Vineri, 5 ianuarie 2024, în amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu al Bibliotecii Academiei Române din București, MARe/Muzeul de Artă Recentă și Institutul de Filosofie și Psihologie al Academiei Române „Constantin Rădulescu Motru” organizează simpozionul „Picassoest. Uses and Abuses of Picasso in Eastern Europe, 1945-1989″.
Timp de o zi, prin conferințele derulate pe parcursul simpozionului Picassoest și printr-o key-note lecture a profesorului Uwe Fleckner (Universitatea din Hamburg), opera, figura, psihologia, atitudinea publică și impactul estetic, ideologic și politic al operei lui Pablo Picasso vor constitui o veritabilă lentilă reflexivă prin care participanții se vor apropia de o perioadă istorică nevralgică – epoca postbelică. Un veritabil tur de forță de filosofia istoriei, simpozionul Picassoest va explora tentațiile, practicile și teoriile esteticii totalitare, la fel ca și complexitatea instrumentalizării operei picassiene într-o pedagogie globală a libertății, din perspectiva societăților democratice. Împreună, contribuțiile vor contura un univers de dezbatere asupra unei teme de intensă actualitate: relațiile mereu ambivalente dintre libertatea de expresie și propagandă, dintre eliberare și manipulare, dintre viziunea estetică și discursul autoritarist. Simpozionul Picassoest este parte a seriei de evenimente legate de expoziția Efectul Picasso, derulată la MARe/Muzeul de Artă Recentă, între 28 septembrie 2023 și 22 ianuarie 2024.
Speakeri: Cecile Godefroy (Franța), Tomas Pospiszyl (Republica Cehă), Anna Manicka (Polonia), Yuning Teng (Germania), Jerome Bazin (Franța), Erwin Kessler (România), Uwe Fleckner (Germania).
Parteneri: Institut Francais, Goethe Institut, Centrul Ceh și Institutul Polonez din București.
Program:
10.00-10.20 – Cecile Godefroy, On the margins and beyond: a study of solitary figures in Pablo Picasso’s work
10.40-11.00 – Tomas Pospiszyl, Picasso vs. Guttuso
11.20-11.40 – Anna Manicka, We’ll change henceforth the old tradition, And spurn the dust to win the prize! Far reaching effects of Picasso’s visit in Poland in 1948
12.00-12.20 – Yuning Teng, „Lenin in the Art Field” or a Formalist Bourgeois? The Reception and Adaptation of Pablo Picasso in 20th Century China
13.00-15.00: pauză de masa
15.00-15.20 – Jerome Bazin, The cumbersome reference – in what way did Picasso not respond to artistic concerns in communist Europe?
15.40-16.00 – Erwin Kessler, The Beauty (w)as the Beast: Conflicting Appraisals of Picasso in Communist Romania
16.20 – 17.20 – Uwe Fleckner, Education for a democratic gaze. Pablo Picasso’s Munich exhibition from 1955
Picassoest. Uses and Abuses of Picasso in Eastern Europe, 1945-1989
Concept
Într-o etapă anterioară celei în care realiza portretele prietenilor săi mondeni, Gertrude Stein, Igor Stravinsky sau Jean Cocteau, Picasso se deda ilustrării figurilor anonime și dezabuzate ale lumpen-proletarilor ce-i însoțeau anii timpurii de emigrant spaniol în Paris. Muzicanți ambulanți, acrobați, arlechini, prostituate și oameni fără căpătâi, astfel de personaje în mizerie abundă cu precădere în perioadele sale incipiente: albastră și roz. El însuși pe atunci marginal, Picasso empatiza cu starea acestora de sărăcie și deznădejde. Atașamentului emoțional față de cei nevoiași i se adăugau și veleitățile anarhiste ale artistului de a confrunta autoritățile. Ulterior, afilierea la cauza antifascistă a Spaniei Republicane l-a determinat pe Picasso să picteze Guernica, capodopera sa ce expune și denunță ororile războiului. Începând cu 1944, în coerență cu devotamentul său de suporter al libertății, păcii și al celor săraci, Picasso devine nu doar membru al Partidului Comunist Francez ci și un susținător al comunismului în genere. De fapt, Picasso a instrumentat comunismul ca manifestare personală a libertății, așezându-l la egalitate cu liberalismul. Mișcarea pentru pace, operată de diverse reprezentanțe internaționale în numele Uniunii Sovietice, se bizuia cu precădere pe figuri faimoase ca cea a lui Pablo Picasso, al cărui desen cu Porumbelul Păcii a devenit din 1949 simbolul unei întregi mașinării propagandistice.
În spațiul controlat de Soviete, al Europei Centrale și de Est, devotamentul lui Picasso pentru cauza libertății, a proletariatului și a păcii mondiale a devenit astfel o unealtă viabilă. Cu toate că arta sa nu a fost nici realist-socialistă, ca stil, și nici întru totul comunistă, ca subiect (cu excepția câtorva lucrări despre pace de după Al Doilea Război Mondial, Picasso a dedicat un suflu mai amplu ilustrării nudurilor, a scenelor sexuale, a coridelor, reinterpretării vechilor maeștri și peisajelor mediteraneene). Apropiat concepțiilor comuniste despre lume, dar străin obedienței ideologice, Picasso se înfățișa ca o enigmă pentru regimurile comuniste. S-a născut astfel o iubire dificilă: devotamentul comunist al lui Picasso era aclamat, în timp ce practica sa artistică era îndeosebi criticată, minimalizată sau chiar condamnată.
Lucrări ale sale au fost expuse în tot lagărul comunist, din Germania de Est până în Rusia. A primit distincții, premii și medalii de la conducători comuniști. Totuși, din punct de vedere curatorial și politic, arta sa a fost prezentată în maniere ce stăvileau impactul picassian asupra conștiinței publice, impact ce-ar fi putut fi văzut drept scânteia către drumul libertății. Picasso însuși păstra ambiguitatea în privința impactului pe care îl are arta, afirmând că „pictura nu e făcută să decoreze apartamente. Este o armă de atac și apărare împotriva inamicului”, în timp ce susținea că „Nu e necesar să pictezi un om cu o armă. Un măr poate fi la fel de revoluționar”.
Conceput în contextul expoziției Efectul Picasso/The Picasso Effect de la MARe/Muzeul de Artă Recentă, București, simpozionul internațional Picassoest. Uses and Abuses of Picasso in Eastern Europe, 1945-1989 reunește istorici ai artei din Franța, Germania, România, Polonia și Republica Cehă, ce adresează câteva întrebări încă deschise: a fost aproprierea comunistă a artei lui Picasso și a figurii sale o simplă manipulare și distorsiune a intenției lui Picasso, sau a fost un rezultat firesc, conform indiciilor oferite de chiar opera sa? A fost politica pentru Picasoo o simplă acrobație, un devotament monden pentru o cauză nobilă, sau a avut o dimensiune mai adâncă în lunga sa implicare, în mediul și contextul său cultural? Nu în ultimul rând, privind de la distanța istorică a actualității, care a fost impactul durabil al lui Picasso (atât al figurii sale cât și al expozițiilor dedicate lucrărilor sale) asupra conștiinței colective a publicului Europei Centrale și de Est, asupra artiștilor emergenți și asupra viitoarelor lor cariere? A fost arta lui o deschidere către sau o suprimare a libertății?
Ioana Iuna ȘERBAN
