spot_img

100% MOZART la SALA RADIO, cu Alexandru Tomescu și Cristian Mandeal

„Muzica este viața mea și viața mea este muzica. (…) Muzica nu se află în notele în sine, ci în tăcerea dintre ele.” – sunt doar câteva dintre gândurile exprimate de MOZART despre arta sa. Miercuri, 26 aprilie  2023 (19:00), concertul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO va fi dedicat în exclusivitate genialului Amadeus, care în doar 35 de ani de viață a „respirat” muzică, lăsând în urma sa peste 800 de lucrări (simfonii, concerte, opere etc.), compuse începând de la vârsta de 5 ani. Evenimentul se va derula sub bagheta unuia dintre cei mai apreciați dirijori români – CRISTIAN MANDEAL – care în peste 50 de ani de activitate a dirijat un repertoriu extrem de vast, atât în țară, cât și ca invitat peste hotare. Concertul este și un prilej de a-l revedea pe scena Sălii Radio pe ALEXANDRU TOMESCU și vioara de patrimoniu Stradivarius Elder-Voicu, pe care va interpreta de această dată Concertul nr. 2 în Re major pentru vioară şi orchestră. La finalul anului 2022, Alexandru Tomescu a aniversat 20 de ani de când este solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România. 

Programul serii reunește următoarele partituri mozartiene: Casaţiunea nr. 2 în Si bemol major, Divertismentul nr. 7 în Re major și Simfonia nr. 23.

În aproape 50 de ani de activitate, CRISTIAN MANDEAL a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh, 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari, 2005). 

Ca dirijor principal şi director general al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009), Cristian Mandeal a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie-etalon pentru România. A fost director artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască – San Sebastian (2001 – 2008),  dirijor permanent la Orchestra „Haydn” din Bolzano e Trento (2000 – 2003);  dirijor invitat al Orchestrei „Hallé” Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre,  al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – 2013), al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007).

            Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

După o carieră bogată realizată în Europa și în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor dirijori de renume precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, ALEXANDRU TOMESCU a revenit în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică, realizate exclusiv din fonduri private. 

A devenit protagonistul unor evenimente–pilot în lumea muzicală românească: a cântat pe Stradivarius într-o staţie de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraţionale a domeniului forestier. A cântat în faţa unei case în ruine, pentru a stopa distrugerea clădirilor aflate în Patrimoniul Naţional. A cântat cu scopul adunării de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România sau pentru protezarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz. Este printre primii artişti care şi-a făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici. 

Solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, Alexandru Tomescu nu se rezumă doar la a cânta în faţa publicului său, ci cultivă un dialog intens cu acesta, fie de pe scenă, explicând ce cântă, fie prin interviurile pe care le acordă la televiziunile şi radiourile de specialitate şi nu numai. Fie că vocea se aude la Radio România Muzical sau la Radio Guerrilla, fie că vorbele sale sunt tipărite în Dilema Veche sau în revista Viva!, el explică ce înseamnă să fii artist în România secolului XXI, ce surse îi hrănesc inspiraţia. 

Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care a primit în folosință vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007, a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument, misiune îndeplinită în primul rând prin turneele sale naționale. 

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online pe iabilet.ro. Biletele sunt, de asemenea, disponibile și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.     

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508