Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă joi, 18 iulie 2024, ora 18.30, la Sala Acvariu, la vernisajul expoziției de pictură a artistului Leonard Toteanu, ”Biserici și Sfinți”. Expoziția este curatoriată de Maria Constantinescu.
Leonard Toteanu s-a născut la Câmpulung Muscel, unde a urmat școala primară și liceul, iar în 1989 a fost admis, la Universitatea din București, Facultatea de Matematică și Informatică.
Pasiunea pentru pictură a venit târziu și dintr-o întâmplare; Leonard Toteanu a început să deseneze din ce în ce mai mult, întâi digital, apoi pe hârtie și pânză.
Până în prezent, a avut o expoziție personală la Centrul Cultural Art4all și a participat la trei expoziții de grup: Streetart festival, la Combinatul Fondului Plastic; Ipostaze medievale la Bistrița, la Casa Argintarului; Festival Art4all, la Centrul Cultural Art4all.
L-am cunoscut pe Leo prin Liviu Mățăoanu, membru al Uniunii Scriitorilor și reporter radio și TV din Câmpulung, care mi-a spus că este un pictor special. Leo a început să picteze deoarece avea nevoie de un desen cu un elefant, a realizat unul pe computer, apoi l-a desenat pe hârtie, el fiind matematician. Ce coincidență! Așa a început și Antoine de Saint–Exupéry, în cartea sa Micul Prinț. Am rămas surprinsă cum poate să redea esențialul în tot ce pictează sau desenează, ceea ce este destul de greu, chiar și pentru colegii mei profesioniști. Tot ce realizează are umor și chintesență chiar și în micile filme animate. Maria Constantinescu
Expoziția va putea fi vizitată în Sala Acvariu, până în ziua de 28 iulie 2024, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.
Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, Agenția Națională de Presă AGERPRES, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, aiciastat.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, arthood.ro, www.News24.ro, www.qmagazine.ro, visitbucharest.today, zelist.ro