spot_img

Simpozionul „Slove Muscelene” – Ediția a XV-a 

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a fost coorganizator al Simpozionului „Slove  Muscelene” ediția a XV-a, cu tema „Transformarea bibliotecilor în hub-uri de cultură digitală”, care  s-a desfăşurat la Vila Golescu din Câmpulung Muscel, în perioada 13-14 iulie 2023. Acest eveniment  a fost iniţiat şi s-a derulat prin parteneriatul DigiLib cu Academia Oamenilor de Știință din România,  Institutul de Cercetări Avansate Interdisciplinare „Constantin Anghelescu”, Muzeul Național al  Literaturii Române, Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov. Prof. univ. dr. ing. Doina Banciu a deschis oficial evenimentul, prezentând contextul și  obiectivele simpozionului şi transmițând aprecierea și mulțumirile către cei implicați în organizarea  și susținerea manifestării. De asemenea, a fost acordată o diplomă de merit primarului Călin Ioan  Andrei, în semn de recunoștință pentru sprijinul acordat în timpul mandatului său încă de la prima  ediție a simpozionului „Slove Muscelene”. 

Prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, Președintele Academiei Oamenilor de Știință din România,  a subliniat importanța lecturii și a documentării în era digitală, evidențiind avantajele accesibilității  informației în formă digitală și responsabilitatea de a păstra spiritul viu al lecturii utilizând mijloace  actuale, precum inteligența artificială. 

Conf. univ. dr. Mireille Rădoi, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, a  împărtășit experiențele și evoluția acestei manifestări şi a subliniat importanța sa în promovarea  accesului la informație și schimbul de experiență între biblioteci prezentând motivele pentru care s-a  implicat în desfăşurarea ei încă de la cea de-a treia ediţie. Evenimentul a devenit internațional datorită  participării diverselor instituții și specialiștilor în știința informaticii, indicând importanța  managementului informației și a noilor tehnologii. „Slove Muscelene” creează punți între diferite  tipuri de biblioteci, instituții culturale și specializări, într-o perspectivă națională și internațională,  promovând dialogul intergenerațional și dezvoltarea tinerelor generații de specialiști. Mărturie a  acestor aspecte stă participarea directorilor mai multor instituţii printre care îi enumerăm pe Dragoş  Neagu (Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”, Brăila), dr. ist. Daniel Nazare (Biblioteca Judeţeană  „George Bariţiu”, Braşov), Silvan Stâncel (Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga”, Alba), Ramona  Ioana Mezei (Biblioteca Metropolitană Bucureşti). Succesul evenimentului reverberează în alte  evenimente precum festivalul „Strada de C’Arte” organizat de Biblioteca Centrală Universitară  „Carol I”. 

Discursuri evocatoare la adresa conceptului întregului simpozion structurate pe iniţiativa  digitalizării bibliotecilor din România au fost susţinute de oficialităţi precum deputatul Simona  Bucura Oprescu; dr. Ionuţ Sandu, director tehnic ICI şi pr. conf. univ. dr. Nicolae Brînzea, cercetător  ştiinţific MNLR.  

Simpozionul a continuat cu o prezentare susținută de reprezentanții Agenției pentru  Digitalizarea României, care au discutat despre finanțarea bibliotecilor în scopul transformării  digitale prin PNRR, succedată de o serie de activități, precum premierea elevilor performanţi ai Școlii  primare din Furnicoși. De asemenea, a avut loc lansarea cărții „Slove muscelene – ediție jubiliară – 15 ani”, care conține contribuţii a 50 de participanți la diversele ediții ale evenimentului, și un recital  de nai susținut de Mădălina Lupu.

Momentul culminant al simpozionului a fost acordarea Bursei „Slove” în valoare de 1 000 de  euro, care a fost câștigată de Alina Frunză de la Departamentul Colecții Speciale de la BCU Iași, sub  coordonarea dr. Ioan Milică, directorul instituţiei. Acest premiu va asigura participarea câştigătoarei  la un stagiu de pregătire profesională în străinătate. Totodată, cu acest prilej, Biblioteca Centrală  Universitară din Iaşi s-a aflat la prima participare în cadrul „Slovelor Muscelene”. 

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” mulțumește tuturor participanților, oficialităților,  academicienilor, profesorilor universitari, cercetătorilor, istoricilor, informaticienilor, directorilor  marilor biblioteci, editorilor și companiilor implicate în acest eveniment. Prin colaborarea și  contribuția lor, simpozionul a devenit o platformă de schimb de idei și experiențe, care a contribuit la  dezvoltarea bibliotecilor ca păstrătoare şi creatoare ale memoriei sociale.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508