ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București a pregătit un program special pentru ediția aniversară a evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor” #20. Astfel, iubitorii de artă sunt invitați sâmbătă, 18 mai, la ARCUB – Hanul Gabroveni pentru a vizita trei expoziții distincte ce îmbină arta, sustenabilitatea și arhitectura într-un mod inspirațional: „Art & Coffee for a Sustainable Future” by Premium Edu – Sala Studio, „Revitalizarea unui spațiu cu personalitate – Cinema MARCONI” – spațiul Info Hub, și „Universul lui Salvador Dalí” – spațiile Hanului Gabroveni de la demisol, parter și etajul I.
În „Noaptea Muzeelor”, vizitatorii Hanului Gabroveni beneficiază de acces gratuit la expozițiile „Art & Coffee for a Sustainable Future” și „Revitalizarea unui spațiu cu personalitate – Cinema MARCONI”, precum și de 50% reducere la achiziționarea biletelor valabile pentru expoziția „Universul lui Salvador Dalí”.
Expoziția de anvergură „Universul lui Salvador Dalí”, organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu HADRAN Events, cunoscută și admirată de peste 60.000 de vizitatori, oferă șansa unică de a explora profunzimile și excentricitățile geniului Salvador Dalí prin sculpturi în bronz și sticlă, litografii, gravuri, ilustrații de carte, miniaturi din aur incrustate cu pietre prețioase, mobilier suprarealist – 170 de opere de artă ce poartă amprenta inconfundabilului artist. Perioada de vizitare a expoziției „Universul lui Salvador Dalí” a fost prelungită până la 1 septembrie 2024, ca urmare a succesului masiv înregistrat în rândul publicului, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, biletele pot fi achiziționate la preț redus cu 50%.
Sala Studio a Hanului Gabroveni găzduiește expoziția-concurs, dedicată elevilor de liceu, „Art & Coffee for a Sustainable Future”, organizată de Premium Edu, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB. Cu prilejul acestui proiect, tinerii artiști își exprimă viziunea asupra sustenabilității prin diverse forme artistice precum grafică, desen, pictură, fotografie și altele. Vernisajul expoziției va avea loc în data de 18 mai, la ora 18:00, iar lucrările vor rămâne expuse până la 24 mai.
Expoziția „Revitalizarea unui spațiu cu personalitate – Cinema MARCONI”, deschisă în spațiul Info Hub al Hanului Gabroveni, cuprinde o serie de proiecte ale studenților Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” ce vizează transformarea și revitalizarea clădirii Cinematografului Marconi, evidențiind, totodată, creativitatea și inovația în arhitectură și design interior. Expoziția este organizată de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, în parteneriat cu Primăria Capitalei.
Toate cele trei expoziții vor fi deschise publicului sâmbătă, 18 mai 2024, între orele 18:00 – 02:00, oferind vizitatorilor posibilitatea de a se bucura de artă până după miezul nopții. Biletele cu preț redus de 50% pentru vizitarea expoziției „Universul lui Salvador Dalí” pot fi achiziționate atât online, de pe entertix.ro și arcub.ro, precum și de la casa de bilete ARCUB, din str. Gabroveni nr. 50-53.
PROGRAM NOAPTEA MUZEELOR 2024
@ ARCUB – Hanul Gabroveni
18 MAI 2024
EXPOZIȚIE: UNIVERSUL LUI SALVADOR DALÍ
Perioada de vizitare: 13 decembrie 2023 – 1 septembrie 2024
Expoziția organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, în parteneriat cu HADRAN Events, oferă publicului șansa unică de a explora profunzimile și excentricitățile geniului Salvador Dalí prin sculpturi în bronz și sticlă, litografii, gravuri, ilustrații de carte, miniaturi din aur incrustate cu pietre prețioase, mobilier suprarealist ce poartă amprenta inconfundabilului artist.
Vizitatorii beneficiază de 50% reducere la achiziționarea biletelor indiferent de categoria de preț.
Program de vizitare | 18 mai 2024 | orele 20:00 – 02:00
Ultima intrare: ora 1:00.
Locație: ARCUB – Hanul Gabroveni. Accesul în expoziție se face din str. Gabroveni nr. 50-53.
Bilete disponibile pe entertix.ro, arcub.ro, universuldali.ro și la casa de bilete ARCUB (Strada Gabroveni nr. 50-53).
EXPOZIȚIE-CONCURS: ART & COFFEE FOR A SUSTAINABLE FUTURE
Perioada de vizitare: 18 – 24 mai 2024
Expoziția-concurs Art & Coffee for a Sustainable Future, organizată de Premium Edu, aflată deja la a V-a ediție, prezintă lucrări ale tinerilor creativi – elevi de liceu – pasionați de pictură, grafică, fotografie, sculptură, fashion, arte vizuale, design de produs, film sau muzică, legate de o temă stringentă a prezentului și viitorului: sustenabilitatea.
Program de vizitare | 18 mai 2024 | între orele 18:00 – 02:00
Ultima intrare: ora 1:30.
Locație: ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Studio
Acces gratuit
EXPOZIȚIE: REVITALIZAREA UNUI SPAȚIU CU PERSONALITATE – Cinema MARCONI
Perioada de vizitare: 18 – 19 mai 2024
Expoziția organizată de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, prezintă proiectele studenților Facultății de Arhitectură, anul IV, ce vizează conversia, extinderea și revitalizarea clădirii Cinematografului Marconi, precum și proiectele de scenografie ale studenților de la Facultatea de Arhitectură de Interior, grupate în jurul ideii de sală de spectacol. Proiectele, prin diversitatea abordărilor, reflectă diferitele perspective ale studenților asupra unei clădiri existente într-o zonă istorică a orașului, conturând propuneri eficiente și scoțând în evidență particularitățile elementelor unice ale clădirii.
Program de vizitare | 18 mai 2024 | între orele 18:00 – 02:00
Ultima intrare – ora 1:30.
Locație: ARCUB – Hanul Gabroveni, Info Hub
Accesul în expoziție se face din str. Gabroveni nr. 50-53.
Acces gratuit