Aș dori să încep prin a face o mărturisire despre cum am auzit prima oară despre fascinanta scriitoare Doina Ruști. Se întâmpla la ceas de seară, ca orice întâmplare fericită, sub semnul norocului, într-un grup de buni prieteni pasionați de literatură, când doctorul nostru de familie, Ștefan Bălașiu, m-a întrebat dacă citisem „Manuscrisul fanariot”. Zărisem titlul, printre altele, în librăriile din oraș, dar prejudecățile pe care le aveam la acea vreme despre fanarioți și epoca lor m-au mai ținut o vreme departe de cartea care avea să mi-o aducă în suflet pe Doina Ruști. A fost o mare bucurie să citesc acest roman, care mi-a dezvăluit un stil feminin, senzual, erudit, o proză poetică a unei scriitoare pasionate de cuvinte și de istoria lor, „cuvinte capabile să lase în urmă gradini”. Au urmat alte bucurii intitulate „Mâța Vinerii”, „Homeric”, „Zogru”, „Paturi oculte”, „Omulețul roșu”, „Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot”, „Depravatul din Gorgani”.
Pentru mine, Doina Ruști este o Șeherezadă modernă, o alchimistă care creează elixire din cuvinte vechi și noi, pline de culoare și forță picturală. Stilul său baroc-hedonist, care desfată simțurile și vrăjește sufletul și mintea, are efectul miraculos al bucatelor alese gătite de Silică după rețetarul magic din „Cartea bucatelor rele”, din romanul „Mâța Vinerii”. În scrierile sale, evenimentele reale, bine documentate din mărturii înregistrate despre oameni și fapte mici sau mari ale Bucureștiului fanariot, se împletesc firesc, credibil cu fantasticul descins din lumea duhurilor și a stafiilor, a superstițiilor și a vrăjitorilor, a plantelor, licorilor și a bucatelor magice, care reușesc să dirijeze întâmplări și destine.
Poveștile din ultimele două volume publicate de scriitoarea Doina Ruști – „Ciudățenii amoroase din Bucureștiului fanariot” și „Depravatul din Gorgani” – sunt o tapiserie vie, o urzeală fascinantă și migăloasă de culori, texturi, sunete, mirosuri și imagini care evocă un București pestriț și misterios de secol XVIII, în care răsună manelele, șoaptele de iubire și strigătele precupeților. Pe harta acestui oraș se conturează atât cartierul Gorgani, pe lângă care se instalase, „din motive obscure”, însuși Depravatul, cât și Bozăria, „un loc mlăștinos cu resturi de sălcii bătrâne”, „locul tuturor libertăților și-al curvăsărelii totale”, unde dispăreau fugarii, vrăjitorii și „cei atinși de singurătate sau de chemarea iubirii”. Cu detalii abundente referitoare la vestimentația, interioarele și gastronomia timpului și a locului, este zugrăvit Bucureștiul cu hanuri, taverne, cafenele învăluite în fumul parfumat de narghilea, cu piețe pline de coșuri cu flori, colivii cu sticleți, castronele cu icre, măsline și murături, cu ganguri și străduțe secrete, grădini cu perdele de caprifoi și divane cu perne învelite în floranță; Bucureștiul împestrițat de ișlice, anterie, corsete și fuste viu colorate, șaluri străvezii cu zarnacadele brodate și dantele spumoase, șalvari de mătase cu buzunare secrete pentru șipuri cu elixire și licori magice, stofe nemaivăzute, cusute cu lalele sau flori de margaretă imperială, pantofiori pictați, cu funde, năsturași sau catarame bătute în fir de aur sau argint, șiraguri cu bobițe de perle și mărgele colorate; Bucureștiul iatacelor tapetate în mătase, cu cearșafuri foșnitoare de damasc, măsuțe cu deliciuri, lichioruri, șerbet, dulceață de trandafir, cafea cu vanilie, prăjiturele, afrodiziace și obiecte ale plăcerii; Bucureștiul cu pădurea Cotrocenilor, labirintică și tenebroasă, locuită de făpturi fabuloase, o pădure care ascunde plante vrăjite, hipnotice și terapeutice. Acest București arhaic din Veacul Luminilor este o lume la granița dintre real și fantastic, populată de erudiți, vrăjitori, farmaciști, cărturari, cofetari, măcelari, negustori, țigani robi, scamatori, femei „cu proporții perfecte” și moravuri ușoare, boieri iscoditori, domni maziliți sau proaspăt înscăunați, spirite și stafii care bântuie ulițele întunecate și pădurea de la marginea orașului. Acesta este orașul în care-și face apariția Depravatul, cunoscut doar de cancelarul Consulatului Francez. Ajunge aici după ce locuise mult timp la Istanbul și se vânturase prin Europa, descins în oraș într-o trăsură pictată și instalat într-o casă a Filipeștilor. Nimeni nu-l văzuse și nu știa cum arăta, dar se dusese vorba că este „un artist al mângâierilor”, „creatorul celor mai rafinate plăceri”:
„Deasupra patului său pluteau șoapte, iar pe lângă ferestre se unduiau silfide albastre care te făceau să uiți sfaturile părinților”.
Cert este că, după întâlnirea cu el, orice femeie părea renăscută, căci Depravatul le adăuga în sânge un demon, o stafie, „un duh al unei lumi inaccesibile prostimii de rând”.
Eleni, o femeie citită, cade sub vraja acestui bărbat misterios, care o obsedează. După două luni de așteptare și pregătiri intense și costisitoare pentru marea ei aventura, Eleni ajunge în casa acestui „patron al plăcerilor”, dar prea târziu pentru o întâlnire amoroasă. Legendarul Depravat îi lasă o carte „cât palma”, „ca o casetă de aur”, îmbrăcată în mătase, care cuprinde 17 reguli ale depravării. Fiecare regulă este ilustrată prin câteva istorioare povestite de Doina Ruști, și adunate în această carte frumos ilustrată pentru orice cititor dornic să facă o incursiune într-o altfel de istorie a exceselor, plăcerilor și a dorinței, care „ia forma unor viermișori ce intră sub unghii, săpând galerii labirintice, ca până la urmă să ajungă în sânge, transformându-se în limbi veninoase, în balauri.”
Cu siguranță, veți fi vrăjiți de stilul său unic, poetic și livresc; ba mai mult, veți fi iremediabil îndrăgostiți de vitalitatea cuvintelor sale, cărora le conferă frumusețea și expresivitatea unor tablouri de epocă ce imortalizează un secol fabulos, plin de savoare și fapte demne de povestit printr-o voce de neuitat, cu accente când comice, când dramatice.
Dana CORNEA
Doina Ruști – Depravatul din Gorgani, Litera, 2023
