La Editura Herald, în colecţia “Metanoia”, a apărut volumul “Trezirea inteligenţei” de Jiddu Krishnamurti. Autorul, socotit unul din marii gânditori ai veacului XX, a lăsat o operă importantă, alcătuită îndeosebi din discursurile pe care le-a rostit cu prilejul unor reuniuni anuale organizate în lumea întreagă.
O parte din temele prezentate în această carte reprezintă conversaţiile pe care Krishnamurti le-a purtat cu personalităţi marcante (Jacob Needleman, Alain Naudé, Aldous Huxley), interesate de ideile lui. Aceste dialoguri nu sunt discuţii în sensul unor dezbateri sau argumentări, ci schimburi libere de idei între oameni având un scop comun şi năzuind să înţeleagă probleme fundamentale.
Chestiunile abordate sunt esenţiale pentru înţelegerea omului şi a libertăţii sale adevărate. Potrivit lui Krishnamurti, o minte eliberată este aceea care a renunţat la vechile experienţe şi condiţionări facând astfel loc bogăţiei prezente, care asteaptă să fie pătrunsă de o minte trează, nouă.
„Cand îţi doreşti o experienţă religioasă, o doreşti pentru că nu ţi-ai rezolvat problemele, temerile, disperările, fricile şi suferinţele de zi cu zi – şi deci vrei mai mult. Dar în această dorinţă de mai mult se ascunde o mare amăgire. Dorinţa de experienţe din ce în ce mai vaste, mai profunde, mai importante nu duce decât la prelungirea drumului cunoaşterii.
Apoi, tot prin aceasta investigaţie religioasă încercăm să aflăm ce este adevărul, dacă există o realitate, dacă este posibilă o stare a minţii care să fie în afara timpului. Cercetarea implică însă şi un căutător, nu-i aşa? Şi ce caută acesta? Cum va şti el că ceea ce a găsit în cercetarea lui este adevărat? Căci dacă el află adevărul – sau cel puţin ce crede el că este adevărul – aceasta o va face numai în funcţie de experienţele lui trecute, de condiţionările şi de cunoaşterea sa; cercetarea se dovedeşte astfel a nu fi decât o simplă proiecţie în viitor a speranţelor trecute, a temerilor şi dorinţelor sale mai vechi.
O minte care se întreabă – nu o minte care caută – trebuie să fie aşadar pe deplin eliberată atât de nevoia de experienţă cât şi de căutarea adevărului”. (J. Krishnamurti)
