Inițiativa, vulnerabilitatea, autenticitatea, furia productivă, generozitatea și afecțiunea sunt practicile care mențin și protejează o prietenie trainică, în opinia autoarei Marisa Franco.
Bestseller New York Times încă de la lansare, cartea dr. Marisa G. Franco, publicată recent în România la Editura Trei, în colecția „Psihologie practică”, pleacă de la o realitate construită de societate: importanța acordată relațiilor de prietenie este diminuată în comparație cu cea a relațiilor romantice, „ridicate pe un piedestal”. De aici se nasc presiuni și așteptări individuale nerealiste despre ideea că doar o relație romantică dă sens existenței, valorizării personale și statutului social. În special pentru femei.
În realitate, afirmă dr. Marisa G. Franco, iubirea platonică și prieteniile apropiate sunt vitale pentru rezistența unei persoane la conflicte și pentru bunăstarea mentală, iar societatea trebuie să acorde o valoare egală prieteniei și iubirii romantice. „Prietenia în sine este bună și nu este doar o soluție de mâna a doua”, în așteptarea unei altfel de relații căreia să ne dedicăm, precizează autoarea. Mai ales că „oamenii de știință au descoperit că, printre cei 106 factori care influențează starea de depresie, factorul preventiv cel mai important este faptul de a avea o persoană căreia să îi încredințezi confidențe”.
Cartea le prezintă cititorilor câteva aspecte relevante despre sensul prieteniei, printre care cum să înțeleagă și să privească aceste relații într-o manieră diferită. Și ce schimbări pot face pentru a se simți cu adevărat conectați și autentici în interacțiunile cu ceilalți. În prezent, spune ea, avem nevoie mai mult ca oricând de acest tip de prietenie, care ne poate ajuta să ne dezvoltăm emoțional și să ducem o viață mai lungă, mai împlinită și mai sănătoasă. Legăturile sociale și un grup de susținere bazat pe relații autentice influențează longevitatea. Conform unor metaanalize, activitățile fizice scad riscul de mortalitate cu 23 până la 30%, alimentația sănătoasă – cu până la 24%, iar faptul de a avea o rețea socială dezvoltată, cu până la 45%. În plus, „problemele noastre de sănătate mentală sunt întreținute de particularitățile modului în care relaționăm cu ceilalți. (…) Conexiunile afectează cine suntem, iar cine suntem afectează cum ne conectăm. Când ne simțim conectați cu alții, atunci creștem: devenim mai deschiși, mai empatici, mai curajoși. Când ne simțim deconectați, ne veștejim: ne închidem în noi, devenim critici și distanți, încercând să ne autoprotejăm.” Astfel, argumentează dr. Franco, să-ți faci prieteni noi și să aprofundezi relațiile de lungă durată este esențial. Și posibil la orice vârstă.
Cum să ne facem prieteni la vârsta adultă și cum să ne păstrăm relațiile de prietenie? Mai ales într-o epocă a distracției, a epuizării și a haosului? Într-o epocă în care singurătatea se simte mai puternic în lipsa unei conexiuni reale și în prezența tehnologiei, în care conversațiile se desfășoară mai mult online și aprecierile sunt exprimate prin click-uri, like-uri și emoticoane, mai mult decât prin cuvinte? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care răspunde autoarea, documentând Arta prieteniei prin sute de studii științifice și pe baza consultărilor cu zeci de experți.
Printre răspunsuri se află și conștientizarea, dar și aplicarea celor mai importante 6 practici care creează, dar și protejează o prietenie trainică, în care oamenii se simt ei înșiși: inițiativa, vulnerabilitatea, autenticitatea, furia productivă, generozitatea și afecțiunea. „Aceste practici mențin echilibrul între exprimarea adevărului din inima noastră și crearea spațiului în care primim adevărul din inima prietenilor noștri. (…) Dacă inițiativa duce la începerea unei prietenii, autenticitatea, furia productivă și vulnerabilitatea o susțin, iar generozitatea și afecțiunea îi dau o dimensiune mai profundă.”
Un alt aspect relevant, pentru a îmbunătăți numărul, dar mai ales calitatea conexiunilor, este înțelegerea stilului de atașament – securizant, anxios sau evitant – pe baza căruia reacționăm atât la mediu, cât și la ceilalți. Pentru că „aceasta este cheia pentru a debloca ceea ce funcționează (și ceea ce eșuează) în prieteniile tale”. În ce fel aceste stiluri modelează atât percepțiile despre ceilalți, dar și comportamentele noastre de răspuns, Marisa Franco expune pe larg în cartea Arta prieteniei. Cum ne poate ajuta știința atașamentului, supranumită „o examinare remarcabilă a epidemiei de singurătate și sfaturi utile pentru a o atenua… Un amestec încântător de studii, recomandări și umor, această carte este o lectură utilă pentru a înțelege și combate o afecțiune socială esențială„, potrivit Kirkus Reviews.
Marisa G. Franco este psiholog, profesor la Universitatea din Maryland, SUA și speaker. Scrie despre prietenie pentru Psychology Today și colaborează cu New York Times, Vice și The Telegraph.