spot_img

Turneul naţional ”O harpă de poveste”, ediția a IV-a

La final de iunie, harpista Adriana Cazacu, alături de flautistul Mihai Vaida vor susține concerte la București (28 iunie), Deva (29 iunie) și Râmnicu Vâlcea (30 iunie) într-o nouă ediție a Turneului Național ”O harpă de poveste”, care poartă numele ”Dans și fantezie”.

„Pentru ediția de anul acesta a turneului ,,O harpă de poveste” propun o călătorie muzicală alături de un prieten foarte apropiat harpei, și anume flautul. Alăturarea celor două instrumente survine firesc, acestea având o complementaritate sonoră imbatabilă. Alegerea repertoriului a decurs firesc, aproape de la sine. Flautul se prezintă ca un personaj vesel, jucăuș, dansant, în timp ce harpa învăluie auditoriul cu sonorități diafane, pe alocuri misterioase, creând o stare de visare și poezie. S-a născut astfel laitmotivul acestui turneu, intitulat ”Dans și Fantezie”. Lucrările cu caracter programatic fie aparţin respectivelor genuri, fie au fost alese pentru că au o poveste ce merită auzită. (harpista Adriana Cazacu)

Preludiu din Suita în stil vechi pentru pian, op. 3 de George Enescu, Fantezia pentru flaut și harpă de C. Saint-Saens sau Syrinx de C. Debussy se numără printre piesele alese pentru acest turneu.Precum lucrările, și harpa are o poveste aparte: „Harpa cu care am început acest turneu în anii trecuţi este o bijuterie cu parfum istoric, alături de care am avut de fiecare dată o deosebită plăcere să contribui la desfășurarea firului narativ”, spune harpista Adriana Cazacu. Turneul a pornit în 2020 de la ideea de a pune în valoare o harpă veche de aproape 200 de ani, construită de faimosul fabricant de instrumente muzicale Erard. De-a lungul acetor ani, turneul a adus în prim plan acest instrument păstrat într-o stare excepțională, care aparţine unei familii cu adânci rădăcini muzicale din România, familiei Iuşceanu-Corjos. Harpa din povesteşi-a început călătoria în România în urmă cu aproape un secol. Instrumentul păstrează inscripţia primelor harpe construite de manufactura fraţilor Erard din Londra, furnizori la acel moment ai casei regale franceze şi ai casei imperiale ruse. Povestea spune că această harpă a rămas pe teritoriul actualei Românii luată de la un ofițer german aflat în retragere la finalul celui de-al doilea război mondial, la schimb pentru un sac de merinde, fiind coborâtă dintr-o căruță pe ulița unui sat din vestul Transilvaniei, în care se afla acesta în timpul retragerii armatei germane din 1944. Prin proiectul O harpă de poveste organizatorii și-au propus readucerea la viață a acestei bijuterii, harpa cu dublă acţiune Erard, un instrument care simbolizează rădăcinile și conservarea tradiţiei muzicale românești în cel mai frumos și optimist mod. Totodată, se dorește aducerea pe scenele de concert a parfumului muzical al secolului al XIX-lea, atunci când a fost construit instrumentul. 

„Ca și edițiile trecute, ne dorim să transpunem publicul într-un univers plin de culoare, emoție și imaginație. Sperăm ca oamenii să ne asculte cu drag povestea.” (Adriana Cazacu)

În 2023, turneul O harpă de poveste începe la București miercuri, 28 iunie, de la ora 19:00, în Sala Mică a Ateneului Român. Biletele pentru concertul de la Ateneu se găsesc la casa de bilete a Filarmonicii George Enescu și online pe www.fge.org.ro/calendar

ITINERAR:

28 iunie, ora 19 – Bucureşti, Ateneul Român, Sala mică

29 iunie, ora 19 – Deva, Sala Pro Arte

30 iunie, ora 19 – Râmnicu Vâlcea, Sala Filarmonicii/Parcul Zăvoi

PROGRAM:

G. Enescu – Preludiu din Suita în stil vechi pentru pian, op. 3,  aranjament Ion-Ivan Roncea, harpă solo

J. Lauber – 4 dansuri medievale pentru flaut și harpă 

C. Saint-Saens – Fantezia pentru flaut și harpă 

E. Bozza – Image, flaut solo

C. Debussy – Syrinx, flaut solo

C. P. Basacopol – Fantezia pentru flaut și harpă 

P. Chertok – Around the clock, harpă solo

Producător: Pro Contemporania

Coproducător: Radio România

Cu sprijinul : JTI

Partener special : Culture Joy

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenția de carte, The Culture Club, Ziarul Metropolis, RFI România, Cronicari digitali, www.demilioane.ro

Parteneri culturali și organizatori locali: Filarmonica George Enescu, Primăria Municipiului Deva, Colegiul Național Decebal din Deva, Centrul  Cultural ”Drăgan Muntean” Deva, Filarmonica din Râmnicu Vâlcea.

BIOGRAFII

Adriana Cazacu – harpă

Născută în anul 1993, Adriana Cazacu și-a început pregătirea muzicală la vârsta de 10 ani, la Colegiul Național de Arte ,,Dinu Lipatti”, sub îndrumarea profesoarei Fraga Ghinea-Berbec. A absolvit Colegiul Național de Muzică ,,George Enescu” sub îndrumarea profesoarei Miruna-Elena Vidican.

Încă de la vârste fragede a susținut primele recitaluri și interviuri la Casa Radio, în cadrul emisiunii ,,Muzicieni de azi, muzicieni de mâine”, moderator Rodica Sava. A obținut premii la concursuri și olimpiade naționale. De asemenea, în 2007 a avut prima apariție televizată. În anul 2018 a terminat studiile la Universitatea Națională de Muzică din București, sub îndrumarea profesorului dr. Ion Ivan Roncea.

De-a lungul anilor, a susținut numeroase recitaluri solo și camerale la instituții prestigioase precum Palatul Suțu, Ateneul Român, Institutul Cultural Maghiar, Casa Radio, Palatul Tinerimea Română, Filarmonica de stat Sibiu, Sala Palatului, Universitatea Națională de Muzică București. Colaborări în vederea înregistrărilor cu Orchestra Națională Radio, Orchestra de cameră Radio, Orchestra Română de Tineret. Încă din liceu a început colaborări cu orchestrele din țară ca Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica din Pitești, Filarmonica din Ploiești. Membră a Orchestrei Române de Tineret din 2011, a susținut concerte pe cele mai mari scene ale lumii ca Elbphilharmonie, Berlin Philarmoniker, Brussel Philarmonic, Konzerthaus Berlin, și a participat în proiecte ca Expoziția Mondială de la Milano(ediția 2015), Turneul american, Turneul Balcanic. 

În prezent este membră Credidam si a Asociației Harpiștilor din România, membră a Orchestrei Române de Tineret și angajată a Operei Naționale din București.

Mihai Vaida – flaut

Mihai Vaida este un exponent al noii generații de muzicieni, a cărui profesionalism entuziast a primit îndrumarea renumitului flautist Ion Bogdan Ștefănescu. Câștigarea Olimpiadei Naționale de Interpretare muzicală a avut semnificația unui început promițător. Au urmat afirmări personale în concerte susținute în urbea natală, Târgu-Mureș, ca solist al Orchestrei Filarmonicii de Stat, dar și în recitaluri de flaut și de muzică de cameră. 

Membru al Orchestrei Române de Tineret, colaborator al Filarmonicii „George Enescu” și doctorand al Universității bucureștene de muzică, tânărul artist înțelege importanța studiului continuu, aprofundat, în preajma marilor maeștri ai pedagogiei instrumentului său, între care, alături de mentorul său, Ion Bogdan Ștefănescu se numără și Marko Zupan, Christian Studler, Anne Catherine Heinzmann, Matthias Ziegler, Mark Fulep, Wissam Boustany.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508