spot_img

Cântece de alchimist și cântece de Jora și Enescu în a treia zi la CÂNTAREA OMENIEI

A treia întâlnire din cadrul festivalului eclectic CÂNTAREA OMENIEI are loc marți, 23 ianuarie 2024, la ARTHUB București și aduce o surpriză față de programul stabilit. În locul momentului melopetic anunțat inițial, publicul este invitat să asculte câteva dintre Cântecele de alchimist ale lui Teodor Mazilu rostite de actrița Marcela Motoc, acompaniată la chitară de Maxim Belciug. Exact cum spune versul lui Teodor Mazilu: “N-ai să mă vezi pe mine la început, eu am să fiu ascuns în stânci şi spaime. Încrede-te-n abisul care ţi se-ntinde!”, exact așa vă spunem și noi: încredeți-vă-n poezie și veniți. Vă veți trezi zâmbind, căci – o știm tot de la Teodor Mazilu – omul are nevoie de căldură sufletească.

AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Actrița Marcela Motoc a absolvit Academia de Teatru și Film din București în 1996, la clasa profesorilor Olga Tudorache și Adrian Pintea. A fost angajată la Teatrul Bulandra din capitală încă din ultimul an de studii, în urma concursului validat de Liviu Ciulei, directorul onorific al teatrului la acea dată. În 2002, s-a stabilit la Paris, iar pentru o perioadă drumul vieții sale a adunat călătorii: China, Vietnam, Thailanda, Berlin, Moscova, Tahiti, Insula Paștelui, Reunion, New York, Tokyo și altele. În 2013, a prezentat la Paris, în premieră, spectacolul „Fata din Curcubeu”, scris și regizat de Lia Bugnar, tradus în limba franceză și produs de actriță. În 2014, Marcela Motoc a revenit în țară, stabilindu-se la București, unde a fondat Asociația Cortina. Și-a reluat pe deplin activitatea în teatru, devenind o prezență aparte, iubită de public și apreciată de critică, pe scena teatrală și și-a asumat un rol activ în efortul de educare a publicului, în special cel tânăr și foarte tânăr.

În a doua parte, de la ora 20:00, seara programează un recital de muzică de cameră susținut de soprana Cristina Fieraru acompaniată la pian de talentatul Marius Boldea. Cei doi interpretează lucrări de muzică românească intrate în patrimoniul clasic, precum cele semnate de Mihail Jora ori George Enescu, alături de lucrări contemporane.

Soprana Cristina Fieraru a absolvit studiile de licență și master la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Facultatea Interpretare Muzicală, secţia Stilistică Interpretativă – Canto, unde a studiat cu soprana Iulia Isaev şi mezzosoprana Cristina Soreanu. De-a lungul anilor a avut șansa să participe la masterclass-uri susţinute de personalităţi de renume internaţional precum Ramon Vargas, Leontina Văduva, Mariana Nicolesco şi Florin Estefan, iar în prezent își cizelează tehnica interpretativă cu mezzosoprana Ruxandra Donose. Este o prezenţă constantă a scenelor bucureştene, fiind, încă de la vârsta de 18 ani, invitată a Operei Naţionale Bucureşti, unde a debutat în cadrul Studioului Experimental de Operă Ludovic Spiess în rolul Pamina din opera “Flautul fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart (2018). Tot la Opera Naţională Bucureşti a participat ca solistă invitată la diverse concerte sau festivaluri, cu programe de arii sau lieduri, ori cu roluri în opere. A susținut concerte vocal-simfonice pe numeroase scene din țară, cu programe variate, de la baroc la muzică contemporană. De la finalul anului 2021 este membră a Corului de cameră Preludiu – Voicu Enăchescu, alături de care apare și în ipostaze solistice. A obținut numeroase premii naționale și internaționale la competiții de interpretare vocală, fiind astăzi una dintre cele mai promițătoare voci de pe scena tânără de canto de la noi.

Marius Boldea studiat pianul cu prof. Viniciu Moroianu la Universitatea Națională de Muzică din București, unde și-a obținut și doctoratul, sub îndrumarea prof. Dan Dediu. Este pianist concertist, susținând concerte alături de orchestre ale diverse filarmonici din țară și recitaluri camerale, fie în calitate de solist, fie alături de soția sa, de asemenea pianistă, împreună cu care formează un duo. Repertoriul său de mare virtuozitate reflectă o bună stăpânire a tehnicii și ce îmbină cultivarea nuanţelor cu rafinamentul.

Intrarea este liberă. Centrul cultural ARTHUB se află în str. Gen. Budișteanu 10, București. CÂNTAREA OMENIEI este un proiect organizat de Asociația Culturală Kitarodia, fiind finanțat de Ministerul Culturii. Festival continuă până în 30 ianuarie cu alte seri de muzică, convorbiri și poezie.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508