spot_img

Oskaras Koršunovas la Teatrul Național din Timișoara

Celebrul regizor Oskaras Koršunovas montează pentru prima dată în România, la Teatrul Național din Timișoara, unde a început deja repetițiile pentru un nou spectacol. Prezența acestui personaj revoluționar al teatrului european pe scena Naționalului din Timișoara reprezintă un nod istoric pentru Teatrul Național, de provocare, cât și de confirmare a statutului său profesional la nivel internațional. 

Oskaras Koršunovas este o voce puternică în regia mondială de teatru, cu un cod estetic unic și cu un  limbaj teatral identitar, abordând teme esențiale pentru societate și descoperind mereu formule de a stârni determinarea publicului, abolind granițe, așa cum o dovedesc premiile internaționale de teatru – pentru „Noi realități teatrale”, premiul Meyerhold, premiul Crucea scenei de aur și multe altele care i-au fost decernate regizorului lituanian, între cele peste 40 de distincții naționale și internaționale care îi marchează cariera. Koršunovas înfățișează urgența noilor tehnici teatrale. Crezul regizorului este acela de a monta texte clasice ca piese contemporane. Așa cum declara într-un interviu, Koršunovas consideră că „Teatrul contemporan trebuie să reflecte actualitatea și uneori chiar s-o ia înaintea timpului, să prezică viitorul și să acționeze ca un avertisment”. Teatrul lui este un teatru al revoltei, un teatru al schimbării, un teatru de atitudine, un teatru profund și răvășitor, un teatru care, așa cum afirmă filosoful Leonida Donskis, „rămâne modern și ușor de recunoscut, în ciuda faptului că este tulburător și profund… În vremurile noastre de tehnologie avansată, astfel de miracole existențiale care durează o oră sau două și se termină în șoc și revelații etice sunt posibile numai în teatru”.

Oskaras Koršunovas a montat peste 70 de spectacole, pe care le-a prezentat în turneu atât în țara natală, cât și în Franța, Spania, Germania, Italia, Portugalia, Austria, Japonia, China, Israel, Coreea de Sud, Brazilia, SUA. Este o personalitate multi-premiată a celor mai importante festivaluri de teatru ale Europei, în special Festivalul de la Avignon și Festivalul de la Edinburgh. În 1998, fondează, împreună cu câțiva tovarăși cu același tip de gândire o companie de teatru independent; Teatrul Oskaras Koršunovas va deveni în scurt timp una dintre cele mai importante scene ale Lituaniei, cu un repertoriu foarte bine închegat, prezentând spectacole asumat contemporane, atât pe texte de actualitate, cât și pe texte clasice. 

Actori consacrați ai Teatrului Național – Ion Rizea, Claudia Ieremia, Marin Lupanciuc, Flavia Giurgiu, Cătălin Ursu, Matei Chioariu, Daniela Bostan, Roberta Popa, Mirela Puia, Cristian Szekers, Ionuț Iova, Darius Zet, Oana Antonovici, Costa Tovarnisky –, cărora li se adaugă Cristina Chiperi, Iulia Ioana, Alexandru Romescu, Oana Iovița, Alexandru Negrea, Otniel Floruț, Teodor Cauș, Vlad Vajdovici, Răzvan Săbiescu, Sergiu Vernica, Rareș Rusan, Sabine Osanitzky și Tania Ionescu – studenți ai Facultății de Muzică și Teatru, au început această călătorie teatrală formativă împreună cu Oskaras Koršunovas. Aceștia sondează un univers cu care ne intersectăm din ce în ce mai mult – o lume a dezrădăcinaților, a prigoniților, a celor care plecă să lucreze în alte țări. Pe scenă au loc povești ale personajelor din exodul contemporan, pe textul dramaturgului lituanian Marius Ivaškevičius, în traducerea și adaptarea Ralucăi Rădulescu.

Prin acest proiect, Teatrul Național din Timișoara lansează în cadrul Capitalei Europene a Culturii tema diversității și a multiculturalității, a multilingvismului pe fondul unei realități dure și în mișcare la nivel mondial. 

Premiera spectacolului este programată în 22 iunie 2023, pe scena Sălii Mari, de la ora 19. Biletele vor fi puse în vânzare începând cu 22 mai.

Fototgrafii: Adrian Pîclișan / TNTm

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508