La Editura Tracus Arte a apărut volumul ”Izvoare biblice”, de Ion Ianoși.
”Ce rol i se va atribui însă lui Iona? El este profetul înțelept și fals, prins în capcana confruntărilor universale, singurul care ia mascarada în serios și este sacrificat pentru că o ia în serios, mesagerul care cade victimă mesajului transmis, sluga doar mustrată câtă vreme dorește libertatea, dar anihilată în urma serviciului prestat cu credință. Iona este martorul care piere pentru ca să nu se deconspire o contrafacere și pentru ca ea să devină totuși publică, numai că într-o versiune înfrumusețată, care să-i povățuiască pe urmași să fie mai docili și mai răbdători. Iona își depășește însă rolul, îl interpretează cu destulă viclenie, cu imprevizibile adăugiri de text și, mai ales, accente de subtext. Lăudându-și pe față Cârmuitorul, el îl mai și acuză în taină; I se supune și se răzvrătește împotriva Lui; prezice o istorie reală care nu poate fi acceptată; anticipează o lege adevărată doar în sens de adeverită, necroită altminteri pe măsura omului; ajunge profetul unei necesități sufocante!
Și ce rol i se atribuie lui Yahweh? El este necesitatea însăși, adesea cruntă, sângeroasă, destructivă, care năruie cetăți și imperii, ucide indivizi și șterge popoare de pe fața pământului, într-o dezlănțuire pe care oamenii o resimt mai întâi ca absurdă, iar apoi se simt datori s-o explice și s-o justifice.” Ion Ianoși