Implementat în calendarul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” în primăvara acestui an, programul „Serile pianistice”, organizat în parteneriat cu Asociația de Concerte „SYRINX”, și-a câștigat deja un loc binemeritat în rândul iubitorilor de muzică clasică din Bacău, prin calitatea artiștilor invitați și prin măiestria lor interpretativă. Până acum, sala de concerte din cadrul Muzeului de Artă contemporană „George Apostu” a vibrat în ritmul armoniilor sonore generate de mâinile mult exersate ale unor mari pianiști și instrumentiști din țară și din străinătate – Emilio Aversano, Italia (13 martie 2023), Cristian Sandrin, Marea Britanie (7 aprilie 2023), Mihai Ungureanu, România, alături de Tony Chessa, Italia (23 mai 2023) și membrii grupului cameral „Vocalise Ensemble” – Steluța Radu, pian, Mircea Călin, vioară, Viorel Tudor, violă, și Marin Cazacu, violoncel (16 iunie 2023).
Programul „Serile pianistice” continuă la Centrul de Cultură „George Apostu”, vineri, 29 septembrie 2023, începând cu ora 17.00. Invitatul special al Centrului este PAUL IONESCU, unul dintre cei mai talentați tineri pianiști din România, student la Facultatea de Muzică din cadrul Universității „Transilvania”, unde a fost admis cu media zece, la clasa prof. univ. dr. Corina Ibănescu, sub îndrumarea căreia se află de la vârsta de opt ani. Paul Ionescu a debutat ca solist la vârsta de nouă ani, când a interpretat alături de Filarmonica din Braşov, sub bagheta maestrului Cristian Oroşanu, concertul în Re major de Joseph Haydn. De atunci și până în prezent, Paul a desfășurat o neobosită activitate concertistică în țară și în străinătate, susținând în calitate de solist peste 25 de concerte, în compania orchestrelor filarmonicilor din Brașov, Bacău, Botoșani, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Chișinău (Republica Moldova), alături de orchestra Capella Toscana în Lucca și Pisa (Italia), sau în Elveția, la Amthaus Ruti, Rapperswill-Jona, în cadrul festivalului Musiksommer am Zurichsee, la Berna și la Zűrich, în compania orchestrei NZO (Neue Zuricher Orchester).
Forța sa artistică, expresivitatea și originalitatea interpretativă, l-au propulsat pe tânărul Paul Ionescu în elita pianiștilor din România, după cum ne indică și bogatul său palmares artistic, concretizat, până în prezent, prin cele 25 de premii obținute la concursurile naționale și internaționale.
Programul concertistic din data de 29 septembrie 2023 cuprinde:
Eduard J. Orendi, Sonata în Do major, op. 75:
I. Allegro con moto
II. Andante quasi Adagio
III. Allegro energico (Rondo)
Serghei Rachmaninov, Polichinelle op. 3
Heitor Villa-Lobos, O Polichinelo
Ludwig van Beethoven, Andante favori, WoO 57
Alexander Scriabin, Studiu Op. 8 Nr. 11 în si bemol minor
Alexander Scriabin, Studiu Op. 8 Nr. 12 în re diez minor
Bach – Busoni, Chaconne în re minor
BILETELE POT FI PROCURATE DE PE PLATFORMELE MYTICKET.RO, ENTERTIX.RO ȘI LA MUZEUL DE ARTĂ CONTEMPORANĂ „GEORGE APOSTU”, ÎNAINTE DE ÎNCEPEREA CONCERTULUI.
Pentru anul 2023 programul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfășoară sub egida „Tradiție și Credință – Trepte ale Desăvârșirii”.