Marți, 30 ianuarie 2024, festivalul eclectic CÂNTAREA OMENIEI își invită publicul la ultima întâlnire din acest an. De la ora 19:00, la Teatrul Apropo, Anamaria Spătaru, realizator Radio România Cultural și jurnalist cultural distins cu multiple premii, îl va avea în fața sa pe Augustin Ioan, pentru un dialog cu public despre miezul învățămintelor glosei eminesciene și reflexiile acestora în înțelegerea lumii de azi. Împreună, cei doi vor explora verbal spațiul cultural în diversele sale dimensiuni: estetică, istorică, civilizațională, ideologică, ludică, axiologică și câte și mai câte, într-un exercițiu de libertate de gândire și de extensie culturală. AgențiadeCarte.ro este partener media a evenimentului.
Arhitect, profesor, poet, eseist, critic și istoric al arhitecturii, Augustin Ioan este foarte aproape de ceea ce îndeobște numim “om renascentist”. Cu o operă care se manifestă atât în lumea materială (a proiectat, printre altele, noua Catedrală Arhiepiscopală cu necropolă regală de la Curtea de Argeş, unde sunt îngropaţi Regele Mihai şi Regina Ana), cât și în aceea mai subtilă a valorilor culturale, Augustin Ioan publică substanțial, atât în țară, cât și în străinătate, scrieri de arhitectură laică sau religioasă, de filosofie a spațiului sau de antropologie a locuirii, de istorie și exegeză a spațiului sacru ori pur și simplu de beletristică, într-un efort neobosit de a-și învăța studenții, cititorii și semenii să lucreze permanent la propria edificare spirituală și să-și mobileze spațiul interior cu introspecții, cu întrebări, cu excursuri spirituale
Seara se încheie cu Duo Hesperus, care urcă pe scenă pentru un recital extraordinar de chitară. Costin Soare și Ioan Bănescu, cei doi muzicieni care formează Duo Hesperus, au concertat pentru prima dată împreună în august 2020 în cadrul „Sommerfest Rădăuți”, iar de atunci au apărut pe scena Festivalului Internaţional „Serile de chitară”, în cadrul Festivalului Musica Barcensis (Biserica Fortificată de la Vulcan), la Palatul Suţu, în cadrul Stagiunii „Iosif Sava” a Fundaţiei ACCUMM, la Filarmonica Braşov, Biserica Evanghelică „Sf. Margareta”, Mediaş, „Ateneul” din Tecuci, Pavilionul „Marcel Guguianu”, Bârlad, Biserica Anglicană din Bucureşti și în multe alte locuri. De această dată, cei doi vor prezenta un periplu prin lumile muzicale ale compozitorilor români contemporani, atât din generaţia celor deja consacraţi, cât şi dintre tinerii în afirmare, într-un program ca un bazar sonor, cu preumblări în paşi de dans, fiinţe imaginare și mirosuri de jazz-o-mie.
Spectacolul are loc la Teatrul Apropo și începe la ora 19:00. Intrarea este liberă. Teatrul APROPO se află în bd. Dimitrie Pompeiu 8, București (clădirea FEPER, la subsol). CÂNTAREA OMENIEI este un proiect organizat de Asociația Culturală Kitarodia și finanțat de Ministerul Culturii. Între 20 și 30 ianuarie 2024, proiectul a prilejuit publicului mai multe întâlniri, variate și atractive, cu poezia, ideile, muzica și frumosul, într-un demers de prezentare a cât mai multe moduri de raportare la cultura națională.