spot_img

Aniversare Teatrul Stela Popescu – 7 ani

Pe 28 aprilie 2016 lua naștere Teatrul Stela Popescu, la acel moment celebra actriță română de comedie care era Stela Popescu aflându-se foarte aproape de el şi fiind practic co-semnatarul actului de naștere a unei noi instituții de cultură a Primăriei Capitalei.

            Actorul Cristian Șofron, directorul general al teatrului declara la aniversare : “Este o bucurie să conduci un teatru tânăr – iar 7 ani e o aniversare foarte frumoasă. Este altfel decât să te afli la cârma unei instituții de tradiție. Pe de o parte nu ești ajutat de istorie, dar pe de altă parte nici nu simți presiunea înaintașilor. Așadar, Teatrul Stela Popescu oferă bucurie atât publicului cât și celor care lucrează pentru el, pentru că are în față exact această provocare a orizonturilor deschise, a lipsei de constrângeri, a diversității repertoriale, iar în această perioadă și a… diversității spațiilor de joc. Nu pot decât să-i doresc cât mai mulți ani, cât mai multe și valoroase premiere și la cât mai mulți spectatori.”

În primăvara anului 2016, Teatrul Stela Popescu s-a născut din pasiunea nemărginită pentru scenă, dragostea pentru public şi artişti a marii personalități culturale care i-a dat numele – o actriţă completă, care captiva şi inspira, schimbând cu naturalețe registrele artistice.

            De-a lungul istoriei sale, teatrul a fost condus de Smaranda Oțeanu-Bunea, Andrei Lazăr, Nicolae Pungă, pentru ca din 2021 directorul general al teatrului să fie actorul Cristian Șofron.

            În spiritul celei care i-a dat numele, Teatrul Stela Popescu este astăzi un spațiu deschis tuturor posibilităților de expresie teatrală. Producțiile acestuia aduc pe scenă atât artiști consacrați, cât și creatori tineri, la început de carieră, iar textele alese pentru a fi puse în scenă – aparţinând dramaturgiei clasice, moderne şi contemporane – îi provoacă atât pe iubitorii de teatru, cât și pe împătimiții spectacolelor de dans și muzicale să fie martorii unor reprezentaţii cu suflu nou şi spectaculoase.

            În repertoriul actual al teatrului se găsesc piese clasice precum Conu Leonida (1880 – 2023) de Ion Luca Caragiale, regia Radu Popescu,  Ceapa, după „La cipolla” de Aldo Nicolaj, în regia lui Dan Tudor, A douăsprezecea noapte de Shakespeare, realizat în parteneriat cu UNATC, regia Luiza Dabija,  Dragostea celor trei portocale, basm tragicomic după o schiță de Carlo Gozzi, regia: Michele Modesto Casarin, dar şi dramaturgie internațională recentă, respectiv titluri precum Cock de Mike Bartlett, în regia lui Tony Adam Horațiu, Equus de Peter Shaffer, în românește de Adrian Nicolae, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Barbă Albastră, adaptare după Max Frisch, în regia lui Alexander Hausvater, sau dramaturgie românească – Anatomia unui clișeu, adaptare după un text de Alexandru Doru Spătaru, regia și adaptarea scenică Chris Simion – Mercurian, Hoțul de Mărgăritare, adaptare după Valeriu Anania, regia Amalia Ciolan. Din repertoriu nu lipsesc piese muzicale originale precum Femeia, eterna poveste, pe un scenariu de Ema Stere, regia Attila Vizauer, dar și spectacole pentru copii, precum Revolta poveștilor, adaptare după un text de Sînziana Popescu, în regia lui Tony Adam, Micul Prinț, adaptare după povestea lui Antoine de Saint-Exupéry, un concept teatru – dans de Ioana Macarie, Lampio și Grăuntele de Lumină după o poveste de Victoria Pătrașcu, regia Tony Adam şi Maya și Elfie, o poveste de Crăciun, regia și coregrafia: Ioana Macarie. Un alt element special prezent în programul teatrului începând din 2023 este spectacolul de poezie și muzică, primul titlu prezentat fiind Aplauze pentru poet, pe scenă… Nichita Stănescu.

            Dacă o parte dintre producţiile teatrului se adresează copiilor și părinților deopotrivă, susținând paliere diferite de receptare a actului artistic, altele dimpotrivă se impun atenţiei publicului adult prin soluţii teatrale surprinzătoare, prin calitate artistică fără compromisuri şi prin originalitate.

            Alături de trupa fixă de actori a Teatrului Stela Popescu – Irina Cărămizaru, Tudor Cucu Dumitrescu, Cătălin Frăsinescu, Manuela Hărăbor, Ana Maria Ivan, Crina Matei, Cristi Neacșu, Sorin Aurel Sandu – în producțiile teatrului apar numeroși actori invitați. 

            Nu în ultimul rând, elementul surprinzător care definește Teatrul Stela Popescu în primăvara în care împlinește 7 ani este faptul că spectacolele sale se joacă pe diverse scene ale teatrelor bucureștene – Palatul Național al Copiilor, Teatrul Metropolis, Teatrul Nottara, Teatrul Constantin Tănase, Sala ARCUB și nu numai… adresa exactă la care puteți vedea spectacolele sale putând fi găsită oricând pe www.teatrulstelapopescu.ro.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508