Deși trecătoare pentru unii, singurătatea poate fi o stare cronică pentru alții. Modul în care timpul departe de alții îi afectează pe oameni poate depinde de preferința generală a persoanei pentru singurătate. Gândurile inutile și convingerile negative despre ceilalți și lumea socială susțin singurătatea. Studiile, care au examinat eficacitatea diferitelor tipuri de tratamente care vizează abordarea singurătății, au indicat că tratamentele care s-au concentrat pe schimbarea gândirii negative despre ceilalți au fost mai eficiente decât cele care au oferit oportunități de interacțiune socială. Potrivit Asociației Americane de Psihologie (APA), singurătatea este disconfortul cognitiv sau neliniștea de a fi sau de a te percepe ca fiind singur.
Deși singurătatea a făcut întotdeauna parte din existența umană, ea are o istorie psihologică relativ scurtă. Teoria atașamentului a lui John Bowlby a subliniat importanța unei bune legături de atașament între copil și îngrijitor, iar această teorie a fost un precursor al teoriilor singurătății. Din această perspectivă, singurătatea este rezultatul unor modele de atașament nesigure care îi determină pe copii să se comporte în moduri care duc la respingerea de către semenii lor. Experiențele de respingere împiedică dezvoltarea abilităților sociale și cresc neîncrederea față de ceilalți oameni, încurajând astfel singurătatea continuă.
Olga Krasnikova, psiholog consultant, cadru didactic, membru al MEAPPC ( Mișcarea Europeană de Antropologie, Psihologie și Psihoterapie Creștină), conducător al Centrului psihologic ”Împreună- vorbitorul”, rector adjunct al Institutului de psihologie creștină, este autoarea volumului ”Singurătatea”, apărut la editura Sophia, în Colecția Psihoterapie Ortodoxă. Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu- Vlas.
Cartea este împărțită în patru părți: I – Un lucru dureros de familiar ( ”Paradoxurile singurătății”, ”Singurătatea și necesitățile psihologice fundamentale”, ”Singurătatea și atașamentul emoțional social”, etc.); II– Atât de felurite singurătăți (”Singurătatea la necaz”, ”Singurătatea la bucurie”, ”Singurătatea străinului”, ”Singurătatea în boală” , etc.); III – Cum să te ajuți pe tine însuți și să-l ajuți și pe celălalt (”Consolarea: de la vătămare la folos”, ”Bunele intenții”, ”Nu compătimire, ci compasiune”, ”Ce ne poate povesti singurătatea”, etc.); În loc de Încheire ( ”Singurătatea și credința”).
”Atitudinea omului faţă de propria singurătate e un criteriu clar de maturitate psihologică. Cu cât este mai matură personalitatea, cu atât este mai profundă şi mai bine conştientizată atitudinea faţă de viaţă, cu atât sunt mai puţine întrebările de genul: „De ce mi se întâmplă tocmai mie?” sau: „De ce tocmai eu?”. Acceptarea vieţii în toată deplinătatea ei îi oferă omului un etalon şi o perspectivă prin care toate componentele vieţii își au locul și rostul lor. Inclusiv singurătatea.”
”Singurătatea”, de Olga Krasnikova, este o carte care îți va răspunde majorității întrebărilor pe care ți le adresezi în momentele de singurătate. Este o carte care te ajută să înțelegi ce înseamnă singurătatea și să conștientizezi influența pe care o are experiența din copilărie asupra modului în care trăiești ca adult singurătatea. Sunt analizate situații concrete legate de singurătate, situații cu care fiecare dintre noi ne confruntăm.
Simona IONIȚĂ
