Miercuri, 17 mai 2023, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc lansarea volumului ”Făclia de smalț. Recomandări iubitoare într-un secol dezordonat” de Teodor Baconschi, apărut de curând la Editura Polirom. Vor vorbi, alături de autor: Bogdan Tătaru-Cazaban, Nona Rapotan
„Recomandările iubitoare” din acest volum sunt tot atâtea exerciţii de admiraţie. În răspăr cu duhul demolator şi resentimentar al epocii, Teodor Baconschi recomandă autori, artişti şi gânditori, cărţi şi filme de neocolit. Cu mână sigură, alege ce-i mai bun, creionând astfel un adevărat canon cultural. În acest panteon subiectiv se regăsesc Stendhal şi Camus, Monseniorul Ghika, Nicolae Steinhardt şi Robert Schuman, Nicolás Gómez Dávila şi Martin Buber, Jacob Taubes şi Olivier Clément, Federico Fellini şi Horia Bernea… Marii autori sunt elogiaţi alături de exegeţii lor: Epictet şi Ioana Costa, Grigorie Palama şi Preasfinţitul Ignatie Trif, James Joyce şi Mircea Mihăieş, Mircea Eliade şi Wilhelm Dancă. Teodor Baconschi nu-i uită nici pe truditorii în câmpul erudiţiei academice, ci laudă izbânzile unor Corin Braga, Alexander Baumgarten, Aurelian Crăiuţu, Eugen Ciurtin sau Bogdan Tătaru-Cazaban.
„Textele lui Teodor Baconschi au o eleganţă clasică. Nu mă refer doar la stilul elevat şi la ritmul perfect al frazei, ci mai ales la echilibrul, seninătatea, surâsul homeric sau patriarhal care însoţesc cele mai grave subiecte. Niciodată încrâncenat sau vulgar, adesea superior ironic, dar fără maliţie, Teodor Baconschi nu urmăreşte să demonstreze nimic, dar reuşeşte să edifice. Ca orice om inteligent, are oroare de concluzii (vouloir conclure e marca proştilor, credea Flaubert), ceea ce nu înseamnă că practică un relativism dezangajat, întrucât este creştin în chip asumat. Concluziile îi aparţin lui Dumnezeu; nouă ne revin aproximările, încercările (eseurile), recomandările.” (Adrian Papahagi)
Teodor Baconschi
Născut la București, 14 februarie 1963.
Masterat și doctorat în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris‑Sorbonne (Paris IV, 1995, magna cum laude). Studii postdoctorale la New Europe College (București, 1996).
Carieră diplomatică: ambasador al României la Sfântul Scaun, Ordinul Suveran de Malta și Republica San Marino (1997‑2000); director general MAE (2001‑2002); ambasador al României în Republica Portugheză (2002‑2004); secretar de stat pentru Afaceri Globale (MAE, 2004‑2006); consilier prezidențial (2006‑2007); ambasador al României în Republica Franceză și Principatul de Monaco (2007‑2009); ministru al Afacerilor Externe (24 decembrie 2009 – 24 ianuarie 2012); ambasador în Centrala MAE (2015‑2023).
Publicații sub semnătura de autor Teodor Baconsky: Le rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque, Desclée de Brouwer, 1996; Râsul patriarhilor. Eseu despre râs în patristica greacă, Anastasia, 1996; Iacob și îngerul, Anastasia, 1996; Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinței, Anastasia, 1997; Turn înclinat. Fragmente de arheologie profetică, Curtea Veche, 1999; Roma caput mundi (împreună cu Horia Bernea), Humanitas, 2000; Pe ce lume trăim, Pro, 2004; Insula Cetății. Jurnal parizian, Curtea Veche, 2005; Despre necunoscut, Humanitas, 2007; 111 incursiuni în cotidianul românesc (ilustrații de Devis Grebu), Curtea Veche, 2009; Biserici de lemn din Maramureș, album UNESCO, 2010.
Publicații sub semnătura Teodor Baconschi: Creștinism și democrație, Curtea Veche, 2011; Legătura de chei. O mărturie diplomatică (în dialog cu Armand Goșu), Curtea Veche, 2013; Facebook. Fabrica de narcisism, Humanitas, 2015; Anatomia ratării. Tipuri și tare din România postcomunistă (în dialog cu Dan‑Liviu Boeriu), Humanitas, 2016; Cetatea sub asediu. Însemnări despre credință, rațiune și terorism, Doxologia, 2016; Fascinația tradiției. Studii patristice și de istorie a religiilor, Lumea Credinței, 2017; Mic almanah al marilor oameni (pe care i‑am cunoscut), Polirom, 2018; Darul desăvârşit. Gânduri despre civilizația creștină, Doxologia, 2018; 365 de lămuriri în compania lui Laurențiu‑Ciprian Tudor, Polirom, 2018; Mărturii încrucișate. Faptul creștin în era smartphone (în dialog cu Răzvan Bucuroiu), Lumea Credinței, 2018; Averea bunei educații, Univers, 2019; Efectul de lupă. Câteva priviri asupra culturii contemporane, Polirom, 2020. Seria de autor Teodor Baconschi, Scrieri (volumele 1‑4), Spandugino, 2021‑2022.
Decorații: Comandor al Ordinului Pius IX (Vatican), Ordinul Sfintei Agatha (San Marino), Comandor Stella della solidarietà italiana, Cavaler al Ordinului de Merit (Portugalia), Comandor al Legiunii de Onoare (Franța), Cavaler al Ordinului Serviciul Credincios (România).
Membru în Asociația Internațională de Studii Patristice (Paris) și în Uniunea Scriitorilor din România.