Ceva ciudat se întâmplă în Money, Mississippi, oraș divizat din punct de vedere rasial. Mai multe morți brutale sunt straniu legate între ele prin prezența la fiecare scenă a crimei a unui al doilea cadavru: cel al unui bărbat care seamănă cu Emmett Till, un adolescent de culoare linșat în acest oraș cu 65 de ani înainte. Anchetatorii descoperă curând că în întreaga țară au loc crime ciudat de asemănătoare. Pe măsură ce cadavrele se adună, detectivii caută răspunsuri la o bătrână care a documentat ani de zile fiecare linșaj din țară, descoperind o istorie care refuză să se lase îngropată…
În această carte îndrăzneață și provocatoare, Percival Everett* vizează direct rasismul și o face astfel încât cititorul să nu-și poată feri privirea. Este o alegorie rasială cu rădăcini istorice. O proză sinceră și nemiloasă. Prin narațiunea sa convingătoare și comentariul social incisiv, romanul îi obligă pe cititori să ia în considerare lupta continuă pentru justiție și egalitate rasială. Aducând în lumina reflectoarelor colțurile întunecate ale istoriei americane, Everett ne cheamă să ne confruntăm cu trecutul, să ne determinăm prezentul și să lucrăm pentru un viitor liber de umbrele supremației albilor.
Titlul are o dublă semnificație: în primul rând, este vorba de copacii de care au fost atârnate victimele linșajelor și, în al doilea rând, ne putem gândi la arborii genealogici ai familiilor – cei vii plătind pentru păcatele strămoșilor lor autori ai atrocităților din trecut. Cele mai multe dintre personajele albe din acest roman sunt vinovate: chiar dacă sunt doar urmașii autorilor linșajelor, îi descoperim la fel de rasiști ca la începutul secolului XX.
Biroul de Investigații din Mississippi trimite doi detectivi afro-americani să investigheze ciudatele cazuri. La sosirea lor în micul orășel, ei întâmpină rezistență din partea șerifului local, a adjunctului său, a medicului legist și a mai multor albi rasiști. Însă nici comunitatea de culoare nu are încredere în detectivi, care sunt văzuți ca membri ai forțelor de ordine, deci mai degrabă ca adversari decât ca aliați. Problemele sistemice rămân chiar dacă în sistem sunt incluși oameni care au fost în mod tradițional victimele sale.
Pe măsură ce detectivii cercetează mai adânc, ei descoperă un tipar înfiorător: crimele sunt o formă de răzbunare supranaturală împotriva celor care se fac vinovați de linșajele și violențele rasiale din trecut. Odată cu desfășurarea anchetei, narațiunea se lărgește pentru a include o serie variată de personaje, printre care și un grup de femei vârstnice de culoare cu rol important în poveste. Se dovedește că aceste femei fac parte dintr-o rețea mai vastă de justițiari care caută să facă dreptate pentru nenumăratele linșaje care au fost șterse din istorie.
În general, ficțiunea polițistă înseamnă băieți buni versus băieți răi. În această rețetă, justiția este clară și evidentă. În Copacii nu suntem atât de siguri spre cine indică busola morală. Crimele comise de justițiari sunt rele, da. Dar ce se întâmplă atunci când trăim într-o lume în care justiția este dezechilibrată, chiar și după ani de lupte dureroase?
Acesta este universul moral în care Everett își plasează povestea, un univers care pare neschimbat de un secol, în ciuda multor voci care susțin contrariul. Sau, așa cum spune el succint: „…Nimeni nu a fost interogat. Nu a fost identificat niciun suspect. Nimeni nu a fost arestat. Nimeni nu a fost acuzat. Nimănui nu i-a păsat”.
Romanul sugerează că vinovăția pentru aceste crime depășește cadrul acțiunilor individuale și cuprinde întreaga societate care a perpetuat și a ignorat nedreptatea rasială.
La final, un personaj dactilografiază, aparent la nesfârșit, numele victimelor linșajelor – unele neidentificate: „…Bărbat Neidentificat i-un nume. Într-un fel, un nume în mai mare măsură decât toate numele noastre. Lor li s-a luat un pic mai mult decât viața”. Această acțiune poate fi văzută ca o încercare de a le reda identitatea și umanitatea, de a le onora ca oameni, nu doar ca victime anonime ale violenței rasiale. Scrierea numelor este, de asemenea, simbolică pentru o chemare la acțiune a întregii societăți.
Romanul se încheie ambiguu, lăsând cititorul să reflecteze la implicațiile nedreptății rasiale și să se confrunte cu adevărurile incomode ale istoriei americane. Acest final sugerează, totodată, că munca de justiție și de comemorare este un proces continuu, fără un sfârșit definitiv. Cititorul este provocat să ia în considerare propriul său rol în lupta continuă pentru dreptate și memorie.
Copacii este un roman al contrastelor: o proză sinceră și nemiloasă cu umor negru, un cadru care este în același timp familiar și ciudat, amestec de sacru și profan. Limbajul este înadins de modă veche, într-un mod modern și stilizat. Percival Everett scrie într-un stil versatil și inovator. Proza lui incită la reflecție, lăsând o impresie de durată asupra cititorului mult timp după terminarea cărții. Folosește jocuri de cuvinte și dialoguri inteligente. Personajele sunt autentice. Scrisul său are o cadență care îi atrage pe cititori și îi menține captivați. Romanul oferă o experiență unică de lectură și datorită excepționalei traduceri a lui Bogdan Perdivară.
Cristina POTERĂȘOIU
*”Copacii ”de Percival Everett, Editura Litera, 2023, traducere de Bogdan Perdivară.
„Genialitatea acestui roman este că, într-o epocă a populismului reacționar, trece la ofensivă, folosindu-se de mijloace simple pentru a aborda o problemă politică profundă sub forma unui horror comic captivant. Este un puternic semnal de alarmă, precum și un act de restituire literară” – The Guardian
Percival Everett este autorul a peste treizeci de cărți distinse cu premii importante, printre care romanele Erasure (2011), I Am Not Sidney Poitier (2009). Copacii (2021) a fost finalist al Premiului Booker, iar Telephone a fost finalist al Premiului Pulitzer în 2020. Locuiește în Los Angeles și predă limba engleză la University of Southern California.
Cristina Poterășoiu este redactor și traducător. A scris, coordonat și implementat trei proiecte câștigătoare în cadrul programului de traduceri literare Europa Creativă al Uniunii Europene (2018-2023). A fost Director Executiv al Asociației Editorilor din România. A scris numeroase articole în publicații literare. În prezent, este Director de Program la Editura Ars Libri. Este membru al Societății de Gestiune pe Drepturi de Autor OPERA SCRISĂ.RO.
