Ansamblul Violoncellissimo condus de Marin Cazacu va susţine două concerte extraordinare cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României la Madrid şi Barcelona. Pe 28 noiembrie 2023, concertul va avea loc la Madrid, la Teatro Fernando de Rojas – Circulo de Bellas Artes, la ora 19.30, iar pe 29 noiembrie, publicul este aşteptat la Barcelona, la Auditorium – Fundaćio Joan Miró, de la ora 19.30.
Violoncellissimo este ansamblul alcătuit din cei mai buni tineri violonceliști din țară, unul dintre cele mai cunoscute ansambluri camerale românești din ultimii 20 de ani și s-a format la inițiativa renumitului violoncelist Marin Cazacu, care, alături de actuali și foști studenți ai săi, a deschis, astfel, un nou drum în promovarea muzicii și tinerilor talentați din România.
AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.
Înaintea acestui turneu, Marin Cazacu declara : “Sărbătorim împreună Ziua Națională a României în Spania. Suntem mândri să ducem acel strop de Românie în faţa publicului din Madrid și Barcelona. Ansamblul Violoncellissimo este de mult timp un autentic ambasador cultural al ţării, iar cu această nouă ocazie invităm publicul să se alăture acestei călătorii sonore inedite prin care încercăm să reprezentăm cât mai convingător România. (violoncelistul Marin Cazacu)”
Violoncelistul Marin Cazacu este directorul general al Filarmonicii „George Enescu”, profesor la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în 1998 a fondat cvartetul Cellissimo, prezent pe scenele portugheze în 2013, la CCB (Lisabona) și Casa da Música (Porto). Maestrul Marin Cazacu a cântat alături de Ghennadi Rojdestvenski, Sergiu Comissiona, Horia Andreescu, Antoni Ros Marba, Vladimir Orlov, Radu Aldulescu, Jeremy Menuhin și alții. De asemenea, a avut multiple apariții la festivaluri internaționale precum cele de la Berlin, Hong- Kong, Macao, München, Milano, Osaka, Seoul, Tokio.
În programul concertelor se vor regăsi atât lucrări româneşti precum Constantin Dimitrescu – Dans ţărănesc, Radu Sinaci – Suita folclorică românească sau Cornelia Tăutu – Al Fine, cât şi compoziții de Astor Piazzolla sau Pablo Casals, dar şi reinterpretări ale unor piese celebre precum The Final Countdown sau Bohemian Rhapsody.
Detalii pe: www.tinerimearomana.ro si pe www.violoncellissimo.ro
Violoncellissimo 2023 în concert 1
Violoncellissimo 2023 în concert 2
28 noiembrie, ora 19.30 – Madrid, Teatro Fernando de Rojas – Circulo de Bellas Artes
29 noiembrie, ora 19.30 – Barcelona, Auditorium – Fundaćio Joan Miró
PROGRAM:
Johann Schrammel – Marş
Pablo Casals – Sant Marti del Canigo
Constantin Dimitrescu – Dans ţărănesc
Cornelia Tăutu – Al Fine
Radu Sinaci –Suita folclorică românească
Astor Piazzolla ( arr. Marin Cazacu) – Oblivion și Libertango
Radu Sinaci – Tribute to Mozart
Ramin Djawadi ( arr. Dan Variu) – Games of Thrones
Freddy Mercury ( arr. Ionut Teodorescu si Andrei Tudor) – Bohemian Rhapsody
Michael Jackson – Smooth Criminal
Camille Saint Saens / Radu Sinaci – Bacchanale
Mozart/Say/Radu Sinaci – Alla Turca Jazz Rock
Vangelis – Conquest of Paradise
The Final Countdown ( arr. Sabin Păutza)
Organizatori : Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, Ambasada României în Regatul Spaniei, Consulatul General al României la Barcelona, Institutul Cultural Român Madrid.
Cu sprijinul : Transelectrica
Parteneri media: Parteneri media şi culturali: Radio România Cultural, Radio România Muzical, mediaTRUST, RomâniaTV, Liternet, Agenția de carte
Pentru informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“ şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/