Asociaţia Uniunea Editorilor din România implementează Proiectul strategic „PRO-EDIT: Program de formare şi sprijinire a angajaţilor pentru o practică EDITorială PROfesionistă„, care va fi finanţat din Fondul Social European (FSE), în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 (POS DRU), Axa prioritară 3 – „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor”. Beneficiarul proiectului va fi Uniunea Editorilor din România, iar grupul ţintă căruia i se adresează vor fi angajaţii din sectorul editorial şi din domenii de activitate adiacente (librării, biblioteci, tipografii etc.), însumând un total de 1000 de persoane. Proiectul „PRO-EDIT: Program de formare şi sprijinire a angajaţilor pentru o practică EDITorială PROfesionistă” va fi implementat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Romania şi L’Université Paris 13/Lab SIC.
Proiectul va avea o durată de 36 de luni şi o valoare totală eligibilă de 12.597.640 lei, din care un procent de 98% este reprezentat de valoarea finanţării nerambursabile acordată din Fondul Social European (FSE).
Obiectivul general al proiectului îl constituie creşterea adaptabilităţii şi competitivităţii angajaţilor din sectorul editorial şi din domenii de activitate adiacente, prin participarea la cursuri de formare profesională, facilitându-se, astfel, cumularea de cunoştinţe, dezvoltarea unor abilităţi ale angajaţilor şi dezvoltarea de aptitudini care să favorizeze îmbunătăţirea performanţelor individuale, în concordanţă cu aspiraţiile lor profesionale, precum şi promovarea formelor flexibile de organizare a muncii.
În vederea atingerii obiectivelor proiectului, vor fi implementate mai multe activităţi: se vor realiza cursuri de perfecţionare şi specializare pentru angajaţii din sectorul editorial; se vor organiza sesiuni de lucru şi conferinţe pentru specialiştii din sectorul editorial şi din domeniile de activitate adiacente; se vor organiza schimburi de experienţă în străinătate, pentru învăţarea unor metode noi de lucru şi adaptabilitatea la modelele de bună practică europene; se vor elabora manuale şi ghiduri – instrumente de formare profesională specifică angajaţilor din sectorul editorial; se vor organiza campanii de informare şi conştientizare ce vor cuprinde activităţi pentru promovarea principiului egalităţii de şanse şi activităţi pentru îmbunătăţirea adaptabilităţii angajaţilor din sectorul editorial la inovaţiile tehnologice şi organizaţionale.
Prin implementarea acestui proiect se vor realiza o serie de materiale tipărite (6000 de manuale pentru profesii din sectorul editorial; 4000 de ghiduri de bună practică europeană în sectorul editorial), se vor efectua studii şi cercetări în vederea îmbunătăţirii adaptabilităţii angajaţilor din sectorul editorial şi se vor pune bazele unui centru naţional de perfecţionare şi specializare a angajaţilor din sectorul editorial şi din domeniile de activitate adiacente.