Peștera Ialomiței va găzdui, pentru a treia oară, festivalul ”The Jazz Cave Festival”, un eveniment care și-a propus să restaureze legătura organică dintre om, sunet și elementele naturii. Evenimentul va avea loc în perioada 16 – 18 august 2023 și va cuprinde concerte de jazz, dar și alte stiluri muzicale, expoziții itinerante și drumeții în stațiunea turistică Peștera – Padina. Spațiul spectaculos din Muntele Bătrâna va răsuna, încă o dată, pe acorduri de jazz, invitând publicul să experimenteze acustica unică a acestei incinte naturale. Festivalul va omagia diversitatea artei sunetelor improvizatorice printr-un program complex de trei zile de recitaluri susținute de formații apreciate din România, Bulgaria, Albania, Azerbaidjan, Italia, Irlanda, Olanda, dar și SUA și Japonia. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.
Rezonanța peșterii Ialomiței, cu arhitectura ei naturală de cupolă, amplifică efectul muzicii, oferind o experiență unică iubitorilor jazz-ului, dar și o rezonanță spirituală, intrarea în peșteră fiind străjuită de Mânăstirea Ialomiței, un spațiu sacru ctitorit în secolul al XVI-lea de voievodul Țării Românești.
Biletele sunt în valoare de 75 de lei pe zi (pentru recitalurile zilnice din peșteră) sau 150 lei (abonament cu acces la toate evenimentele festivalului) și sunt disponibile pe platforma Enterix: https://shorturl.at/lprvU. Biletele includ accesul la concertele și evenimente conexe din Padina, vizitarea Peșterii, a expoziției și o degustare de vin.
Peștera Ialomiței, supranumită și „Peștera Regilor”, este un spațiu cunoscut încă din antichitate și regăsit în numeroase izvoare istorice, peștera având un loc special în scrierile arheologice, geografice dar și de explorare a folclorului românesc. În plus, în Parcul Național Bucegi se află și alte obiective turistice importante precum Babele, Sfinxul, Cheile Tătarului, Crucea Eroilor, Lacul Bolboci, așadar un circuit complet de vacanță, atât cultural cât și de explorare a uneia dintre cele mai frumoase zone montane a României.
Line up The Jazz Cave Festival 2023:
Miercuri, 16 august
Cătălin Milea – Tetrismatic (România), Yukako Yamano (Japonia), AVA Trio (Olanda), Sorina Rotaru & Alex Olteanu (România), Soul Serenade (România), Andrei Petrache Trio (România).
Joi, 17 august
Noise Linguistix (Bulgaria), Sokol Prekalori (Albania), Nico di Battista (Italia), Groove Garden (România), Jesse Davis Quartet (SUA), Koszika & Szasz Csaba (România), Aleka & Chris Guilfoyle (Irlanda), Opening Theory (România).
Vineri, 18 august
Koszika & Hotshots (România), Rain Sultanov & Shahin Novrasli (Azerbaidjan), Irina Sârbu Band (România), Ovi & Popfolklorica (România), Cristi Horia & Sorin Romanescu, Andrei Irimia trio (România).