spot_img

Radu Gabrea și Eginald Schlattner. Film & Literatură. Proiecția filmului „Mănuși roșii”

Goethe-Institut și Asociația Euro-Fest, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, continuă în luna iunie proiectul „Radu Gabrea și Eginald Schlattner. Film & Literatură”, dedicat memoriei regizorului Radu Gabrea. A doua proiecție de la Pavilionul Goethe-Institut va avea loc marți, 4 iunie 2024, ora 19:00, când va fi prezentat filmul „Mănuși roșii”. 

„Rote Handschuhe” („Mănușile roșii”) este al doilea roman scris de Eginald Schlattner, apărut în anul 2000 la prestigioasa editură Paul Zsolnay din Viena, apoi tradus în limba română de Nora Iuga și publicat la Editura Humanitas în anul 2005. « După „Cocoşul decapitat”, roman ce a făcut senzaţie în anii trecuţi pe plan internaţional, „Mănuşile roşii” este o carte la fel de neobişnuită, zugrăvind povestea unui proces politic care a avut loc în 1959 la Braşov, pe atunci Oraşul Stalin, şi a urmat exact modelul „clasic” al proceselor publice staliniste ale anilor ’50. Nu avem însă de-a face numai cu un roman politic, ci şi cu unul social, iar uimitorul talent narativ al scriitorului ce s-a născut şi a trăit pe pământ ardelean transformă celula unei închisori politice în locul ideal pentru nişte povestiri care sunt atât de captivante, încât uităm cadrul în care se desfăşoară firul lor. » (www.humanitas.ro)  

Filmul „Mănuși roșii” realizat de Radu Gabrea în anul 2010 este o adaptare a romanului și prezintă ancheta la care a fost supus tânărul student sas Felix Goldschmidt, victimă a campaniei masive de arestări dezlănțuită de „Securitatea română” în anii ce au urmat revoluției din 1956, din Ungaria. Convins la început că este victima unei erori, Felix este angrenat treptat în mașina infernală a metodelor staliniste de anchetă, care, în ciuda rezistenței sale inițiale, îl transformă într-un instrument docil al organelor de represiune. Prin presiune psihică, tortură, umilire repetată și intimidare, Felix ajunge să devină martor al acuzării împotriva unor prieteni ai săi scriitori, trădându-și până la urmă și propriul frate. 

Din distribuția filmului fac parte actorii Alexandru Mihăescu, Andi Vasluianu, Marcel Iureș, Udo Schenk (Germania), Mircea Rusu, Victoria Cociaș, Dan Aştilean, Ion Grosu, David Zimmerschied (Germania), Ioana Iacob, Sorin Cociş, Alexandra Pirici, Vlad Rădescu, Daniela Törok, Costel Caşcaval, Mihai Gruia Sandu, Helmut Jakobi (Germania), Michael Steinocher (Austria), Vitalie Bantaş, Demeter András, Răzvan Popa, Alexandru Jitea, Florin Kevorkian, Axel Moustache, Vasile Popa, Petre Moraru, Marius Damian, Dana Ioniță, Tamara Popescu, Andrei Aradits, Răzvan Hîncu.

Filmul a avut premiera la 5 mai 2011, la Cinema Patria din București. În România, filmul a fost prezentat în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) – Cluj și Sibiu, Festivalul Internațional al Producătorilor de Film Independenți (IPIFF) – Mamaia, Noaptea Albă a Filmului Românesc – București. Pe plan internațional, filmul a fost prezentat la São Paulo International Film Festival (Brazilia), International Political Film Festival – Buenos Aires (Argentina), The Northern Film Festival – Leeuwarden (Olanda) și Saturno International Film Festival (Italia), unde Alexandru Mihăescu a fost recompensat cu premiul pentru Cel mai bun actor.

Proiecția va fi urmată de discuții cu publicul, la care vor participa actori din distribuție și colaboratori ai regizorului Radu Gabrea. Actorul Alexandru Mihăescu, interpretul rolului principal, vine special de la Timișoara pentru această întâlnire cu publicul. Ne vom bucura și de prezența actorilor Mircea Rusu,  Demeter András și Victoria Cociaș, iar moderatorul discuțiilor va fi și de această dată criticul de film Mihai Fulger.

Film în limba română. Dialogurile în limba germană din film sunt subtitrate în limba română. 

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. 

Coordonator proiect: Daniela Plopeanu

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508