În perioada 2 noiembrie – 5 decembrie 2023, va avea loc cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului de Muzică Veche București, unul din cele mai importante evenimente de muzică cultă din România.
Tema pe care organizatorii o propun pentru această ediție este „Affetti”.
În epoca Barocului muzical s-a dezvoltat o teorie bazată pe studii, categorii și principii, cunoscută generic drept „teoria afectelor” și care a influențat major estetica mai multor domenii artistice, printre care și muzica. Ideea de bază a acestei teorii era aceea că toate trăirile, emoțiile umane pot fi percepute prin intermediul celor două simțuri: văz și auz.
Pornind de la „affetti”, programul ediției din acest an a festivalului propune o călătorie în lumea fascinantă și generoasă a naturii umane.
AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.
Artiști invitați
Pe parcursul celor cinci săptămâni de concerte de înaltă ținută, publicul va fi în compania unor artiști din elita muzicii vechi, din Europa și România. Invitatul special al acestei ediții este Jordi Savall, o personalitate majoră a muzicii vechi, care a marcat ultima jumătate de secol prin activitatea interpretativă și prin demersurile fervente de redescoperire a unor comori muzicale pierdute sau uitate. Alături de ansamblul Hespèrion XXI, fondat de Jordi Savall în 1974, va interpreta lucrări de D. Ortiz, G. Sanz, P. Guerrero, A. Martin y Coll, Fr. Correa de Arauxoale, în care sonoritățile „lumii vechi” se îmbină cu cele ale „lumii noi”.
În cadrul festivalului, vor mai evolua: clavecinistul Alexander von Heißen (Germania), François Lazarevitch și Les Musiciens de Saint-Julien (Franța), Simone Vallerotonda și trio-ul I Bassifondi (Italia), Mira Glodeanu și ansamblul Sempre (Franța/România), Martyna Pastuszka & {oh!} Orkiestra (Polonia), Elisabeth Seitz și ansamblul Nuovo aspetto (Germania), ansamblul Fonte di Gioia (România), ansamblul Sempre (România), Filotheu Monahul și corul „Melos paisian” (România).
Concertele festivalului se vor desfășura în: „Sufrageria Regală” și Sala Auditorium (Muzeul Național de Artă al României), Sala Radio și Biserica Sf. Ioan Rusul.
„Affetti” este o constantă a ultimilor ani, în care pare că suntem cu toții mult mai preocupați de emoții, stări sufletești și manierele lor de exprimare. Ediția din acest an a Festivalului construiește sonor în jurul afectelor și a exprimării lor. O temă cum nu se poate mai potrivită pentru un festival major! Căci (da!) anul acesta suntem la ediția cu numărul XVIII. Adică ne serbăm majoratul”, declară Laurențiu Constantin, fondatorul și directorul festivalului.
Festivalul va debuta pe 2 noiembrie, de la ora 19:00, la Sufrageria Regală (Muzeul Național de Artă al României), cu un solo de clavecin susținut de Alexander von Heissen. Artistul va interpreta una din „capodoperele bachiene absolute” în materie de clavecin – Goldberg Variations
(BWV 988). Lucrarea este deosebită atât prin frumusețea aparte, cât și prin arhitectura asemănătoare ca structură cu cea a unui cub Rubik.
Cel de al doilea concert din programarea festivalului (4 Noiembrie, de la ora 19, Sala Auditorium), va oferi un „preview” din armoniile muzicii Romei anilor 1600 în compania lui Simone Valerotonda și a trioului I Bassifondi Italia).
Programul Festivalului poate fi găsit pe: https://earlymusic.ro/
Biletele se pot achiziționa din rețeaua fizică Eventim sau online: https://tinyurl.com/FMVB2023
Festivalul de Muzică Veche București este organizat de Asociația Antiqva.
Partenerii festivalului: Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Muzeul Național de Artă al României, Primăria Municipiului București, ARCUB, Ambasada Spaniei la București, Institutul Goethe, Institutul Cervantes, Institutul Francez din România, Institutul Italian de Cultură, Institutul Liszt, Institutul Polonez, CIDIM, Suono Italiano, Parohia Brâncuși, Fundația Calea Victoriei, Festivalul de Muzică Veche Miercurea Ciuc.
Sponsorii festivalului: Hidroelectrica SA, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Garanti Bank, Autonom.
Partenerii media ai festivalului: TV Trinitas, Radio Trinitas, Radio România Muzical, RFI, Radio Clasic, PressHub.ro, Forbes România, Agerpres, Profit.ro, News.ro, Adplayers.ro, Modernism.ro, AgentiadeCarte.ro, Phoenix Media, LumeaCredintei.com, Informateca.ro.
Festivalul de Muzică Veche București
Festivalul de Muzică Veche București este sinonim cu excelența în domeniu. Evenimentul a acoperit de la începuturile sale un gol în oferta culturală bucureșteană și națională. Mai apoi, a crescut de la an la an, fiind considerat acum drept cel mai important eveniment de profil din Sud Estul Europei.
Este primul festival de acest gen din București și unul dintre cele mai importante evenimente de muzică cultă din România. Este cotat pe locul patru între „cele mai frecventate festivaluri din București” (conform Barometrelor de consum cultural pe ultimii doi ani realizate de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală) și pe locul cinci în cadrul „Studiului de consum cultural pentru municipiul București 2015” – studiu realizat de INCFC la inițiativa ARCUB, pentru elaborarea Strategiei Culturale a Bucureștiului). Din anul 2015 a devenit membru (la vremea aceea singurul din România) al prestigioasei Rețele Europene de Muzică Veche (REMA).
Festivalul este dedicat muzicii vechi europene, de la piese medievale până la muzica renascentistă, barocă, bizantină, mergând până la muzicile vechi ale popoarelor din bazinul mediteraneean și Orient.
Festivalul nu este un eveniment ce se ocupă de „arheologie muzicală”. Evenimentul pune în evidență actualitatea și prospețimea unor lucrări muzicale străvechi, dar într-o manieră mereu proaspătă și originală, sloganul său fiind: „Descoperă noutatea muzicii vechi”.