20 decembrie 1989 este ziua care a schimbat definitiv chipul României, prima zi a noii Românii. Sunt 34 de ani de când balconul Teatrului Național din Timișoara a intrat în istorie. 34 de ani de când Timișoara a avut curajul să își asume faptul că România, prin forța exemplului oamenilor ei, trebuie să aibă încredere, trebuie să se transforme fundamental. De-atunci, societatea românească parcurge drumul curajos și plin de șanse al democrației.
Principalele revendicări ale oamenilor care s-au ridicat pentru libertate și au ieșit în stradă să înfrunte opresiunea comunistă, cuprinse în manifestul intitulat „A căzut tirania!”, au pus bazele democrației, ale viitorului întregii țări. În încheiere, semnatarii acestui manifest istoric mulțumeau colectivului Teatrului Național pentru că angajații Teatrului Național au deschis porțile, în pofida ordinului dat în dimineața aceleiași zile, ca tot personalul să părăsească clădirea. Acest gest de curaj a oferit reprezentanților oamenilor care umpleau centrul Timișoarei tribuna care urma să concentreze definitoriu toate energiile României – balconul Teatrului Național, dar și primul lor sediu – Holul cu coloane.
Teatrul Național din Timișoara omagiază astăzi curajul acelor oameni care au înfruntat regimul comunist în timp ce ordinul dat direct de dictator era ca împotriva protestatarilor să fie folosită muniție de război. Curajul lor și al tuturor celor care s-au ridicat pentru democrație și pentru demnitate a construit României o istorie în libertate și ne-a oferit nouă, celor de astăzi, libertatea de a fi noi înșine, de a ne nu muri pentru deciziile noastre și de a ne alege viitorul, în măsura și în proporția propriilor puteri.