Teatrul Naţional Timişoara lansează Concursul Naţional de Dramaturgie, ediţia 2011. CND se adresează dramaturgilor de limbă română, debutanţi sau consacraţi, din România sau diaspora. Concursul are ca obiectiv central selectarea şi promovarea unor texte pentru teatru inedite (care nu au mai fost montate sub nicio formă artistică). Organizatorul concursului este Teatrul Naţional Timişoara. Cele trei texte câştigătoare vor fi publicate într-un volum editat de Teatrul Naţional Timişoara. Textul câştigător va fi montat la Teatrul Naţional Timişoara, în decurs de un an de la momentul desemnării.
Piesele vor fi trimise într-un plic cu specificarea „Pentru Concursul Național de Dramaturgie”, pe adresa: Teatrul Național Timișoara, Str. Mărășești nr. 2, 300086 Timișoara, România.
Plicul expediat va conține următoarele: un CD cu textul intrat în concurs; textul printat; un al doilea plic, mai mic, pe care va fi scris titlul piesei. Acest al doilea plic – sigilat – va conține coordonatele autorilor și va fi deschis de juriu doar după desemnarea textelor câștigătoare.
În vederea selecționării, textele vor fi tehnoredactate în format electronic, cu diacritice. Textele intrate în concurs nu vor fi returnate autorilor. Textele care nu vor avea coordonatele autorilor specificate în plic sigilat nu vor intra în concurs.
Juriul va desemna trei texte finaliste. Fiecare dintre acestea va fi prelucrat în cadrul atelierului de scenaristică derulat la Timișoara în perioada Festivalului (7-15 mai 2011). La finalul atelierului, textele vor fi prezentate în spectacole-lectură.
În urma vizionării, juriul va desemna textul câștigător. Toate cele trei texte vor fi publicate într-un volum editat de Teatrul Național Timișoara.
Textul câștigător va fi montat la Teatrul Național Timișoara în decurs de un an de la momentul desemnării. Textele sunt așteptate la secretariatul Teatrului Național Timișoara până cel târziu în data de 4 martie 2011, data poștei.