Hristina Doroftei s-a născut la 18 mai 1983, în Târgu Mureș. A absolvit cursurile universitare, masterale și doctorale ale Facultății de Litere a Universității „Petru Maior”. A publicat volumele de poezie ”reflexie” (Editura Junimea, 2014 – Premiul „Opera Prima” la Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi” și Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Tg. Mureș) și ”Mașina de cusut” (Editura Cartea Românească, 2017). Tot în 2017 publică ”Memoria zăbrelelor. Eseu anti-uitare” (Editura Arc, Chișinău, 2017).
”Corpuri distruse de război – și corpuri distruse de boală: asta documentează poemele Hristinei Doroftei. Ce găsește cu precădere hipnotic e vocea umană care continuă să vorbească din aceste corpuri chiar și atunci când ele sunt distruse, ba chiar și după ce distrugerea s-a petrecut. Poți distruge un corp – dar nu poți distruge umanul care îl locuiește. Fiecare pagină din cartea Hristinei Doroftei stă mărturie pentru asta. Așa cum stă toată poezia adevărată. ”
Radu Vancu
”Cumva în linie cu textele ei mai vechi, Hristina Doroftei lucrează în acest volum cu o retorică dinamică, de data asta alimentată de un pretext palpabil, preluat din realitatea imediată. Peisagistica războiului, căci despre ea e vorba, e explorată aici cu o privire mobilă, care amplifică lucrurile, una în care încap atrocități și frici de tot soiul. De la un punct încolo, chiar una care țâșnește cu voluptate în decantarea amănuntelor suprarealist-macabre, pentru că poemele se lansează tot mai mult în niște exerciții de acrobație vizuală cu tușe viscerale. Până la urmă, însă, războiul e doar un punct declanșator pentru traume intimiste ceva mai cronicizate pe care nu-i rămâne decât să le redea cu o îngrijorare diluată, însă, de temperamentul ei instinctual. Nu că n-ar fi suficient material convulsiv aici, dar el este „îmbrăcat” pe măsură, cu o stilistică a frazei care mizează pe detaliul șocant și pe o sintaxă în cascadă, rulată la foc continuu, decorată, din loc în loc, cu tonuri de roșu ca „zmeura prea coaptă”. Love + war și-un pic de manierism al percepției = o cronică a anxietăților tulburată și incandescentă, în același timp.”
Andreea Pop
