spot_img

„100 de căi spre fericire”, de Timothy J. Sharp

TIMOTHY J. SHARP este psiholog clinician și profesor de psihologie la UTS School of Business din Sidney. În 2003 a înfiinţat The Happiness Institute, care asigură servicii de consultanţă și coaching. Dintre cărţile sale, de un mare succes s-au bucurat ”The Good Sleep Guide” și ”The Happiness Handbook”.

În căutarea unui loc de muncă mai bun, unei case mai mari, unor concedii mai exotice și unor copii cu performanţe deosebite, am devenit mult prea ocupaţi pentru a mai da atenţie componentei ce le va face pe cele menţionate mai sus să merite osteneala: fericirea.

Vestea bună este că dobândirea fericirii nu este o sarcină herculeană. Nu are nevoie de terapie costisitoare sau de ani de auto-examinare. Adesea este vorba despre ajustarea fină a gândurilor noastre și de punerea în practică a unor tehnici zilnice simple.

Accesibilă, informativă și amuzantă, ”100 de căi spre fericire” ne încurajează să privim fericirea ca pe ceva realizabil, gestionabil și mult mai înalt decât vieţile pe care le trăim acum.

Iată trei dintre căile spre fericire propuse de autor:

Accentueză partea pozitivă

” Pentru a stimula pozitivitatea în relaţia ta, încearcă să te concentrezi pe aspectele favorabile. Prea mulţi oameni se concentrează doar pe probleme şi greşeli şi intră în discuţie cu o altă persoană doar atunci când ceva este în neregulă ( de prea multe ori ignorând mersul lucrurilor atunci când totul se desfăşoară cum trebuie). Acest lucru este exact opusul a ceea ce ştim că funcţioneză, aşa că schimbă-ţi atitudinea şi îţi vei da seama de beneficiile relaţiilor fericite.

Cu excepţia cazului în care chiar trebuie să reacţionezi, ignoră iritaţiile minore şi, în schimb, ăncearcă să subliniezi lucrurile bune şi succesele atunci când le observi la ceilalţi. Caută în mod activ alţi oameni care fac lucruri bune- arată-te interesat atunci când fac ceva bine, nu doar atunci când fac ceva greşit.  Încearcă acest lucru cu cel puţin o persoană pe parcursul săptămânii viitoare ( partenerul tău, copilul tău sau un coleg de la locul de muncă). Felicită şi laudă această cealaltă persoană atunci când face un lucru pe care îl consideri de dorit, valoros sau bun.”

Caută-ţi un prieten care să te laude

” Acest exerciţiu presupune înţelegerea prealabilă a modurilor în care alţi oameni cred că ai adus contribuţii pozitive. Aceasta mai implică să iei legatura cu aproximativ 20 de oameni care te cunosc destul de bine ( ideal ar fi să contactezi oameni din diferite domenii ale vieţii tale, care te-au văzut în contexte diferite, cum ar fi un prieten, nişte rude şi nişte colegi de de serviciu) şi să-i rogi să-ţi ofere trei exemple de contribuţii pozitive pe care le-ai avut. Cel mai simplu mod de a face acest lucru este să le trimiţi un e-mail, să îi suni sau să îi vizitezi şi să îi rogi să se gândească la interacţuinile lor cu tine şi să identifice momentul în care ai fost cel mai bun. Roagă-i să îţi ofere exemple concrete, aşa încât tu să poţi înţelege situaţia şi caracteristicile pe care ei le descriu.

Nu vei câştiga doar un plus de respect de sine şi posibilitatea de a-ţi da seama de punctele tale forte, ci te vei simţi şi foarte confortabil în raport cu aomenii care îşi răspund şi vei consolida sentimentul de interdependenţă din relaţie.”

Vizualizează-te ca fiind fericit

„Acordă-ţi un răgaz pentru a-ţi imagina un aspect al vieţii tale din viitor- acesta ar putea fi legat de familia ta, de cariera ta sau doar de stilul tău de viaţă în general. Imaginează-ţi lucrurile care ţi s-au întâmplat până atunci şi tot ceea ce ai realizat. Imaginează-ţi, în special, că totul a decurs cât se putea de bine. Ai muncit din greu, ai depăşit obstacolele şi ai realizat lucruri pe care ţi le-ai dorit dintotdeauna.

Descrie această viaţă, concentrându-te în special pe lucruri pe care le-ai face sau nu le-ai face în prezent- acele comportamente observabile, reale, ce ar putea fi văzute de oricine, nu doar simţite de tine.

Vizualizarea este o tehnică folosită cu succes de sportivi, lideri şi antreprenori de ani buni de zile, pentru că îi ajută să îşi atingă obiectivele. Vizualizarea succesului te pregăteşte de fapt să faci paşii necesari pentru a ajunge acolo şi, implicându-te în activităţi pozitive, ai mai multe şanse să obţii rezultate pozitive.”

Simona IONIȚĂ

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508