În perioada 6 – 11 mai 2023, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Radio Cluj, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Palatul Culturii din Târgu Mureș, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar din Sfântu Gheorghe și Societatea Română de Radiodifuziune din București, prezintă turneul național „EUROPEAN JAZZ SOCIETY. RAMONA HORVATH Quartet ft. TONY LAKATOS”, turneu susținut de grupul pianistei Ramona HORVATH (România/Franța), care include pe Nicolas RAGEAU (contrabas – Franța) și Minchan KIM (baterie – Germania) și-l are ca solist invitat pe celebrul saxofonist Tony LAKATOS (Germania). AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentului.
Turneul se va desfășura după cum urmează:
CLUJ-NAPOCA, 6 mai 2023, ora 19:00
SALA RADIO, Strada Donath nr. 160
Eveniment de deschidere a turneului național “Ramona Horvath Quartet ft Tony Lakatos” – eveniment organizat în parteneriat cu Radio Cluj și Asociația Autism Transilvania, în cadrul celei de-a IX-a ediții a proiectului SUFLET ÎN CULORI. Concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism. În deschiderea concertului Trupa MODIWO acompaniați de tineri Ambasadori ai Asociației Autism Transilvania din Cluj-Napoca va susține un moment muzical. Biletele sunt disponibile pe www.ENTERTIX.ro și www.MYTICKET.ro. Fondurile obținute în urma vânzării biletelor vor fi direcționate către Asociația Autism Transilvania pentru a susține programul „Vreau să fiu independent!”, program care va oferi copiilor și tinerilor cu autism posibilitatea de a intra în contact cu diverse meserii, prin 5 ateliere vocaționale. Toate eforturile sunt îndreptate spre dezvoltarea, în timp, a unui serviciu permanent de ateliere protejate/economie socială și mediere pentru încadrarea în muncă, fie independentă, fie asistată parțial sau total.
TÂRGU MUREȘ, 8 mai 2023, ora 19:00
PALATUL CULTURII, Piața Victoriei nr. 1
Cel de-al doilea eveniment din cadrul turneului național “Ramona Horvath Quartet ft Tony Lakatos” – eveniment organizat în parteneriat cu Palatul Culturii din Târgu Mureș. Mai multe informații pe www.palatul-culturii.ro
SFÂNTU GHEORGHE, 9 mai 2023, ora 19:00
TEATRUL ANDREI MUREȘANU, Str.Kőrösi Csoma Sándor NR. 10
Cel de-al treilea eveniment din cadrul turneului național “Ramona Horvath Quartet ft Tony Lakatos ” – eveniment organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe și Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar din Sfântu Gheorghe. Biletele pot fi achiziționate pe www.EVENTIM.ro
BUCUREȘTI, 11 mai 2023, ora 19:00
SALA RADIO, Strada General Berthelot nr. 60-64
Evenimentul de închidere a turneului național “Ramona Horvath Quartet ft Tony Lakatos” – eveniment organizat de Societatea Română de Radiodifuziune și Orchestrele și Corurile Radio România în cadrul stagiunii 2022-2023 și promovat și susținut de Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură. Biletele pot fi achiziționate pe www.IABILET.ro
***
Despre turneu:
La baza acestui proiect stă ideea unei comuniuni interculturale, în care un grup european, alcătuit din muzicieni de renume internațional, din diferite țări europene (Franța, Germania, Ungaria și respectiv România), se reunesc sub semnul muzicii și al creației spontane, pentru a dialoga în limbajul universal al muzicii, îmbinând elemente specifice din cultura și universul fiecăruia dintre cei patru muzicieni. Turneul se desfășoară in jurul zilei de 9 mai, Ziua Europei, această dată fiind aleasă în mod special pentru a sublinia unitatea Europei, comuniunea și colaborarea între artiștii europeni, în spiritul unei muzici care se va creea și derula spontan, într-o maniera organică, creând astfel momente unice de simbioză și dialog, pe scenă în fața publicului. Data de 9 mai reprezintă deasemenea, și ziua victoriei, ziua în care cel de-al doilea Război Mondial a luat sfârșit. După anii 50′ și până la căderea comunismului în toate țările din estul Europei, muzica de jazz a fost extrem de redusă la tăcere, până în punctul de a fi interzisă. Muzicienii din toate aceste țări nu s-au lăsat descurajați și au căutat inspirație în muzicile lor naționale, creând astfel o identitate europeană. Astăzi, muzica de jazz a devenit o muzică internațională, de circulație largă pe tot mapamondul. „European Jazz Society” își dorește să reunească și să promoveze cu precădere muzicienii europeni de jazz, care pe de o parte reprezintă cu legitimitate muzica de jazz de tradiție, iar pe de altă parte aduc prin personalitatea lor un suflu nou, inovator, personal. Ramona Horvath inițiatoarea grupului „European Jazz Society” își propune ca în fiecare an să reunească muzicieni diferiți din Europa, pentru a facilita cât mai mult colaborările și schimburile de experiențe muzicale dintre muzicienii europeni de jazz.
Despre artiști:
„…Unul dintre cei mai originali pianiști din Paris…” (Jazz Hot)
„ …muzicalitate maximă, tehnică impecabilă și tuseu de catifea…” (Jazz Magazine)
RAMONA HORVATH este stabilita la Paris unde s-a impus deja ca unul dintre cei mai activi muzicieni de pe scena jazz-ului francez și este in plina ascensiune pe scenele europene. Ea are o activitate concertistica atat in salile mari de concerte din Europa (Sala Radio ORF din Viena, Opera Nationala Maghiara din Cluj, Ateneul Roman, Bosendorfer Hall din Viena, Grand Theatre d’Angers, Palazzo Madama Torino, …etc) , in festivaluri (Franta, Italia, Spania, Austria, Portugalia, Belgia, Ungaria …) dar si in cele mai cotate cluburi de jazz din Europa (Lisabona, Viena, Roma, Paris ..). Până acum, ea a lansat la celebra casa de discuri franceza ‘Black&Blue”, trei albume în formule diferite: trio, cvartet și duo, primite cu căldură de presă (Libération, Jazz Magazine, Jazz Hot, Pianiste Magazine, Classica, Télérama…). Cel mai recent album al ei „Le Sucrier Velours” (în duo cu contrabasistul francez Nicolas Rageau) a fost unanim lăudat și de presa internațională SUA, Austria, Ungaria, Olanda, România…etc.
Ramona a absolvit Conservatorul de Muzică din București și este în prezent unul dintre cei mai cunoscuți pianiști de jazz virtuozi români, cu un repertoriu muzical variat. A fost studenta și apoi partenera de scenă a celebrului pianist Jancy Korossy, recunoscut mondial, alături de care a susținut numeroase concerte la două piane, în România și în străinătate (Germania, Austria, Ungaria, Italia, Spania, Portugalia…). Cei doi pianiști au înregistrat un album la compania „Electrecord”, intitulat „Dor De Acasa” (2008), album premiat „Cel mai bun disc de jazz al anului” (România, 2009). Ramona a atras atenția și televiziunii naționale române TVR – prin posturile Internațional si Cultural, care au difuzat mai multe portrete/documentare despre cariera pianistei intitulate „Români de succes din diaspora”. Recent, Ramona Horvath a apărut și la televiziunea franceză TV5. Pentru mai multe detalii puteți vizita site-ul artistei: www.ramonahorvath.com
TONY LAKATOS – este considerat unul dintre cei mai importanti saxofonisti tenor ai zilelor noastre, cu o cariera impresionanta, prim solist al Frankfurt HR Big Band, a colaborat cu imensi muzicieni de jazz pe toate scenele lumii, ca de ex Al Foster, Billy Hart, George Mraz, Billy Drummond, Anthony Jackson, Joe Lovano, Michael and Randy Brecker, Cecil McBee, Kirk Lightsey, Dave Kikoski, The Mingus Big Band, Art Farmer, Kenny Werner… Laureat al premiului presei germane „Deutsche Schallplatten Preis” (2009) , concerteaza pe toate meridianele in diferite formatii , in nume propriu sau ca si invitat de onoare (guest star). Pana in prezent Tony Lakatos a inregistrat ca si leader si side man, in jur de 300 de albume. Este invitat sa sustina workshop uri si masterclass in toate colturile lumii: Rotterdam, Amsterdam, Arnheim Konservatorium (Olanda); Graz, Wien Konservatorium (Austria); Fredericksburg Mary Washington College (USA); Royal Academy of Music London, Birmingham Music Depart. (UK); Bela Bartok Music Academy Budapest (Hungary); Yamaha School Hamburg, Hochschule für Musik Nürnberg (Germany); Saxophone Society Bangkok (Thailand); Seoul (South Korea) și Taipei (Taiwan).
NICOLAS RAGEAU Contrabasist parizian foarte activ, a acompaniat, colaborat și/sau înregistrat cu celebri muzicieni precum : Johnny Griffin, Benny Golson, Kenny Wheeler, Stéphane Belmondo, Paolo Fresu, Manu Katche, Michel Graillier, Alain Jean.-Marie, André Villeger, Valery Ponomarev, Peter Bernstein, Yannick Rieu, Tony Lakatos, Karl Martin Almqvist, George Brown, Oliver Johnson, Frank Gant, Sara Lazarus, Sofie Sorman, Anne Ducros. . . Între 1994 și 2000 s-a stabilit la New York timp in care a participat activ la primele ore ale clubului de jazz „Small’s” devenind astfel unul din muzicienii de referinta ai acestui club. La acea vreme, împreună cu saxofonistul Grant Stewart, făcea parte dintr-un cvartet franco-american care a făcut turnee în Franța și Europa din 1996 încoace. Activitatea sa a fost până acum foarte importantă în cluburile de jazz pariziene (Petit Opportun, Sunset/Sunside, New Morning, Franc-Pinot, La Villa, Bilboquet, 38 Riv’, Caveau de la Huchette, Petit Journal St Michel și Montparnasse. . . ). Timp de câțiva ani a fost membru al orchestrei casei a celebrului Duc des Lombards. De asemenea, a fost prezent la numeroase festivaluri din Franța și din străinătate (Marciac, Montlouis, JVC/Paris La Villette, Radio-France, Roma Jazz Festival, Bucharest Jazz Festival, Santa Lucia Jazz Festival, Pamplona/St Fermin Jazz Festival, Toledo Jazz Festival, etc.), și pe scenele multor orașe europene (Madrid, Lisabona, Budapesta, Viena, Bruxelles, Frankfurt, Stuttgart, etc.). Din 2015 Nicolas a investit enorm în colaborarea cu pianistă virtuoza Ramona Horvath. Au înregistrat impreuna pana acum 3 albume și în prezent desfășoară mai multe proiecte în duo, trio sau cvartet.Nicolas a înregistrat două albume sub numele său, unul la începutul anilor 2000, intitulat „Made in France”, cu saxofonistul Grant Stewart și trompetistul Joe Magnarelli, un album primit cu căldură de presă. În 2013, Nicolas a lansat un alt album intitulat „La complainte de la Tour Eiffel”, alaturi de Alain Jean-Marie, Clotilde Rullaud si Philippe Soirat. In 2019, a înregistrat un album duo în colaborare cu pianista Ramona Horvath, „Le Sucrier Velours”. Nicolas Rageau apare pe circa 20 de albume, fiind și subiectul a două portrete în presa de specialitate franceză Jazzman și JazzHot.
MINCHAN KIM – tânăr baterist excepțional stabilit în Germania (de origine sud coreean), face parte din noua generație de muzicieni puternic legați de tradiția jazzului dar care aduc un val nou. De câțiva ani face parte din grupul celebrului saxofonist Jesee Davis alături de care a întreprins numeroase turnee în toată lumea. În paralel acompaniaza și colaborează deja cu nume mari precum: Kenny washington (vocal), Alain Jean Marie, Jim Snidero, Gael Horellou, Damon Brown, Martin Jacobsen, Pierrick Pedron, Sara Lazarus, Martin Speake, Paul Kirby, etc., a participat până în prezent în diferite festivaluri precum: The Edinburgh Jazz Festival, Beijing Jazz Festival, London Jazz Festival, dar și în numeroase cluburi de jazz de top din Europa precum Marians jazz room (Bernin Switzerland) Ronnie Scotts, Pizza Express, The Jazz Bar (UK), Unterfahrt, Jazz Keller, Birdland (Germany),etc.
Organizator: Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România
În parteneriat cu: Radio Cluj, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Palatul Culturii din Târgu Mureș, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe, Institutul Maghiar, Societatea Română de Radio Difuziune din București și Orchestrele și Corurile Radio România.
Parteneri Media Naționali: Trinitas Tv, Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, Radio Trinitas, Radio Clasic, Itsy Bitsy Radio, AGERPRES, spotmedia, PressOne, Zile și Nopți, Fest.ro, Revista Leviathan și Connect Arts
Parteneri Media Cluj-Napoca: Visit Cluj-Napoca, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj-Napoca, TVR Cluj, Via Cluj Tv, Radio România Cluj, Radio Renașterea, InfoTrafic Cluj, EBS Radio, EBS Media, Cluj Media, Media 9, PMA Invest, The Woman, Cluj 24h, Cluj.ro, Inspire Now, I like Cluj, Afaceri.news, Știrile Transilvaniei, Cluj Today, Clujul de buzunar, Bună Ziua Cluj, Munteanu Recomandă, I Love Cluj, și Entertix.
Parteneri Media Târgu Mureș și Sfântu Gheorghe: CityTv, Radio Târgu Mureș, Radio We, Cuvîntul Liber, Zi de Zi Mureș și Out în Mureș
Parteneri Media București: Revista Femeia, Revista Tango – Marea Dragoste, SensoTV, Revista Actualitatea Muzicală a UCMR, LiterNet.ro, BookHub, Verbs describe us, Literomania, Jurnalul Bucureștiului, Iqads, Catchy, InOras.ro, AgentiadeCarte.ro, PRwave, Onlinegallery.ro, Bucharest Cultural Events, Ediția de Dimineață, Jurnalul de Afaceri, Bucureștii vechi și noi, 4arte.ro, Bună dimineața București, Republika Kritica, Autentici.info, București City News, România Pozitivă, Jurnal de București, iTour, Femei în tendințe, Bună Ziua Iași și Ceașca de Cultură
Birou Presă – Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură
tel. +40 723917995; birou.presa@musicarte.ro; birou.presa.musicarte@gmail.com; www.musicarte.ro