Ambasada României în Republica Italiană, în parteneriat cu Biblioteca Europeană din Roma, Editura Italo Svevo din Trieste și Accademia di Romania in Roma, organizează prezentarea volumului “Male a Est” a tinerei scriitoare Andreea Simionel – candidată la Premiul Strega 2023. La evenimentul ce va avea loc joi, 11 mai 2023, ora 17:30, la Biblioteca Europeană din Roma din Via Savoia 13-15, alături de scriitoare, va fi prezent criticul literar și jurnalistul Gioacchino De Chirico.
Cartea de debut, Male a Est, este un roman despre consecințele emoționale ale emigrării din care reies lacerările, oportunitățile, pierderile, dar, mai presus de toate, acest roman evidențiază traumele unei noi limbi care se confruntă și înlocuiește limba maternă. Protagonista este o adolescentă care locuiește în România cu mama și sora ei, în timp ce tatăl ei a emigrat la Torino din motive profesionale. Din Italia sosesc, ca niște mici instantanee, programele de televiziune, jucăriile, coletele trimise de tată. Până când familia decide să se mute la Torino, iar Italia devine o realitate mult mai complexă.
Andreea Simionel s-a născut în 1996 în România. Locuiește la Torino din 2007. Nuvelele sale au apărut în revistele literare „effe – Periodico di Altre Narrattività”, „Altri Animali”, „Verde” și „Nazione Indiana”. În 2021 câteva povestiri i-au fost tradusă în germană în antologia literară Literatur Tandem. În 2023 participă la Premiul Strega, trecând de prima selecție.
Participarea la eveniment este liberă în limita locurilor disponibile. Mai multe informații despre eveniment pot fi găsite accesând site-ul https://www.bibliotechediroma.it/opac/news/male-a-est/32725