Editura Paul Editions aduce în atenția iubitorilor Casei Regale și nu numai, o carte document – “Cele patru anotimpuri din viața unui om” semnată de Regina Maria a României, marcând astfel 85 de ani de la moartea celei care a fost cea mai iubită regină. Alcătuită din două părți, cartea cuprinde în prima parte două povestiri: Cele patru anotimpuri din viața unui om și Crinul vieții, prin care se aduce în atenția cititorului un subiect de mare sensibilitate și întâlnit adesea în scrierile Reginei Maria: sacrificiul suprem în numele iubirii. Partea a doua a cărții cuprinde o tulburătoare prezentare a familiei regale și a ținuturilor cele mai dragi inimii sale.
Regina Maria adora să scrie și avea un talent înnăscut. Încă din copilărie îi placea să le spună surorilor sale povești și ulterior copiilor săi. Atrasă de natură și frumos, la îndemnul mamei sale s-a apucat de scris și așa au apărut primele cărți povestiri printre care și Cele patru anotimpuri din viața unui om ( scrisa între anii 1912-1913) și Crinul Vieții care a fost și prima povestire a Reginei care a văzut lumina tiparului. Publicată inițial în limba engleză în anul 1912, cartea scrisa special pentru copiii săi, a fost tradusă și în limba română și publicată în anul 1913 de către Elena Perticari Davila. Aceste scurte amintiri au apărut în diverse publicațîi ale vremii sau în Calendarul Reginei Maria.
De-a lungul vieții sale, Regina Maria a scris mult și a abordat diverse genuri literare ( romane, nuvele, povestiri, basme și poezii). Scrierile sale memorialistice au în primul rând o valoare documentară, de restituire a unor evenimente istorice la care a participat direct. A adorat România și a scris despre ea în felul ei unic, a iubit poporul român, în mod special soldații care au luptat în Primul Război Mondial, a scris despre soțul ei, Regele Ferdinand, despre cei 6 copii, despre pasiunea pe care o avea pentru case, despre experiența pe font, despre pasiunile pentru călătorit, grădinărit, despre cel mai mare hobby, călăritul, dar și-a pus pe hârtie și gândurile și momentele mai bune sau mai puțin bune pe care le-a trăit. Și a făcut-o cu multă sinceritate, dragoste și pasiune.
Personalitate complexă și puternică, Regina Maria a fost o mare iubitoare și o colecționară de artă, susținând o serie de personalități artistice și literare cu burse și bani. Scrierile memorialistice, romanele, poveștile și versuri pentru copii sunt darurile ei neasemuite pentru poporul roman. Regina Maria a ştiut să cucerească sufletul poporului român şi și-a câștigat dreptul la întreaga lui recunoştinţă. Acum, când mai trăieşte doar în amintirea celor rămaşi, scrierile Ei transmit generaţiilor viitoare măreţia sufletului celei care a fost Regina Maria a României.
Cartea “Cele patru anotimpuri din viața unui om”, de Regina Maria este disponibilă pe site-ul editurii, www.pauleditions.ro, în magazine online (Libris.ro, Elefant.ro, Librărie.net, Bookzonero, Librexro, LibrariaDelfin.ro, Carturesti.ro) și în librăriile din toată țara ( Compania de Librarii București, Carturesti, Sedcom Libris Iași, Prăvălia cu cărți) și în curând pe rafturile librăriilor Sedcomlibris Suceava (Librăriile Alexandria) și Compact Brașov (Librăriile Bookcity).
Din colecția Regina Maria apărută la editura Paul Editions mai fac parte urmatorele titluri: Gândurile mele din vremea războiului, Povești, Regina Maria, de Nicolae Iorga, Glasul De Pe Munte și Regine Încoronate (vol. 1 și vol 2). Toate cărțile sunt disponibile pe site-ul editurii http://www.pauleditions.ro/.
Editura Paul Editions a fost înființată în anul 2016. Cărțile publicate acoperă domenii diverse precum istorie, memorialistică, jurnale, biografii etc. Printre autorii de renume ai editurii se numără: Nicolae Iorga, I.G Duca, Alexandru Marghiloman, Alexandru Tzigara- Samurcas, Cristian Troncota, Paul Niculescu Mizil, Constantin Argetoianu (Seria „Memorii pentru cei de mâine”); Constantin Dimitrescu- Severeanu (Volumele „Din amintirile mele. Intimități din cercul palatului regal”) și mulți alții.