Numărul 3/martie 2024 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române” stă sub semnul poeziei şi al aniversărilor culturale. În deschidere, Smaranda Bratu Elian prezintă evenimentele pe care Veneţia le pregăteşte pentru celebrarea a șapte sute de ani de la stingerea din viață a lui Marco Polo (1254-1324), marele explorator.
În 2024 se împlinesc 130 ani de la naşterea Profesorului Alexandru Marcu, pe care Eleonora Cărcăleanu îl consideră „poate cel mai important Italienist Român, în mod sigur unul dintre primii mari competenți și asidui răspânditori ai studiilor de italienistică”.
De asemenea, 2024 este un an important pentru arta românească modernă, deoarece se împlinesc 110 ani de la nașterea lui Eugen Drăguțescu (Iași, 1914 – Roma, 1993), pictor român naturalizat italian, care a contribuit la consolidarea relațiilor culturale dintre Italia și România. De Niccolò Lucarelli.
Secţiunea „Orizonturi de poezie” este dedicată Zilei Mondiale a Poeziei, semnalând colecţia de lirică italiană contemporană coordonată de Eliza Macadan la editurile Cosmoli din Bacău şi Eikon din Bucureşti, sub egida cărora au apărut anul acesta, în ediţie bilingvă, volumele Pentru o singură voce / Per una sola voce de Amedeo Anelli şi Un cuvânt îl spală pe altul / Una parola lava l’altra de Margherita Rimi.
În rubrica „Spaţiul Calvino”, un amplu interviu cu Enrico Orsenigo, realizat de Afrodita Cionchin şi Giusy Capone.
În continuare, un interviu realizat de Andreea Foanene cu Niccolò Lucarelli, curator, critic de artă și teatru pentru „Artribune” și „ArtsLife”, despre legăturile între arta italiană şi arta românească.
Continuă, în acest număr, ancheta realizată de Luciana Tămaș, care pune față în față viziunile mai multor artişti şi curatori: Bartha Sándor, Daniele Capra, Dorothea Fleiss, Ágnes Evelin Kispál şi Attila Kispál, Tudor Pătraşcu, Dan Perjovschi, Lia Perjovschi, Oliver Ressler, Cristina Simion.
În secţiunea „Orizonturi Donna”, Monica Negru evocă personalitatea Severei Novian-Sihleanu, a cărei biografie este puțin cunoscută, în contextul arderii arhivei sale de la moșia din Ocina (actuala comună Adunați, județul Prahova) în anii instalării regimului comunist.
La „Semnalări de carte”, Un an de singurătate (Un an de solitude, 2023), cel dintâi volum de ficțiune publicat de Jean-Pierre Longre, profesor universitar și critic, prezentat de Daniel şi Dominique Ilea.
În „Orizonturi de artă”, George Dan Istrate tratează despre „dimensiunea Carrara”: un univers al marmurei şi al sculpturii.
În „Orizonturi filosofice”, Horia Corneliu Cicortaș recenzează volumul Le rivelazioni dell’Amore Divino (2022) de Ram Alexander.
Rubrica „Focus evenimente” semnalează invitaţia la colaborare pentru nr. 16/2024 al revistei „Translationes” şi ediţia a XII-a a Colocviului Internaţional Comunicare şi cultură în Romània europeană (CICCRE), care va avea loc în perioada 14-15 iunie 2024 la Universitatea de Vest din Timişoara, cu tema Biografia. Noi perspective metodologice, delimitări tematice, studii de caz.
Toate articolele numărului 3/martie 2024 al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni” se pot accesa de la: www.orizonturiculturale.ro şi www.orizzonticulturali.it.