spot_img

Omagiu adus cărturarului Dimitrie Cantemir la Biblioteca Senatului Italian, de Ziua Națională a României

Cu ocazia Zilei Naționale a României, Asociația Politeia cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni,  organizează o manifestare culturală dedicată Anului Cultural Dimitrie Cantemir (26 octombrie 1673 – 21 august 1723), 350 de ani de la naștere, 300 de ani de la moarte: “Omagiu adus lui Dimitrie Cantemir”, principe moldovean și erudit român de faimă europeană, academician berlinez, cronicar, un „LorenzodeMedicialnostru”, cum aprecia George Călinescua cărui operă valoroasă este de peste trei secole în patrimoniul cultural naţional şi universal.

Evenimentul care va avea loc vineri, 1 decembrie 2023, ora 16:00 la prestigioasa Bibliotecă a Senatului Italian, Sala Capitolare, Piazza della Minerva 38, Roma, se bucură de patronajul Ambasadei României la Roma și al Regiunii Lazio.

Manifestarea, menită să celebreze figura marelui erudit de faimă europeană, va debuta cu alocuţiunile instituţionale, și salutul adresat participanților de senatorul italian Adriano PAROLI.

Cu această ocazie va fi prezentat publicului, filmul documentar “Dimitrie Cantemir” realizat de Asociația Artă și Tradiție în cadrul proiectului inițiat de Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, cu sprijinul Hidroelectrica și Universității Creștine Dimitrie Cantemir. Filmul care va fi prezentat de Cristina LIBERIS, producător de televiziune, explică personalitatea și opera lui Dimitrie Cantemir prin mărturii ale unor istorici, academicieni, muzicologi, diplomați, cercetători, arhitecți și scriitori din Turcia, România și SUA. O atenție aparte este acordată valorii patrimoniale și simbolice a Palatului Cantemir din Istanbul.

Vor urma comunicări susținute de: prof. univ. dr. Ioan Aurel POP, președinte al Academiei Române (intervenție video), dr. Cristian LUCA, director, Institutul Cultural Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția, dr.  Violeta POPESCU, Centrul Cultural Italo–Român din Milano.

Evenimentul se va încheia cu cea de-a II-a ediție, a Premiilor Aretè ale Asociației Politeia, acordate unor reprezentanți ai comunității românești din Italia care s-au distins prin implicare civică și realizări în plan uman și profesional, dar și unor italieni, care prin activitatea lor culturală promovează cultura română în Italia.

DIMITRIE CANTEMIR (1673- 1723). Domn al Moldovei, filosof, umanist, istoric şi compozitor, Dimitrie Cantemir a adus valoroase contribuţii în domeniul istoriei, filosofiei, geografiei şi muzicii, iar scrierile ştiinţifice ale savantului român se încadrează în cele mai diverse domenii. Dimitrie Cantemir a fost primul membru român al Academiei de la Berlin. Dintre principalele sale opere amintim: „Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea”, scriere de teozofie şi etică creştină (1698); „Istoria ieroglifică”, scriere alegorică în care înfăţişează conflictul familiei sale cu domnul Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu (1703–1705); „Descriptio Moldaviae” („Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae”, în română „Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei”), lucrare cu caracter enciclopedic, scrisă în latină (1715); „Hronicul vechimei romano–moldo–vlahilor”, scrisă iniţial în latină şi tradusă apoi în română, ultima operă a lui Dimitrie Cantemir, lucrare de sinteză în care susţinea latinitatea şi unitatea românilor (1719–1722). Opera cantemireană a cunoscut diverse ediţii, cea mai recentă fiind publicată în seria „Opere fundamentale”, editată sub egida Academiei Române de către Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române.

Intrarea la eveniment este liberă!

Accesul la Biblioteca Senatului,  se face prin rezervare la adresa de mail:  politeia.cons@gmail.com

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508