„oameni iMEI” sunt și oamenii TĂI, ar fi spus 1-Q Sapro într-un interviu pe care (încă) nu l-a dat revistei PropagARTA. Cu un background muzical de invidiat, Cezar zis și 1-Q Sapro pictează compulsiv (în sensul bun) de câțiva ani. Versurile hip-hop din care se desprinde Sapro, s-au revarsat ușor în colajele sale cu iz Dadaist or Suprarealist. Genul de artă brută pe care a conceput-o în proiectul „oameni iMEI” este specifică culturii underground atât la nivel estetic cât și conceptual. Curiozitatea, dar mai ales talentul, fac un mix bun de imagini și cuvinte în creația Sapro-niană.
Expoziția „oameni iMEI” este (și) despre consum și reciclare prin artă. Despre „nomazi în țara nimănui”, sau despre tine! (Mihai Zgondoiu)
1-Q Sapro (n. 1975, București) este muzician, actor și artist vizual, în prezent fiind student în anul al II-lea la Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Plastice, secția Pictură. De asemenea, 1-Q Sapro a fost membru fondator a trupei hip-hop Morometzii (1993) având la activ o carieră muzicală de peste 20 de ani. În practica sa vizuală, oscilează într-o arie largă de tehnici și maniere plastice experimentale, de la desen, gravură, colaj, mozaic, la pictură pe pânză și obiecte sculpturale. Lucrările sale evocă un spirit analitic (și critic după caz) asupra condiției omului în societate, în viața de cuplu, sau în contemplarea cu sine însuși.
Cele mai recente expoziții: “Dreaming Collage”, galeria R.A.M. București 2024, “Nomad în țara nimănui”, galeria Reperaj, Oradea 2023, “Pig. A Slaughter Story 2”, galeria Căminul Artei, București 2022, “SocioDecaPentaQ”, galeria Simeza, București 2022, “Realități neferite”, Muzeul Țăranului Român, București 2022.
Mihai Zgondoiu (n. 1982) este artist, curator și galerist independent cu studii doctorale în domeniul artelor vizuale. Între anii 2014-2021 predă la Universitatea Națională de Arte din București, iar din 2018 la Universitatea de Vest, Facultatea de Arte și Design din Timișoara. De asemenea, Mihai a fost iniţiator şi coordonator al galeriei Atelier 030202 din București (2009 până în prezent), co-curator al galeriei geamMAT a Muzeului de Artă din Timișoara (2012 – 2014) și Co-Curator al proiectului „Atelier în tranziție” (2009-2013). A câștigat premiile Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru „Artă în spațiul public” (2017), „Premiul Multimedia” (2022) și Premiul JCE Contemporary Art Bienalle – selecția românească (2019). În 2018 a curatoriat expoziția „Urban Steps” la Muzeul Național de Artă Contemporană – București, în 2019 expozițiile „Young Blood” din Pavilionul Supercontemporan Art Safari- București și „Electrecord – Romania in vinyl covers” din cadrul Festivalului de Artă Europalia – Bruxelles, iar în 2021 expoziția „Predicțiile Pământului. Despre gândirea și practica ecologică”, Muzeul Național Cotroceni – București.
Organizator: ATELIER 030202 – Spațiu de Artă Contemporană
Coordonator program/expoziții Atelier 030202: Mihai Zgondoiu
Parteneri: Teatrul de Comedie, Asociaţia Euro CulturArt
Parteneri media: Agentiadecarte.ro, Propagarta, Modernism.ro, Radio România Cultural,
Revista ARTA
Sponsor: Domeniile Blaga
oameni iMEI
1-Q Sapro
Curator Mihai Zgondoiu
28 martie – 28 aprilie 2024
ATELIER 030202 – Spațiu de Artă Contemporană
(Sala Nouă TC, str. Sfânta Vineri nr. 11, Bucureşti)
Vernisaj: joi, 28 martie 2024, între orele 19.00 – 22.00