Republica Moldova, țara invitată de onoare a ediției din acest an a Salonului internațional de carte Bookfest, a adus la București o serie de cărți rare, borne care au marcat istoria lecturii în limba română din țara din dreapta Prutului. Selecția este reunită sub motto-ul „Cărțile care ne-au făcut oameni” și include douăsprezece titluri, expuse împreună cu o serie de texte explicative la standul Republicii Moldova din cadrul Bookfest.
În lista titlurilor incluse în expoziția de cărți rare se află ediția din 1970 a Abecedarului avându-i ca autori pe Grigore Vieru, Spiridon Vangheli și Igor Vieru, cartea după care a învățat să citescă o generație întreagă a anilor ‘70. Până în anii ’80, copii din Republica Moldova au avut noroc să învețe după cel mai luminos Abecedar din acel sistem autoritar.
Prima ediție în limba română a dilogiei Povara bunătății noastre, de Ion Druță, publicată în 1970 la Editura Cartea Moldovenească din Chișinău, într-un tiraj de 12.000 de exemplare, se află de asemenea în lista titlurilor prezente în proiect. Romanul prezintă destinul oamenilor din satul basarabean Ciutura, aflat în Câmpia Sorocii (locul de baștină al scriitorului), din perioada începutului de secol XX până în anii ′50, după instaurarea regimului sovietic în Basarabia, incluzând cele două războaie mondiale.
În 1968, la Editura Cartea Moldovenească, apărea într-un format mic, cu o supracopertă neagră, fără nici o imagine, volumul de poeme intitulat Numele tău, de Grigore Vieru, cu o prefață semnată de Ion Druță. Este cartea în care, pentru prima dată, într-o carte din RSSM apar în poeme numele Constantin Brâncuși, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, precum și dedicații către Marin Sorescu sau Nicolae Labiș. Volumul se află de asemenea la standul țării invitate de onoare la Bookfest 2024.
O altă carte inclusă în expoziția „Cărțile care ne-au făcut oameni” este Povestea cu cocoșul roșu, de Vasile Vasilache, roman care a provocat discuții aprinse în anii ′70 în mediul intelectual, surprins de alegoriile, referințele mitologice „deșănțate”, limbajul „provocator” al autorului. Este cartea care i-a adus lui Vasile Vasilache faima, dar și ostracizarea. Prima parte a apărut în 1966, la Editura Lumina, cu prima copertă ilustrată de M. Brucman.
Zbor frânt este un roman care poartă semnătura cunoscutului scriitor moldovean Vladimir Beșleagă, publicat pentru întâia oară în anul 1966 la Editura Lumina. Deși a fost respinsă de juriul Premiului de Stat, cartea a fost primită cu entuziasm de criticii literari și s-a bucurat de un număr mare de recenzii în revistele de specialitate. Și această carte poate fi răsfoită la Bookfest 2024 la standul Republicii Moldova.
Și volumul Băiețelul din coliba albastră, de Spiridon Vangheli, publicat de Editura Cartea Moldovenească din Chișinău în anul 1964, este prezent în proiectul expozițional de la Bookfest 2024. Cartea este ilustrată de maestrul Igor Vieru, unul din cei mai marcanți artiști plastici basarabeni. Textele din carte sunt remarcabile printr-un mod personalizat a autorului de a înțelege și interpreta problemele copilăriei.
Singur în fața dragostei este un roman scris de Aureliu Busuioc și publicat, pentru prima oară, în anul în anul 1966. Este prima carte de proză a îndrăgitului autor, cunoscut până atunci pentru poeziile umoristice și plachetele sale, multe dintre ele dedicate copiilor.
În anul 1974 la Editura Cartea moldovenească din Chișinău, într-un tiraj modest de 7.000 de exemplare, ieșea de sub tipar volumul Aproape, de Grigore Vieru. Un volum de versuri lirice, prezent de asemenea la standul țării invitate de onoare la Bookfest 2024, cu ilustrații color de Isai Cârmu și o prefață întitulată „Sub semnul teiului”, semnată de Liviu Damian și un scurt epigraf din Eminescu: „Răsai asupra mea”.
În anul 1964, la Editura Cartea Moldovenească apărea culegerea Piept la piept semnată de Ion Druță. Cartea este ilustrată de Ilie Bogdescu, personalitate notorie a graficii de carte din Republica Moldova, unicul artist plastic moldovean membru titular al Academiei de Arte din fosta URSS, caligraf genial și autor al ilustrațiilor realizate pentru circa 100 de cărți, devenite clasice și cunoscute în arta europeană. Cartea este prezentă, de asemenea, în expoziția de la Bookfest 2024.
Duminica cuvintelor de Grigore Vieru a apărut la Editura Lumina în anul 1969, într-un tiraj de 30.000 de exemplare. Generos ilustrată de maestrul Igor Vieru, marcant artist plastic basarabean, cartea a fost îndrăgită de preșcolari, fiind prezentă în aproape toate grădinițele din țară. Volumul include și fotografiile autorilor cu dedicații manuscrise faximile și poate fi răsfoit la standul țării invitate de onoare.
Volumul de poezii de Mihai Eminescu publicat în anul 1965 de Editura Lumina completează lista titlurilor prezente în expoziția de carte rară. Volumul, intitulat Poezii, este prezentat grafic de Igor Vieru, unul din cei mai marcanți artiști plastici basarabeni. Pe prima pagină vedem portretul lui Mihai Eminescu, realizat de pictor. Fiecare poezie este însoțită de o ilustrație originală.
În anul 1968 la Editura Lumina apare Divina comedie de Dante Aligheri în trei volume: Infernul, Purgatoriul și Paradisul. Opera este tradusă de George Coșbuc. Supracoperta de culoare neagră, cu profilul stilat al lui Dante în alb pentru toate volumele, ascunde coperți de culori diferite pentru fiecare volum în parte: alb, bordo și verde. Cărțile sunt copertate în pânză, cu desene imprimate aurii, executate în acelaș stil, dar care diferă de la volul la volum. Supracoperta, coperta și titlul sunt prezentate de ilustratorul E. Belischaia în stilul scriptoriilor medievale, pentru a le combina cu ilustrațiile din textul cărții. Este volumul care completează lista cărților rare prezente în expoziția „Cărțile care ne-au făcut oameni”.
Standul Republicii Moldova ca țară invitată de onoare este plasat în zona centrală a Pavilionului B2 de la Romexpo. În cei peste 200 de metri pătrați, vizitatorii Bookfest 2024 au ocazia de a descoperi o ofertă bogată de carte: cărți de ficțiune, de non-ficțiune, cărți de artă, cărți pentru copii și tineret, precum și o selecție de cărți rare, vechi din anii ‘60-’80. Evenimentele Țării Invitate de Onoare au loc deopotrivă la standul oficial, cât și în locuri speciale din cadrul Salonului internațional de carte Bookfest. Detalii despre evenimentele Țării invitate de Onoare, actualizate în permanență, pe bookfest.ro.
Prezența Republicii Moldova ca Invitat de Onoare la Bookfest 2024 este asigurată de Guvernul Republicii Moldova. Parteneri strategici: USAID, Ambasada Suediei și Ambasada Marii Britanii la Chișinău.