Ion Luca Caragiale. Viața și opera este al doilea volum din seria biografiilor Gabrielei Gîrmacea, în care autoarea păstrează fundalul celui anterior (despre Mihai Eminescu): La Belle Epoque, un metapersonaj comun ambelor cărți.
Și Eminescu și Caragiale, trecuți prin gândirea și prin simțirea Gabrielei Gîrmacea, sunt pentru un public mult mai larg decât s-ar crede. Se adresează cititorului de orice vârstă, profesie și (cu îngăduința unor rezerve) nivel cultural. Se adresează căutătorului de informație rapidă și de impact, care și-a păstrat însă curiozitatea să afle, măcar între două secvențe de viață cotidiană, aspecte din viața – opera – vremurile bădiei Mihai și ale lui nenea Iancu.
Ca și în cazul volumului eminescian, Gabriela Gîrmacea îl scoate pe Caragiale din canonul didacticismului, optând pentru un demers similar: lipește omul de scriitor, scriitorul de opera lui, de freamătul epocii în care a trăit și de viața particulară; transmite mesaje diverse, comprimate într-o idee centrală, mereu alta, optând, și de data aceasta, pentru textul multimodal: inserează fotografii și documente inedite, desene policrome și deja mult așteptatul buzunar cu volumașul care propune lectura unor texte mai puțin cunoscute; apelează la surse memorialistice și raportează viața și opera scriitorului la alte arte (teatru, muzică).
În cazul lui Eminescu, veșnicul îndrăgostit de idealitate, care trăgea adesea cortina retragerii în sine, lumea în care a trăit rămâne foarte adesea în afara lui (mai puțin, firește, în satirele social-politice atât de cunoscute sau în publicistică). Pentru Caragiale însă La Belle Epoque este o scenă imensă. De aici își coboară în texte Miticii, moftangiii și moftangioaicele, triunghiurile conjugale, bârfe și conspirații mărunte. Din culisele ei recuperează, trecând prin forța uluitoare a observației, prin filtrul genialității lui și printr-un condei cerebral și șlefuitor, aspecte atât de variate. Un fapt banal (bunăoară o plimbare cu birja sau cu trenul, obiceiul mutării la date fixe, o vizită obișnuită sau frecventarea localurilor publice, o paradă militară sau o discuție stereoptipă pe teme politice, o sărbătoare populară sau favoritismele din lumea școlii) se tansformă, în opera lui Caragiale, într-un pretext literar, într-un prilej de a stârni hazul, prin identificarea ridicolului la orice nivel: limbaj, comportament, vestimentație, relații interumane artificiale, situații anapoda.
Cu atare aspecte de viață cotidiană mulți cititori vor fi fost familiarizați deja, prin schițele și prin comediile studiate în școală ori prin ecranizările televizate de-a lungul timpului. Câți știu însă despre relația lui Caragiale cu părinții, cu prietenii și cu propriii copii, despre iubirile lui, despre fobiile sau despre uluitorul său talent actoricesc, despre activitatea publicistică, despre pasiunea pentru muzică, despre șotiile din copilărie, despre plăcerea de a colinda piețele, ca să cunoască zarzavagiii și vorbele lor împiedicate într-o sintaxă precară ori despre încercările eșuate de a face bani din… berării?
Iată câte surprize biografice aduce autoarea în această carte senzorială și excepțională grafic! Punând în fața atâtor oglinzi paralele un nume important, din vârful culturii noastre, Gabriela Gîrmacea, ne propune deci un Caragiale “altfel”.
Elena Ruxandra Petre
Foarte frumos !! Felicitări !!