea roman, Un artist al lumii trecătoare. Anul 1989 i-a adus lui Ishiguro, odată cu Rămăşiţele zilei, râvnitul Booker Prize. În 1995, Ishiguro a publicat romanul Nemângâiaţii, urmat de Pe când eram orfani şi Să nu mă părăseşti. În 2015, i-a apărut romanul Uriaşul îngropat. În anul 2017, lui Kazuo Ishiguro i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatură.
Cristina Poterășoiu este redactor și traducător. A scris, coordonat și implementat trei proiecte câștigătoare în cadrul programului de traduceri literare Europa Creativă al Uniunii Europene (2018-2023). A fost Director Executiv al Asociației Editorilor din România. A scris numeroase articole în publicații literare. În prezent, este Director de Program la Editura Ars Libri. Este membru al Societății de Gestiune pe Drepturi de Autor OPERA SCRISĂ.RO.
