spot_img

ÎN VACANȚĂ LA MUZEUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI. A ÎNCEPUT PROGRAMUL ȘCOALA DE VARĂ LA MMB, EDIȚIA 2024

În plină vară, Muzeul Municipiului București își deschide porțile pentru cea mai captivantă ediție a programului „Școala de Vară la MMB” de până acum. Până la începutul lunii septembrie 2024, copiii vor putea participa la o varietate de ateliere organizate în locații emblematice precum Palatul Suțu, Muzeul Theodor Aman, Casa Filipescu-Cesianu și multe altele. 

Această inițiativă promite o vacanță plină de descoperiri și învățare prin joacă. Înscrierile sunt deschise, iar locurile sunt limitate, astfel că toți cei interesați sunt invitați să se grăbească pentru a nu rata această oportunitate.

Atelierele din cadrul Școlii de Vară la MMB se vor desfășura în lunile iulie și august, dar și la început de septembrie 2024, la Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2), Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti, nr. 8), Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151), Muzeul George Severeanu (Str. Henri Coandă, nr. 26), Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu (Bd. Lascăr Catargiu, nr. 21), Muzeul Victor Babeș (Str. Andrei Mureșanu, nr. 14A), Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck (Str. Vasile Alecsandri, nr. 16) și Muzeul de Artă Populară dr. Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici, nr. 1).

Pentru înscrieri și detalii legate de fiecare activitate organizată în cadrul programului „Școala de Vară la MMB”, părinții sunt rugați să trimită un e-mail la adresa educatie@muzeulbucurestiului.ro. Înscrierile se fac de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 15.00, în limita locurilor disponibile. Participarea se face numai pe bază de înscriere și conform categoriei de vârstă indicată în descrierea fiecărui program.

PROGRAMUL ȘCOLII DE VARĂ LA MMB 2024

IULIE

Sâmbătă, 13 iulie 2024, ora 11.00, Întâlniri de Basm la Muzeu – Atelier cu poveşti care răcoresc vara fierbinte cu scriitoarea Andreea Iatagan. 

Împreună cu Miko, o vulpe polară albăstrie, vom ajuta vara să-și stingă dogoarea. Vom călători prin lume, însoţiţi de animalele care își folosesc talentele pentru a domoli arșiţa Soarelui roșu și mânios. Copiii vor completa povestea cu propriile idei pentru a salva Pământul și vor realiza un tablou inedit, colorat și plin de zâmbete. Atelier bazat pe cartea Miko și Soarele de Andreea Iatagan, cu ilustraţii realizate de Diana Tivu, Editura Pandora M.

Palatul Suțu. Vârsta: 7-11 ani. Taxa de participare: 20 lei.

Săptămâna 15-19 iulie 2024, între orele 9.30-13.30, cursul interactiv „Eu, muz.Eu”, coordonat de Mona-Silvia Timofte, educator muzeal și colaborator MMB.

Cursul este structurat în cinci module, care vor avea loc de luni până vineri, în expoziția permanentă a Palatului Suțu, „Timpul Orașului”, în expozițiile temporare ale muzeului, în Sala Muzeul Animat (sala atelier) și grădina Palatului. În cadrul acestui curs, copiii vor explora modul în care definim cine suntem prin interesele pe care le avem, hainele pe care le purtăm, prieteniile pe care le legăm și orașul în care locuim. 

Palatul Suțu. Taxa: 40 RON/ zi. Vârsta: 7-11 ani.

Sâmbătă, 20 iulie 2024, ora 10.30, Clubul de lectură MMB. Întâlniri de Basm la Muzeu –

Atelier de IMPROVEȘTI cu scriitoarea Laura Grünberg.

În cadrul atelierului copiii se vor juca cu povești dincolo de povești. Vor crea împreună cu autoarea un alt fel de povești, povești cu și fără cuvinte, povești pepene sau sămânță, povești colective, povești cu zaruri, povești fără sfârșit sau fără început, povești în povești și câte și mai câte. Atelierul este inspirat de cartea „IMPrOVEȘTI cu lucruri mici, hazlii, firești” (Editura Arthur).

Casa Filipescu-Cesianu. Vârsta: 7+. Taxa de participare: 20 lei.

Sâmbătă, 20 iulie 2024, ora 11.00, Atelier de ilustrație pentru copii cu Daniela Olaru, inspirat din folclorul și mitologia românească și de sărbătoarea Sf. Ilie.

În cadrul atelierului, copiii vor povesti și desena obiceiuri legate de sărbătoarea Sf. Ilie. Sântilie este o divinitate solară și meteorologică ce provoacă incendiile în verile toride, produce tunete, fulgerele din timpul furtunilor, leagă și dezleagă ploi și aduce grindina în gospodăriile oamenilor. 

Palatul Suțu. Vârsta: 7-11 ani. Taxa de participare: 20 lei.

Miercuri – vineri, 24, 25 și 26 iulie 2024, ora 11.00, atelierul dinamic „Cu trotineta la muzeu”, susținut de Andreia Petcu, educator cultural, Asociația Learning by Teaching și Veronica Leca, educator muzeal MMB.

În cel de-al treilea an al acestui program, povestea va avea ca temă centrală „Sănătatatea bucureștenilor de azi si de altădată”. Vom porni în călătoria noastră de la obiectele de patrimoniu prezente în colecțiile din Casa Filipescu-Cesianu și Palatul Suțu. Participanții sunt rugați să vină cu trotineta mecanică proprie, nu cu trotinetă electrică.

Se pornește de la Casa Filipescu-Cesianu și se ajunge la Palatul Suțu. Vârsta: 9-12 ani. Taxa de participare: 20 lei.

Miercuri, 24 iulie, 28 august și 4 septembrie 2024, ora 11.00, „Pe urmele lui Nicolae Minovici”, vizită interactivă pentru copii, alături de Ionuț Banu și Mădălina Manolache, muzeografi, Secția Antropologie Urbană, MMB.

Muzeul dr. Nicolae Minovici. Vârsta: 7+. Taxa de participare: 20 lei.

Duminică, 28 iulie 2024, ora 16.00, „Descoperă lumea lui Victor Babeș”, tur ghidat special cu Horest Petcu, Asociaţia Learning by Teaching. Sărbătorește ziua de naștere a lui Victor Babeș la muzeu participând la turul „Descoperă lumea lui Victor Babeș”, susținut de Horest Petcu, elev al Colegiului Național I.L. Caragiale. În cadrul turului, copiii vor afla povestea lui Victor Babeș și se vor familiariza cu obiectele colecției pe care medicul a strâns-o de-a lungul vieții, în muzeul ce-i poartă numele.

Muzeul Victor Babeș. Vârsta: 7-14 ani. Taxa de participare: 20 lei.

AUGUST

Joi, 1 august 2024, ora 11.00, Atelierul „Litere regale” susținut de Anca Tudorancea, lector,Facultatea de Litere, Universitatea București.

În cadrul atelierului copiii vor învăţa să citească povestea stemei regale, a coroanei de oțel a regelui Carol I și a cifrului sau monogramei regale. Vom putea observa desenele artistului Theodor Aman care a făcut schițele coroanei de oțel și admira atelierul său. Partea practică a atelierului este legată de confecționarea propriului cifru sau monograme regale și exersarea scrierii caligrafice într-o scrisoare către Theodor Aman.

Muzeul Theodor Aman. Vârsta: 10-12 ani. Taxa de participare: 20 lei.

Sâmbătă, 3 august 2024, ora 11.00, Clubul de lectură MMB. Întâlniri de Basm la Muzeu – Atelierul „Să construim un erou!” cu scriitorul Cosmin Perța.

„Să construim un erou!” este un atelier de scriere creativă dedicate copiilor, în care aceștia vor învăța să schițeze personaje pozitive și negative, să structureze o poveste care să scoată în evidență personajul și să îl ajute să se dezvolte, să creeze o fișă de personaj și un traseu narativ, să conducă un destin ficțional înspre un final satisfăcător din punct de vedere emoțional. Printre abilitățile potențate de acest atelier se numără imaginația, gândirea abstractă, gândirea logică, gândirea practică, inteligența emoțională, empatia,concizia în exprimare, capacitatea de a lua decizii etc.

Palatul Suțu. Vârsta: 10-12 ani. Taxa de participare: 20 lei.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508