Miercuri, 8 mai 2024, la ora 18.15, la Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumului ”Vis pe timp de pandemie”, de Mircea Blajin, apărut la Editura Polisalm.
Preț promoțional în ziua lansării.
Sesiune de autografe.
Alături de autor vor vorbi:
Sergiu Gladun
Igor Nastas
Călin Vieru
Ion Marina
Moderator: Gheorghe Erizanu
„La spital, situația era tensionată. O bună parte din lucrătorii administrației și unii colegi cu sănătatea fragilă lucrau la distanță. Privind din exterior, spitalul de psihiatrie parcă ar fi adormit. Porțile automate cu grile erau închise în permanență. Teritoriul de 20 de hectare aproape pustiu. Din când în când, vedeai doar personalul în mașini, pe jos ori pe biciclete venind și plecând de la serviciu. Pacienții erau prin pavilioane, în promiscuitate. Coronavirusul și-a făcut treaba și aici.” (Mircea Blajin)
MIRCEA BLAJIN s-a născut în 1965 în Pererita, sat pe malul Prutului, în familia unei moașe și a unui zootehnician. Copilăria și-a petrecut-o în sat, precum și primii opt ani de școală, după care a absolvit cu mențiune școala medie nr.2 din Lipcani. Și-a continuat studiile la Institutul de Medicină din Chișinău, actuala Universitate de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”. A obținut specialitatea de psihiatru, pe care a exersat-o pe parcursul a opt ani ca specialist raional în orășelul Edineț. Fiind invitat pentru o formare de studiu aprofundat în psihiatrie la Universitatea Jules Verne din Amiens (Franța), și-a început activitatea ca medic intern la spitalul din Péronne în serviciul de psihiatrie condus de Luc Margat, începând cu ianuarie 1998. În același an a început o psihanaliză personală la Paris cu François Villa, psihanalist la Association Psychanalytique de France. În următorii ani a continuat activitatea de medic, a obținut echivalarea diplomelor și a luat concursul pentru Praticien Hospitalier, activând timp de mai mulți ani în serviciul lui Christophe Chaperot din Abbeville. Actualmente este șef de serviciu pentru tulburările psihice cu evoluție medie și de lungă durată la Spitalul de Psihiatrie „Philippe Pinel” din Amiens, Franța. E căsătorit, are doi copii.
A debutat editorial în 2018 cu volumul Culoarea frontierelor, Editura Cartier.
Sergiu GLADUN este profesor și directorul Institutului Mamei și Copilului din Chișinău.
Igor NASTAS este profesor și psihiatru, Universitatea de Medicină „Nicolae Testemițeanu” din Chișinău.
Călin VIERU este medic și om de afaceri.
Ion MARINA este medic neurochirurg la Institutul de Medicină de Urgență din Chișinău.
Gheorghe ERIZANU este editor. Cea mai recentă carte publicată:ȘȚi-am să devin erou. Texte egoiste. Editura Cartier, 2023.
Vis pe timp de pandemie, de Mircea Blajin. Broșată, 164 pag. Preț: 139 MDL/ 33 RON.
La Editura Polisalm au mai apărut:
Prizonierul, de Alexei Marinat
Avatar venețian, de Eugenia Bulat
Amintiri din Columbia, de Vasile Bumacov
Post-restant, de Vasile Vasilache