– despre entropia lucrurilor mici-
0. ”Ficțiune” e doar un cuvânt inventat pentru ceva ce nu pare a fi realitate, dar se inspiră din realitate sau din capul tău, care la rândul lui tot realității e tributar. Faptul că poți inventa ”lumi” e doar iluzie. Nu există minciună care să nu fi fost spusă, nu există adevăr care să nu fi fost revelat. Poți eventual re-contextualiza o situație trecută, prezentă sau ipotetică, re-calibra o întâmplare și în ultimă instanță, re-interpreta un fapt deja petrecut. Prin urmare, re-contextualizarea, re-calibrarea și re-interpretarea sunt motoarele poveștii tale. Cu cât îți vei asuma mai mult ingratitudinea în care te afli, cu atât ea, povestea ta, va fi mai bună.
Singura carte care nu se substituie acestor considerații e Biblia. Și cea veche și cea nouă.
1. Autorul poartă responsabilitatea personajelor sale și nu există dubiu în această privință, ele nu pot trăi autonom, decât în cazul puțin probabil în care acest proces ireversibil de scriere a unei cărți s-ar transforma într-unul reversibil. ΔS> 0 ar deveni ΔS= 0, lucru aproape imposibil dacă nu trăiești viața lui Benjamin Button. Prin urmare, sistemul creat de tine primește căldură tot de la tine și în acest fel trebuie înțeleasă responsabilitatea pomenită mai sus. E un transfer care presupune generozitate, atenție și altruism. Adevăratele acuzații care îți pot fi aduse nu se vor referi la caracterul personajelor tale, ci la gradul tău de dedicare lor.
2. Deși vorbești limba mamei tale asta nu înseamnă că o și poți controla. Cum ar fi bine să știi, limba e un organism în sine, viu, care funcționează din interior spre exterior și nu invers. Din acest motiv –
3. Inspirația, starea de grație au de-a face cu această atingere din interior a limbii și mai puțin cu un proces divin, dacă nu ești un mistic autentic. Să scrii pe limba limbii tale e dezideratul suprem – poate suna la fel cu a-ți atinge limba cu limba, dar ai să-ți dai seama că se întâmplă atunci când ritmul, cadența, rima, echilibrul, coerența vor veni de la sine.
4. Libertatea scriitorului. Care mai exact? De a scrie despre orice în orice fel și-ar dori? De a decupa realitatea după bunul plac artistic? De a crea conținut bazat pe sistemul lui de valori? Sau pur și simplu de a da cu tifla unui cotidian anost și antipatic? Toate aceste variante sunt la fel de corecte și la fel de greșite în același timp. Singura libertate posibilă e aceea de a scrie conștient că nu ești liber. (Ia în considerare că în curând mașina va performa cel puțin la fel de bine ca tine iar truismul abia enunțat va rămâne poate singurul diferențiator.)
Paul ȚANICUI
