De 95 de ani, Radio România este alături de ascultătorii săi. Timpul s-a scurs sonor, reflectând deopotrivă momentele fericite și cele mai grele din istoria noastră, succesele și căderile, gândurile personalităților și ale oamenilor simpli, arta, cultura, muzica, în alte cuvinte, tot ceea ce ne-a definit.
Pe 1 Noiembrie, la aniversare, Radioul și timpul vor fi în pas de deux la Radio România Cultural.
De data aceasta, el, Radioul, va fi personajul principal în programele întregii zile. Vom vedea cum s-a regăsit el în literatură, teatru, film, muzică, dans, arte vizuale. Cum artiștii au ales să vorbească despre el, să îl integreze în creația lor. Dar vom asculta și mărturii emoționante ale celor care au crescut odată cu Radioul, care apoi i-a însoțit toată viața și care le-a fost companion, prieten și sfătuitor uneori.
Seara va fi dedicată marilor creatori și amprentei acestora asupra Radio România, dar și a radioului public asupra carierei lor.
Performance-ul RADIO NOCTURN „Gigi Căciuleanu / Confesiuni” va fi difuzat on-air, de la ora 19.00, și va putea fi vizionat, timp de 72 de ore, pe site-ul Radio România Cultural.
Spectacolul a readus, în 11 septembrie, pe scena Teatrului Național din București, atmosfera celebrelor „Nocturne” care au fascinat spectatorii Teatrului Țăndărică începând cu finalul anilor ’60, evenimentul fiind produs de Radio România Cultural, cu prilejul sărbătoririi a 95 de ani de la înființarea Radio România.
Un spectacol conceput de Gigi Căciuleanu, un omagiu adus „Măiastrei” Miriam Răducanu, de al cărei spirit a fost impregnată întreaga seară.
„Dacă ar fi posibil să concentrez în câteva cuvinte ceea ce a reprezentat pentru mine acest Radio-Nocturn aș zice : «o duduială de pură EMOȚIE». Emoție pregătindu-l, cea super-intensă a «momentului de adevăr» care a fost reprezentația și inestimabila emoție pe care am resimțit-o venind din sală.
Mulțumesc din suflet Radio România Cultural, care a suscitat și purtat ideea cu ajutorul Fundației Art PRODUCTION și JTI, permițând astfel regăsirea și retrăirea acelor spectacole-cult prin care am devenit «Miriam Răducanu & Gigi Căciuleanu»”. (Gigi Căciuleanu)
„Radioule!”, se va numi ediția specială a emisiunii Music Show, cu Horia Moculescu, moderată de Radu Croitoru, care va fi dedicată muzicii ușoare lansate la Radio, timp de 95 de ani.
„Eu văd aniversarea într-un anumit mod, al meu. Așa că prima piesă pe care am selectat-o este «Trece timpul», de Vasile Veselovski. Am alcătuit o emisiune ca o conversație între mine și Radiodifuziune. Nu am ales numai piesele bune. Am ales și ceva care să ne reprezinte pentru felul în care am evoluat noi în acești 95 de ani.” (Horia Moculescu)
Amănunte despre programul zilei pe www.radioromaniacultural.ro